„Credeam că nimerisem într-o închisoare din Evul Mediu”

ŞOCANT// Mărturii terifiante despre 7 aprilie 2009 în paginile unei cărţi

Editura „Prut Internaţional” a făcut recent publică prima apariţie editorială despre protestele din 7 aprilie 2009. Cartea relatează detalii relevante din ajunul protestelor, cronica acţiunilor de protest şi torturile abominabile la care au fost supuşi protestatarii.

Cartea, semnată de Rodion Burcă, student la Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova, relatează starea de spirit în rândurile adolescenţilor în momentul când au fost anunţate rezultatele scrutinului din 5 aprilie 2009 şi alte amănunte esenţiale care au precedat protestele din 6-7 aprilie. Importante sunt consemnările acestuia privind cronica protestelor, ciocnirile dintre protestatari şi poliţişti şi comportamentul celor care „au dat tonul violenţelor”. Reluăm din această carte-document unele compartimente despre condiţiile inumane de detenţie şi torturile terifiante la care au fost supuşi protestatarii. (Ilie Gulica)

…Dintre toţi, cel mai rău fusese bătut un tânăr care urma să împlinească 19 ani şi pe care îl voi numi în paginile de mai jos Petru (nume inventat). În timpul zilei, acesta desena portrete în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, astfel reuşind să-şi adune bani pentru mâncare, ţigări şi cele necesare pentru desen. Bietul de el era foarte amărât, deoarece la secţie îi rămăseseră rucsacul şi singurele haine pe care le avea şi acum nu mai era sigur că cineva avea să i le restituie. A fost reţinut în parc şi dus la Comisariatul de Poliţie Buiucani, unde, când s-a aflat că locuieşte în subsolurile unor blocuri, a fost bătut atât de crunt, încât aproape tot spatele era acoperit de răni, iar pielea îi era neagră din cauza vânătăilor. Prea firav, a suportat foarte greu loviturile, astfel că abia de putea să respire normal, din care cauză primele nopţi dormea rezemându-se de pereţi. I s-au dat zece zile, deşi atunci când am fost vizitaţi de un procuror, a doua zi, acesta nu era acuzat nici de furt şi nici de vandalizarea celor două instituţii…

Poliţiştii torturau din plăcere

…Modul în care poliţiştii s-au purtat cu aceşti tineri (cei care aveau deschise dosare penale – n.r.) ne demonstrează că aceştia utilizau anumite tehnici, care nu au fost inventate în acele zile…

Cel mai des se aplicau lovituri, victimele fiind întinse pe burtă, poliţiştii acţionând în grup… Ce am observat atât eu, cât şi alte victime, a fost faptul că poliţiştii acţionau astfel nu din dorinţa de răzbunare, ci mai degrabă din plăcere. Ei loveau zâmbind, iar în timp ce tinerii se prăbuşeau, se repezeau să-i ridice de jos, arătându-se foarte interesaţi dacă nu cumva lovitura a fost prea dureroasă. Apoi întrebau în bătaie de joc: Dragul tatei, te doare? Unde? Şi loveau din nou în acelaşi loc până când tânărul se prăbuşea iarăşi.

Dacă vreunul îşi pierdea cunoştinţa, acest lucru era „verificat”, aplicându-i-se victimei mai multe lovituri, şi dacă aceasta nu scotea niciun geamăt, se luau măsuri, adică era stropit cu apă până îşi revenea. Apoi, spunându-i-se că o să crească mai mare, i se dădea să semneze mărturii ticluite şi, în cazul în care acesta refuza, era supus din nou aceluiaşi tratament…

Fete violate cu bastonul

…Cel mai mult însă au avut de suferit tinerii care au fost reţinuţi în prima seară. Unii dintre aceştia mi-au povestit că, după ce au fost scoşi din amintita „parcare a torturii”, au fost transportaţi la comisariat. Aici, ţinuţi mai mult timp goi, în diferite poziţii umilitoare, înainte de a fi duşi în celule, poliţiştii i-au bătut pe parcursul întregii nopţi, silindu-i să recunoască fapte pe care nu le-au comis. Am aflat că mai multe fete arestate au fost duse într-un birou aparte unde au fost violate de poliţişti.

Despre fete violate s-a vorbit permanent în timpul aflării mele în Comisariatul de Poliţie Centru, însă nu vreau să mă opresc asupra acestor întâmplări, cu toate că mi s-au povestit lucruri de-a dreptul şocante în acest sens. Nu mă credeţi? Dacă cineva v-ar spune că a fost martorul unei scene în care o domnişoară a fost violată cu bastonul, d-voastră aţi crede?

Peste tot se auzeau urlete şi gemete

…Cât timp am fost la medic, am fost martorul unui alt eveniment ieşit din comun. Într-un birou ce se afla faţă în faţă cu cel al medicului, mai mulţi poliţişti băteau un tip care, după modul în care vorbea, era sau încerca să lase impresia că este dement. Poliţiştii erau siguri că acesta joacă teatru, astfel încât se purtau cu el îngrozitor. Strigătele şi gemetele „dementului” se auzeau peste tot, desigur că şi cei din administraţie ştiau despre ceea ce se întâmpla, însă timp de aproape jumătate de oră, cât am stat pe acolo, nimeni nu a încercat, cel puţin, să închidă uşa ca să nu se audă atât de tare. La un moment dat, tipul a scăpat câteva cuvinte în rusă: Băieţi, nu se poate, mă doare! La care poliţiştii, atât cei aflaţi în birou, cât şi cei de pe hol, au izbucnit în hohote de râs, mulţumiţi că astfel au dovedit că acela se prefăcea că-i dement. Era straniu să vezi nişte demenţi agresând un alt dement. Credeam atunci că nimerisem într-o închisoare din Evul Mediu. Peste tot se auzeau urlete şi gemete, valorile umane erau aici, pur şi simplu, călcate în picioare.

Practici de tortură groaznice

…În celulă a fost adus un tânăr de vreo 28 de ani, reţinut pentru participarea la proteste. În timp ce noi am fost transferaţi la Comisariatul de Poliţie Centru, acesta şi alţii care aveau de ispăşit mai multe zile au fost duşi într-un comisariat din Comrat. Iar acolo existenţa lor a devenit cu adevărat un iad. Fiind consideraţi ca „români”, imediat au fost mutaţi din celule în subsol, unde poliţiştii i-au bătut foarte rău. În special, au fost bătuţi cei care nu cunoşteau sau cunoşteau puţin limba rusă. În celule, nu aveau WC-uri funcţionale şi nici robinete. Erau nevoiţi să-şi facă nevoile fiziologice într-un vas asemănător cu o cratiţă, pe care tot ei mai apoi îl evacuau şi îl spălau.

Acesta ne-a povestit multe din ceea ce a văzut şi a auzit în timp ce se afla închis împreună cu cei de la penal. Cazurile de abuz erau acolo permanente şi de necrezut. Tinerii erau ţinuţi mai multe zile doar cu apă şi pâine… El mai spunea că tinerii de la penal erau scoşi deseori noaptea pentru a fi duşi în subsol, unde, sub presiunea tratamentului inuman, dar şi a supraoboselii, erau forţaţi să semneze declaraţii incriminatoare la adresa lor, a altor persoane sau a unor forţe politice. Modurile în care tinerii erau forţaţi puteau fi dintre cele mai josnice, cum ar fi bătaia la fundul gol sau introducerea unor obiecte în anus. Cât despre fetele reţinute, acesta povestea că unele fuseseră violate în faţa prietenilor cu care au fost arestate şi că, de fapt, foarte mulţi dintre cei de la penal au fost martorii scenelor de viol…

Îl duceau să îl îngroape în afara oraşului

…Istorii aproape neverosimile povesteau cei de la penal, una dintre ele însă m-a îngrozit de-a dreptul, şi în speranţa că autorităţile statului vor verifica autenticitatea lor, am să scriu despre acest caz povestit de unul dintre tinerii care l-a auzit şi el de la altcineva, arestat în prima seară. Acesta mi-a povestit că, după ce au fost atacaţi în seara zilei de 7 aprilie de forţele speciale ale MAI, unul dintre tinerii care, din cauza loviturilor, nu şi-a revenit, a fost dat mai multor indivizi pentru a scăpa de corp. Aceştia l-au dus undeva în afara oraşului, pe un câmp, pentru a-l îngropa. La un moment dat, tânărul lăsat în maşină, trezindu-se din leşin, a observat cum acele persoane săpau o groapă. Înţelegând situaţia, acesta şi-a adunat forţele şi a reuşit să se depărteze. Când se afla la o distanţă de peste o sută de metri, a fost observat şi asupra lui au început să se tragă focuri de armă, care însă nu l-au nimerit. Astfel a reuşit să ajungă pe jos în oraş, refugiindu-se la nişte prieteni, iar a doua zi a părăsit capitala.

…În acea zi, l-am rugat pe Petru să-şi scoată maioul ca să văd dacă n-au dispărut urmele loviturilor. Rănile continuau să-l chinuie… Fusese ţinut jos cu mâinile sub bocanci, timp în care i s-au aplicat numeroase lovituri, cu siguranţă că acum avea nevoie de un tratament pe care, vă asigur, nu l-a urmat şi cine ştie care e soarta lui în prezent.
Acum, după mai bine de patru luni de la eliberare, mă plimb deseori prin Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” în speranţa că voi da de el, însă acesta nu mai este de găsit…

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău