Crimă înfiorătoare într-un cămin studenţesc al Universităţii „Al. I. Cuza”

victornour

Victor Nour, studentul înjunghiat

Un student al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, originar din R. Moldova, a murit în această dimineaţă în Căminul C4 din complexul Târguşor Copoul după ce a fost înjunghiat de un coleg de-al său de cameră, transmite www.ziaruldeiasi.ro. Tânărul înjunghiat se numește Victor Nour, originar din Chișinău, student în anul întâi la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. Incidentul s-ar fi produs în jurul orei 07.00, după ce tinerii s-ar fi întors băuți dintr-un club.

Inspectoratul Județean de Poliție Iași caută un student bănuit că și-ar fi ucis un coleg de cameră, că a rănit un altul foarte grav, ambii înjunghiați, iar apoi a încercat să dea foc camerei de cămin în care stăteau. În dimineața zilei de luni, 9 noiembrie, în Căminul C4 din Complexul „Târgușor Copou” al Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, un tânăr a murit, fiind înjunghiat, iar un altul a fost transportat în stare gravă la spital, suspect principal în acest caz fiind un al treilea coleg de cameră, care ar fi încercat apoi să dea foc camerei de cămin.

Cei doi tineri răniți au fost descoperiți de către unul dintre portari, care a văzut fumul cum ieșea pe sub ușa camerei și a intervenit cu un coleg de-al său. „Incidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool. Momentan există un suspect pe care îl căutăm”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

suspectul

Suspectul Aurelian Giosan

Din primele informații, studentul care a ajuns la spital este în stare gravă, cu multiple plăgi înjunghiate și intubat. „S-a intervenit în cazul a doi tineri cu plăgi înjunghiate multiple. Unul a fost în stop și s-au încercat manevre de resuscitare, celălalt a fost tratat pentru șoc hemoragic, este intubat, are leziuni ale căilor aeriene și se află în sala de operație. A suferit leziuni înjunghiate la cap, torace, abdomen, leziune de ficate și antebraț, artera radială”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD de la Spitalul de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași.

Reprezentanții universității au precizat că cei trei studenți erau toți în anul întâi, înmatriculați la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, și că incidentul s-ar fi produs în jurul orei 07.00 dimineață, după ce s-ar fi întors beți dintr-un club. Studentul care a decedat este din Republica Moldova, ceilalți doi, rănitul și presupusul agresor, sunt din județul Neamț.

„Incendiul nu a fost unul de amploare și s-a stins repede. Suntem cu toții pur și simplu consternați, este o tragedie”, a declara ing. Bogdan-Eduard Pleșcan, directorul general administrativ al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Reprezentanții IPJ au precizat că cercetările continuă pentru a se determina toate circumstanțele în care a avut loc incidentul.

The following two tabs change content below.