CRIME // De ce cazul Dimitrov rămâne nerezolvat

Dacă actuala conducere şi-ar dori cu adevărat, cazul dispariţiei lui Piotr Dimitrov ar fi rezolvat, iar din sistem ar zbura mulţi funcţionari

Rezolvarea cazului ex-directorului adjunct al Departamentului Tehnologii Informaţionale, Piotr Dimitrov, ar putea atrage după sine căderi de capete printre actuali procurori, angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi politicieni.

Potrivit unor surse, aceştia au apărat (şi continuă s-o mai facă – n.r.) membrii grupării criminale care ar fi comandat şi realizat răpirea şi asasinarea lui Dimitrov. Gruparea criminală a format o caracatiţă multicoloră cu tentacule în Procuratura Generală (PG), MAI şi Parlament, destul de puternică şi astăzi.

Ion DRĂGĂNEL

„Piotr Dimitrov a fost omorât de membri ai grupării criminale „Iujnaia”, dar şi killerii sunt morţi după ce au fost ucişi în cadrul unor reglări de conturi. Acesta a fost îngropat în sud, pe poligonul din Bolgrad (Ucraina – n.r.). Nu ştiu de ce oamenii legii nu l-au găsit”, asta declara recent pentru JURNAL deputatul Vadim Mişin, fost comunist înflăcărat din anturajul lui Vladimir Voronin. Mişin se referea la oficialul şi partenerul său de afaceri, Piotr Dimitrov, care a fost răpit în 2002 şi care nu a apărut până astăzi nici viu, nici mort.

„Cazul Dimitrov are legătură directă cu asasinarea lui Piotr Sarî care a fost omorât cu certitudine că către gruparea criminală „Iujnaia”, iar unii membri ai acesteia îşi ispăşesc pedepsele în închisoare”, a declarat pentru JUNAL şi Cornel Bratunov, şeful Secţiei de exercitare a urmăririi penale pentru cauze excepţionale din cadrul PG.

Procurori, poliţişti şi politicieni

Unii dintre membrii grupării „Iujnaia” au colaborat cu oamenii legii după ce au fost încarceraţi şi le-au spus mai multe nume de procurori, poliţişti sau politicieni cu care au avut anumite legături. De fapt, au fost înregistrate şi scrisori semnate de foşti şi actuali deputaţi la adresa mai multor instituţii care au solicitat favoruri pentru diverşi interlopi.

Curios este că dosarul privind dispariţia lui Dimitrov este suspendat şi până astăzi, după ce a fost „plimbat” prin diverse structuri de anchetă ale statului, iar unele persoane cu nume indicate de criminali sunt în funcţii şi astăzi. „Sunt oameni care vor să investigheze aceste lucruri, să smulgă din rădăcini această caracatiţă, dar cu condiţia să fie susţinuţi de actuala conducere a statului şi să le fie asigurată neimplicarea politicului în acest caz”, au declarat pentru JURNAL surse din cadrul PG.

Obşceak-ul comunist

Aceleaşi surse ne-au dezvăluit detalii din dosarul privind dispariţia lui Dimitrov care continuă să fie ascunse de opinia publică sub pretextul „secretului anchetei”, ce are mai bine de zece ani vechime. Presa a mai scris despre faptul că Partidul Comuniştilor lui Vladimir Voronin a venit la putere cu bani murdari colectaţi în aşa-numitul „obşciak”, inclusiv de la diverse grupări criminale, lucru dezvăluit anterior şi de autoritatea criminală Karamalak. Responsabili de colectarea banilor erau, la începuturi, Piotr Dimitrov şi un deputat comunist Petru Şoşev. Însă nu ajungeau toţi banii până la Voronin. Ulterior, Dimitrov a fost răpit, iar Şoşev, deposedat de unele proprietăţi, după ce a stat o lună în închisoare, a plecat să-şi facă o intervenţie chirurgicală şi a murit suspect după operaţie. Şi Mişin era cât pe ce să cadă în dizgraţia lui Voronin din aceeaşi cauză.

Eliberaţi în mod misterios

Totodată, fiul lui Dimitrov şi Vadim Mişin, care deţinea funcţia de şef al Poliţiei în Transporturi, erau conectaţi la afacerea cu exportul de mărfuri pe calea ferată şi portul Reni. Totul se făcea prin firma „Business Trans”, ulterior prin firma „Transload”, care asigura transportarea băuturilor alcoolice şi tutunului prin portul Reni. După venirea comuniştilor la putere, cerc în care se învârteau şi Dimitrov, şi Şoşev, şi Mişin, a fost creată altă firmă, care se ocupa de aceste lucruri – „Trans Oil” (afacere despre care presa a scris că a încăput mai târziu pe mâna fiului fostului preşedinte Voronin – n.r.), însă cei de la „Iujnaia” nu s-au regăsit printre fondatori ca anterior.

Iniţial, gruparea a cerut o sumă mare de bani de la Şoşev şi acesta ar fi achitat-o ca să casino francais en ligne fie lăsat în pace. De la Dimitrov au cerut aproximativ cinci milioane de dolari, iar răspunsul primit ar fi fost: „O să fiţi închişi şi nu o să vedeţi niciun ban”. Dimitrov solicitase protecţia grupării conduse de Karamalak împotriva celor de la „Iujnaia”, fapt pentru care la Moscova a avut loc o întâlnire a mai multor grupări criminale, care le-au dat dreptate celor de la „Iujnaia”. Şi, la scurt timp, Dimitrov a fost răpit.

Înainte de asta, membri importanţi ai grupării „Iujnaia” fuseseră reţinuţi de către oamenii legii din Republica Moldova în legătură cu răpirea şi asasinarea unui om de afaceri din Ucraina, S. Ponomari, dar au fost eliberaţi rapid în mod misterios „după intervenţii din partea PG, MAI şi Parlament”, spun sursele noastre. Au urmat 18 omoruri la comandă pe teritoriul Republicii Moldova şi Ucrainei, inclusiv dispariţia lui Dimitrov şi omorul lui Sarî.

Au găsit şoferul care a participat la răpire

Iniţial, de cazul dispariţiei lui Dimitrov s-au ocupat procurori şi angajaţi ai MAI. Aceştia l-au reţinut pe urme fierbinţi pe şoferul microbuzului cu care a fost răpit oficialul, cu numele Bacşivanji. Oamenii legii au depistat că acesta a efectuat două apeluri de pe numărul de telefon al lui Dimitrov imediat după răpire, găsind cartela aruncată în salonul maşinii. Anume Bacşivanji le-a povestit cum mai multe persoane necunoscute lui l-au urcat pe Dimitrov în microbuz şi l-au dus în zona hipermarketului „Metro 2” de astăzi, de unde a fost preluat de o „Nivă” de culoare albă. Dimitrov l-ar fi recunoscut pe unul dintre răpitori şi l-a întrebat „pentru ce?”. „Când eram gata să descoperim infracţiunea pe urme fierbinţi, ancheta a fost transmisă Departamentului de combatere a crimei organizate. Dacă ne-ar fi lăsat să ducem cauza până la capăt, Dimitrov ar fi fost azi în viaţă”, susţin sursele noastre.

Acest departament era condus pe atunci de Ion Ţurcanu, actualul şef al Brigăzii cu destinaţie specială „Fulger”. Dosarul, care acum se prăfuieşte la Departamentul urmăririi penale din cadrul MAI, a ajuns să fie suspendat. Şeful actual al acestui departament, Gheorghe Malic, susţine că „procurorii” au solicitat suspendarea acestuia.

Martorul şi-a schimbat depoziţiile

După ce dosarul şi-a schimbat „stăpânii”, şi Bacşivanji şi-a schimbat declaraţiile. Deja acesta afirma că l-a recunoscut pe Şoşev printre răpitori şi pe un interlop. Şoşev a şi fost încarcerat în cadrul acestui dosar, deşi se ştia din start că, în momentul răpirii lui Dimitrov, el se afla peste hotare. „Organele de drept nu au avut acces la cercetarea firmelor implicate în caz, adică la partea economică a acestei infracţiuni. Ni s-a spus să ne ocupăm de crimă, nu de dedesupturi economice. Dar succesul rezolvării acestui caz tocmai aici este”, ne spun aceleaşi surse.

Cine nu doreşte pedepsirea criminalilor?

Un alt detaliu important este că poliţiştii din Republica Moldova au adunat, acum câţiva ani, probe concludente prin care era demonstrată vinovăţia unui membru de frunte al grupării criminale „Iujnaia”, O. Popesco (Rizea), devenit între timp cetăţean român şi locuind în România. Acesta a fost implicat în asasinatul lui Piotr Sarî care, aşa cum au stabilit instanţele de judecată, a fost filat de angajaţi ai MAI în interesele grupării criminale. Cetăţenii români nu pot fi însă extrădaţi şi poliţiştii propuneau ca materialele să ajungă la colegii lor din România care să se ocupe de caz. „Factori importanţi din procuratura de atunci s-au opus”, afirmă sursele noastre.

The following two tabs change content below.

utilizator

Ultimele articole de utilizator (vezi toate)