Criminal în serie sau doi infractori diferiţi?

Prima versiune înaintată de forţele de ordine în cazul dublului asasinat din Durleşti a fost dată peste cap. Expertiza balistică a demonstrat că arma din care au fost omorâţi tinerii îndrăgostiţi de 15 şi 18 ani din Durleşti nu este de acelaşi tip ca cea din care au fost ucişi alţi doi iubiţi în septembrie 2010, cadavrele cărora au fost descoperite într-un automobil ce se afla în câmpul din apropierea şoselei Chişinău–Ialoveni.

Poliţiştii au mers din start pe o pistă care pare a fi greşită, axându-se pe faptul că în ambele cazuri s-a tras dintr-o armă de vânătoare. De aici a apărut şi ipoteza că ar putea fi vorba de un criminal în serie. Această veste i-a alertat pe locuitorii municipiului Chişinău care susţin că le este frică să iasă din casă pe timp de noapte.

Acum însă poliţiştii au altă versiune, crimele ar putea fi săvârşite de două persoane diferite. Cu toate acestea, nu pot fi trecute cu vederea similitudinile izbitoare dintre cele două cazuri de omor. În ambele cazuri, cadavrele au fost găsite într-un automobil aflat în câmp, tinerele au fost găsite cu hainele rupte de pe ele, ulterior însă s-a stabilit că nu au fost violate, cum se presupunea iniţial.

În ambele cazuri, din automobile au dispărut casetofoanele şi telefoanele mobile ale asasinaţilor.

Amintim că, în noaptea spre 1 aprilie, doi tineri au fost găsiţi împuşcaţi pe un câmp de lângă mănăstirea Sf. Andrei din oraşul Durleşti, mun. Chişinău. În ambele cazuri de dublu asasinat nu au fost depistaţi infractorii. Au fost făcute portretele robot ale persoanelor suspecte, se presupune că una dintre acestea este un psihopat evadat, în 2007, din Spitalul de psihiatrie „Codru”

Evadaţii au fost reţinuţi

Deţinuţii care au evadat pe 29 martie curent din duba care se îndrepta spre Curtea de Apel au fost reţinuţi şi încarceraţi. Pe lângă pedeapsa pentru tâlhărie, deţinuţii riscă şase ani de puşcărie.

Primul a nimerit pe mâna poliţiştilor deţinutul Sergiu Socolenco, 31 de ani. Acesta a fost reţinut la 31 martie curent, în momentul în care intenţiona să treacă înot râul Nistru la Criuleni.

Pe 2 aprilie, poliţiştii l-au reţinut şi pe celălalt evadat. Condamnatul Oleg Iurco, 38 de ani, se plimba liniştit în curtea unui bloc de pe strada Alba Iulia a capitalei.

Până în prezent, rămâne a fi o enigmă cum au reuşit deţinuţii să evadeze din dubă fără a fi observaţi barem de unul dintre cei cinci  poliţişti care se aflau în maşina de escortă. Pe numele acestora au fost iniţiate anchete de serviciu.

Svetlana Panța

The following two tabs change content below.