Credinţa îl înaripează

Petru GrigoritaNimic nu l-ar face mai fericit decât să-și restabilească din nou mâinile

Se numește Petru Grigoriță. Este un tânăr luptător, optimist și plin de viață. La vârsta de 11 ani, a suferit un accident în urma căruia i-au fost amputate ambele mâini. E o poveste tristă, o lecţie de viaţă pentru toţi cei care se plâng pe soarta grea.

Mergem la Costeşti, Ialoveni, unde, la poarta unei gospodării, ne întâmpină Petru, eroul nostru. Are 26 de ani şi, din nefericire, ne spune că, de aproape 15 ani, nu şi-a mai putut îmbrăţişa părinţii. ,,Era o zi însorită de aprilie. Voiam să-mi ajut părinții cu treburile casnice și am mers cu vaca pe deal. În timp ce mă jucam cu prietenii, am dat de un transformator electric. Mi-am pierdut cunoştinţa. Când mi-am revenit, am văzut medicii deasupra capului meu, se mirau cum de am reuşit să rămân în viaţă. A fost un miracol. Dumnezeu a vrut să trăiesc!”, povesteşte îndurerat Petru.

Deşi au trecut ani buni de la accident, părinţilor le este greu să-şi privească copilul care a rămas fără ambele mâini. Le dă puteri optimismul lui Petru, care reuşeşte să adune în jurul său prieteni mulţi şi devotaţi.

Mai aproape de Dumnezeu

De multe ori, Petru poate fi văzut în lăcaşurile sfinte, rugându-se Celui de Sus. „Cred că numai cu mila și ajutorul lui Dumnezeu, voi trece peste obstacolele pe care viața mi le-a pus în față. Merg la biserică foarte des, aproape în fiecare post mă duc să iau Sfânta Împărtășanie”, spune Petru.

Mama și fratele îi sunt mereu alături pentru a-l ajuta. Chiar dacă nu are ambele mâini, Petru se descurcă, nu disperă. Crede totuşi că rugăciunile sale vor fi auzite. Cu aproximativ doi ani în urmă, tânărul a fost consultat de medicii din Israel, care i-au dat speranța că este posibil să-și pună proteze, însă are nevoie de circa 300.000 de dolari, sumă prea mare pentru veniturile modeste ale familiei.

De când s-a întâmplat tragedia, mama tânărului a fost nevoită să-şi abandoneze serviciul, iar tatăl său urcă la volanul unei maşini de tonaj şi parcurge sute de kilometri pentru a-şi asigura familia cu strictul necesar.

„Sunt fericit pentru că mă simt util”

S-ar părea că o persoană pomenită în situaţia lui Petru îi este sortit să se izoleze de lume între cei patru pereţi ai camerei sale. Tânărul însă a ales o altă cale. Fiind sociabil şi înţelept, prietenii ştiu cui să se adreseze atunci când au vreo problemă. „Mă bucură faptul că sunt sunat de amicii mei ca să le sugerez cum să procedeze. Analizăm împreună problemele lor şi căutăm soluţii. Aceasta îmi dă putere și mă ajută să nu mă simt singur, mai mult, mă simt util”, ne relatează Petru.

Prietenii, la rândul lor, îi sunt recunoscători lui Petru pentru îndrumările lui de viaţă. Cu degetele de la picioare tastează şi navighează pe internet, fiind la curent cu tot ce se întâmplă în lume. Ce îl face fericit? Părinţii i-au cumpărat câţiva porumbei de care are grijă. Ah, cu câtă admiraţie îi priveşte Petru când îi vede cu aripile desfăcute înălţându-se spre cer.

Când viaţa bate filmul

Deși viața a fost nedreaptă cu el, Petru trăiește fiecare zi cu ideea de a afla ceva nou. E selectiv în ceea ce priveşte filmele vizionate şi se străduieşte să culeagă din scenariile peliculelor ceea ce e mai bun. Se vede şi el adesea eroul unei drame şi speră cu tot dinadinsul că filmul vieţii sale va avea un sfârşit fericit. Acum, Petru își dorește foarte mult să-și restabilească mâinile. Visează să formeze o familie, să fie un tată exemplar şi, într-o bună zi, să hrănească din palmă porumbeii lui dragi.

Ina Ceban