Cravatele politicienilor în an neelectoral // NEGRU

Discutam nu demult cu scriitorul şi editorul Gheorghe Erizanu despre comerţul cu cărţi, care, din diverse motive, nu merge prea bine în RM.

El consideră că nu e suficient doar efortul editorilor, bibliotecarilor şi librarilor pentru a face ca moldovenii să înscrie pe lista cumpărăturilor prioritare şi câte o carte. Despre cărţi se vorbeşte prea puţin în spaţiul public, deşi este o temă care îi priveşte pe toţi, inclusiv pe politicieni. „Zăbava” cititului trebuie cultivată pe toate căile, observaţia de cândva a lui Cantemir despre moldovenii care nu se trag spre carte e încă actuală. De ce, de exemplu, să nu faci, din când în când, câte o pauză în relatările despre politică şi să nu te referi în comentariile pe care le scrii la vreo apariţie editorială? – veni dl Erizanu cu o propunere neaşteptată.

De ce nu? – i-am răspuns. Deşi avem la JURNAL de Chişinău o persoană responsabilă de cultură, scriitoarea Irina Nechit, ideea abordării aceleiaşi probleme din diferite părţi nu e rea. Politica, în acceptul larg al cuvântului, nu poate ignora nevoia de citire, atitudinea, obligaţiile statului, ale societăţii faţă de carte. Iar activitatea unui politician nu se rezumă numai la campanii electorale şi iniţiative legislative. Ca şi cravata din vestimentaţie, actul cultural trebuie să facă parte din „agenda” miniştrilor şi deputaţilor.

De aceea, ca răspuns la sugestia inedită a dlui Erizanu, voi scrie astăzi despre politicienii noştri care au ratat… un spectacol ce merita văzut la încheierea Bienalei Teatrului „Eugene Ionesco”. E vorba despre Iosif şi amanta sa după piesa cu acelaşi nume de Val Butnaru. Iosif a fost un personaj biblic, despre care se povesteşte în Geneză. Titlul piesei este, în opinia Valentinei Tăzlăuanu, o „replică ironică la celebrul titlu al romanului lui Thomas Mann” (Iosif şi fraţii săi). Dacă ar fi să exprimăm printr-o singură frază conţinutul piesei, am putea spune aşa: e despre modul în care Iosif rezistă în faţa soţiei stăpânului său care „a pus ochii pe el şi i-a zis: „Culcă-te cu mine” (Geneza 39:7). De ce însă rezistă el în faţa celei pe care se va descoperi că o iubeşte? Răspunsul nu e simplu deloc. Textul dens, complex, fluid, nu-l „străbaţi” fără efort intelectual. Această piesă „cel puţin enigmatică” (Valentina Tăzlăuanu), care îl reprezintă pe Val Butnaru şi „noul val” de dramaturgie basarabeană contemporană, nu se lasă descifrată uşor. Vorbind în termenii politicienilor noştri, Iosif îşi stabileşte un set de „valori şi principii” pe care nu vrea să le încalce nici cu riscul de a-şi petrece alţi zece ani în închisoare. Fiind vizionar (Iosif din Biblie putea explica visele), el încearcă astfel să lupte cu sine însuşi, să fie „mai presus” decât destinul care i-a revenit mergând pe urmele strămoşilor săi. El vrea să schimbe ceva, dar nu ştie ce anume. Nu strică înainte de a merge la acest spectacol să citim capitolul Geneza din Biblie sau/şi „Iosif şi fraţii săi” de Tomas Mann, dar să nu ne aşteptăm că piesa derivă din aceste lecturi.

Fireşte, în cadrul festivalului au fost prezentate şi alte spectacole demne de atenţia publicului. Îl menţionăm pe acesta fiindcă e vorba despre o producţie locală impresionantă (o spun ca spectator), în baza unei lucrări care a fost pusă în scenă acum douăzeci de ani de acelaşi regizor, Petru Vutcărău, la acelaşi Teatru „Eugene Ionesco”. Este fără îndoială un eveniment cultural remarcabil, reflectând în toată plinătatea evoluţia şi noile „acumulări” artistice ale unuia din cei mai vizibili regizori ai teatrului basarabean de azi. (Directorul artistic al companiei teatrale „Kaze”, din Japonia, Yoshinari Asano, declara într-o conferinţă de presă la Chişinău, în 2008, că Vutcărău este „printre primii cinci regizori din lume” capabili să producă spectacole de nivel.) Din punctul de vedere al unui spectator, după Maşinăria Cehov de Matei Vişniec, spectacolul Iosif şi amanta sa poate fi considerat un alt reper în cariera regizorală a lui Petru Vutcărău. Actorii care au strălucit pe scenă: Alexandru Dobinciuc (de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani), Mihaela Strâmbeanu, Andrei Sochircă, Laurenţiu Vutcărău, Daniela Burlaca, Gheorghe Pietraru.

Încercăm să înţelegem de ce precedenta bienală, din 2010, s-a bucurat de atenţia mai multor politicieni. Personal, i-am văzut atunci la unele spectacole pe Filat, Ghimpu şi chiar pe Lupu. Nu am vrea să credem că prezenţa lor se explica prin faptul că anul 2010 era unul electoral, iar 2012 nu este şi ei nu mai au nevoie să se „etaleze” la evenimente culturale. Ar fi încă o dezamăgire, una simptomatică, deşi nu cea mai mare.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)