Crezul Albinei Dumbrăveanu

Sub semnul sărbătorilor naționale și sub auspiciile Societății Limba Noastră cea Română, recent a apărut de sub tipar volumul Crezul meu – limba română de Albina Dumbrăveanu.

Crezul meu – limba română este o carte-mărturie care oglindește viața, activitatea, trăirile și împlinirile unui om dedicat în totalitate activității pentru afirmarea limbii române în spațiul nostru basarabean, o carte-document care reunește o selecție de articole publicate în presa de la Chișinău, o bună parte datând din perioada guvernării comuniste, când asupra Centrului Național de Terminologie s-au făcut numeroase presiuni, dar și o carte-testament lăsată celor care urmează să o citească pentru conștientizarea valorii unor timpuri devenite istorie.

După cum recunoaște și autoarea în prefața acestei scrieri, lucrarea este dedicată luptei pentru limba română și revenirea la drepturile ei firești ca limbă oficială a unui stat suveran și independent.

În calitate de argument în susținerea scopului propus este articolul de debut din prezentul volum, intitulat Întru apărarea cetății limbii române (Retrospective și perspective), semnat de Ion Dumbrăveanu, doctor habilitat în filologie, profesor universitar. Articolul reprezintă o sinteză a principalelor etape istorice de la 1812 încoace privind funcționarea limbii române în teritoriul dintre Nistru și Prut, cu o descriere a conjuncturii geopolitice care a influențat situația lingvistică de la noi.

Ideea acestui studiu rezidă în faptul că spiritul unui popor poate fi distrus numai odată cu dispariția limbii pe care o vorbește. Or, pe acest pământ vitregit limba română a rezistat, fiind un indiciu al apartenenței noastre la marea cultură românească, iar în ceea ce priveşte polemicile referitoare la denumirea limbii, autorul aduce următoarele exemple: „Fiind invitat… la o întâlnire cu reprezentantul Consiliului Europei A. Martinez (vorbitor de limbă spaniolă, adică hispanofon), care s-a dovedit a fi nu numai un bun politician, dar şi un cunoscător subtil al situaţiei glotice basarabene, la un moment dat al discuţiei, distinsul oaspete a declarat, ca printre altele, că flamanzilor din nordul Belgiei le-a trebuit o sută de ani ca să-şi dea seama că vorbesc limba olandeză, şi nu flamanda, şi că noi, basarabenii, n-ar trebui să avem nevoie tot de atâţia ani ca să ne dăm seama că vorbim limba română, şi nu „moldovenească””.

Un alt exemplu îl constituie și replica marelui lingvist al contemporaneităţii, basarabeanul Eugen Coșeriu, unor domni-tovarăși: „…cu o cleioancă, un baistruc şi trei sârnice nu faci limbă ”moldovenească””. Concluzia acestor afirmații este formulată de autor foarte clar și concis: politicul nu are ce căuta în problema limbii, care este apanajul savanţilor-filologi, ingerinţa lui fiind exclusă ab initio şi definitiv.

În Crâmpeie din amintiri este reconstituit destinul autoarei prin dimensiunea civică a unei vieți puse în serviciul neamului și adevărului. Ca orice om trecător prin această lume, Albina Dumbrăveanu își pune unele întrebări despre sensul existenței pe acest pământ, dar și al noțiunii de patrie. Ce semnificație are acest cuvânt pentru generațiile de jertfă care au cunoscut mai multe patrii și care este adevărata patrie? Cea care și-a adunat copiii la sânu-i de doine și colinde sau cea care i-a înstrăinat, i-a asuprit, i-a deportat și i-a nimicit? E atât de greu și de durut răspunsul la această întrebare, încât autoarea, ca mii și mii de conaționali, s-a regăsit într-o altă Patrie: în cea a Limbii Române. Autoarea și-a asumat acest destin înscriindu-se în rândurile Ostașilor Limbii Române prin angajamentul plenar pe care l-a avut de-a lungul vieții: a fost în vâltoarea evenimentelor, pe linia întâi, pentru apărarea limbii şi alfabetului, pentru trezirea conştiinţei și promovarea valorilor noastre naționale.

A muncit cu râvnă și cu tragere de inimă aproape trei decenii la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM, adunând în tezaure picătură cu picătură din comorile graiului nostru românesc. Această activitate s-a încununat cu susținerea tezei de doctorat și cu publicarea volumelor Antroponimia dialectală moldovenească (1982) și Mic dicționar de prenume dialectale (1983), precum și a altor lucrări. Ideea principală susținută și promovată în aceste publicații este că „numele noastre de persoană, cu forme de circulație în graiuri, se rezumă la cele cu statut general literar din antroponimia românească”.

Venind la Centrul Național de Terminologie, a fost șefa Serviciului general al limbii, după care – pe post de director. În cei 18 ani dedicaţi Centrului, a muncit cu dăruire şi perseverenţă, deschizând noi orizonturi de activitate: editarea dicţionarelor de specialitate, elaborarea Bazei de Date Terminologice, organizarea unor conferinţe ştiinţifice, seminare de formare, concursuri de terminologie pentru studenţi, dotarea tehnică şi crearea unei instituţii moderne conform rigorilor timpului etc., ca mai apoi să se bucure de stima colegilor de breaslă şi a subalternilor. În pofida unor circumstanțe neprielnice pentru politica lingvistică promovată de fostele guvernări, Albina Dumbrăveanu a avut forţa şi curajul să înfrunte presiunile asupra CNT, dar și asupra propriei persoane, având drept aliați spiritul combatant, principialitatea, respectul față de buchea Legii. În acest context, lucrarea conține o cronică a evenimentelor așternută în câteva zeci de articole, interviuri, sondaje referitoare la activitatea Centrului în calitate de instituție chemată să realizeze legislația lingvistică. Din aceste pagini desprindem mărturii ale unei adevărate lupte de rezistență purtată de echipa CNT în fața ignoranței și lipsei de verticalitate a mai multor actori de pe scena noastră politică.

Pe parcursul anilor, autoarea a participat cu referate şi comunicări la numeroase conferinţe, simpozioane ştiinţifice naţionale şi internaţionale, dar contribuția cea mai mare a avut-o prin luările de cuvânt în cadrul întrunirilor cu specialiștii din diverse domenii pentru popularizarea normelor limbii române, în special ortografierea numelor de persoană. Antroponimiei i-a consacrat întreaga sa carieră profesională, rămânându-i fidelă și promovând tradițiile și numele noastre neaoșe. A susţinut în permanenţă rubrica radiofonică În lumea cuvintelor, alte rubrici de cultură a limbii la ziarele şi revistele naţionale. Unele din aceste comunicări, de asemenea, au fost inserate în volumul Crezul meu – limba română.

Anul acesta crizantemele au înflorit în septembrie în mod special pentru un singur om. La mulți ani, Doamnă Albina Dumbrăveanu! Să aveți sănătate, zile senine, sufletul împlinit și credință în izbânda adevărului.

Lupta pe care ați purtat-o a avut un rost. Pentru generațiile de azi și pentru cele care vor urma…

Eugenia Chiosa,

cercetător şi secretar ştiinţific la CNT (anii 1993-2006)