Covorul basarabean, sărbătorit la Clişova Nouă, Orhei

Clisova Noua Orhei 238

Festivalul „Frumos covor basarabean”, aflat la a doua ediţie, a adunat la 11 iulie zeci de meşteri populari din raioanele Râşcani, Donduşeni, Glodeni, Orhei, care şi-au expus covoarele alese manual în lemne (în drugi sau în carâmbi), tehnici preluate de la strămoşi. Unele mostre au zeci şi chiar sute de ani. Acestea sunt o mândrie pentru meşterii populari care cunosc tehnicile vechi de ţesut ale covoarelor. La expoziţie vizitatorii pot să-şi cumpere scoarţe şi alte obiecte confecţionate de mâinile meşterilor populari. Pentru un covor moldovenesc meşterii cer de la 6 mii până la 15 mii de lei.

Locul unde e organizată sărbătoarea covorului moldovenesc la Clişova Nouă nu e greu de găsit pentru că, de la intrarea în sat până la destinaţie, organizatorii evenimentului au avut grijă să direcţioneze vizitatorii prin intermediul unor săgeţi orientate spre „Sărbătoarea covorului”. Orice meşter doritor de a participa la festivalul „Frumos covor basarabean” şi-a putut amenaja lucrările la locurile bine aranjate şi în foişoarele de pe teritoriul grădiniţei din localitate. Porţile larg deschise din lemn masiv pe care stă scris „Artă rustică”, sculptate cu elemente tradiţionale moldoveneşti, pe care le regăsim şi în costumul nostru popular, în covoarele şi păretarele bunicilor, îţi sugerează ce vei vedea imediat după ele.

CLISOVA VICTORIA1

„Două femei sănătoase, într-o lună jumătate, dădeau gata un covor”

Pe fundalul muzicii populare care răsuna întreg satul, lumea adunată mişună de la o masă la alta, de la un foişor la altul şi examinează covoarele, oalele de lut, costumele populare, instrumentele muzicale de suflat prezentate la expoziţia covorului moldovenesc. Covoarele moldoveneşti predomină, fiind întinse pe iarbă verde, pe gardul grădiniţei.

Primele meşteriţe ale covorului moldovenesc întâlnite în cale sunt două surori, Ana Boescu (67 de ani) şi Maria (71 de ani) din Clişova Veche, care torc lâna cu fuiorul. Maria se laudă: „noi suntem ca în cântarea ceea: sora mea e dintr-un sânge, eu mă jelui şi ea plânge. Apoi aşa şi noi, trăim ca două surori şi ne desparte un gard”. Femeile vesele şi vorbăreţe îmi spun că au ţesut covoare, păretare, ţoale în viaţa lor, dar acum torc doar lână, căci nu mai au puteri să ţeasă. „Pe iarnă, ţeseam câte trei-patru covoare, dar trebuia să fii ajutată de cineva. Două fumei sănătoase, într-o lună jumătate, dădeau gata un covor”, mărturiseşte Ana Boescu.
De la ele aflu că satul Clişova Nouă are trei decenii. Când au avut alunecări de teren la Clişova Veche, o parte din sat a fost strămutată în aceste locuri, menţinând denumirea satului vechi.

Clisova Noua Orhei 338

Şezătorile de azi de la Ciocâlteni, Orhei

Veselia şi dispoziţia bună o menţine la festival şi Ansamblul Folcloric Ciocâlteni. „Noi aici înscenăm una din şezătorile noastre pe care le organizăm des în sat. Cântăm muzică populară la şezători, împletim, coasem, brodăm ii, colţişoare, catrinţe – tot ce e legat de portul nostru popular. Ne întâlnim iarna şi la Casa de cultură din sat, dar şi pe la casele noastre, când gerul este mai aprig”, relatează Ana Ionaşcu. Ea brodează ii. Are la expoziţie câteva ii şi colţişoare de vânzare, la un preţ bun, îmi spune că brodează mai mult pentru prieteni şi rude.
La festival a ajuns şi Raisa Lungu din Crişcăuţi, Donduşeni. Îmi arată covoarele, unul dintre care are peste 200 de ani. Este de la bunica. Nu-l vinde, pentru că „nu are preţ”. Are şi covoare de peste 150 de ani şi păretare. „Covoarele mele au culori mai aprinse căci lâna e vopsită cu culori chimice, dar ale mamei şi bunicii sunt mai spălăcite, pentru că sunt în culori naturale. Acum folosim şi vopseli artificiale pentru că lumea vrea culori aprinse”.

Meşteriţa ţese în drugi mari, iar în stative ţese macaturile, păretarele, prosoapele. Are drugi de la mama de acasă. „Eram patru surori şi am ţesut covoare toată viaţa. Cu asta trăiam. Aveam zestre bună”, explică femeia. Ea mai spune că un covor l-ar vinde doar cu 10 mii de lei, dar acum nu se prea vând. Lumea le vrea pe celea de sute de ani. „Am casa plină cu covoare moldoveneşti”.

Monica Babuc: „Eu doresc viaţă lungă frumosului covor basarabean”

De la tribuna amenajată pentru discursurile oficialităţilor şi organizatorilor sărbătorii, ministrul în exerciţiu al Culturii, Monica Babuc, felicită sătenii pentru că prin acest festival reuşesc să readucă la viaţă unul din cele mai importante elemente ale culturii naţionale – covorul moldovenesc.
„Noi călcăm pe aur, ne culcăm pe aur şi punem mâna pe aur, chiar dacă nu-l avem. Să ştim a preţui aurul lăsat de strămoşi – covorul, costumul popular, meşteşugul, pregătirea vinului, coacerea plăcintelor… Acesta este aurul cu care venim noi la judecata popoarelor lumii. Eu doresc viaţă lungă frumosului covor basarabean”, a spus ministrul în exerciţiu al Culturii, Monica Babuc.
Şi organizatoarea sărbătorii covorului basarabean şi a Centrului de meşteşuguri „Artă rustică”, Ecaterina Popescu, a îndemnat pe cei prezenţi să preţuiască covorul nostru autentic. „Nu am ridicat mâinile în sus, am continuat să muncim asupra covorului și pot să vă spun că am educat potenţialul nostru de consumatori de frumos”, susţine Ecaterina Popescu.

La umbră, într-o colibă împodobită cu covoare moldoveneşti şi pe jos cu fân proaspăt, un grup de femei şi bărbaţi de toate vârstele, care formează ansamblul folcloric „Moştenitorii” de la Clişova Veche, îmbrăcaţi în port popular, cântă aşezaţi în jurul unei măsuţe cu bucate tradiţionale. Una dintre femei, Efimia Levinţa, mă îndeamnă să gust din bucate. De la ea aflu că fiecare covor al celor de la Clişova Veche are o denumire. Îmi arată spre un covor vechi. „Acesta este ”Frunza nucului”, acesta este ”Ciocolata”, ţesut de consăteanca Raisa. Ştiţi de ce e ”Ciocolata”?”, mă întreabă femeia, precizând că e dificil de ţesut din cauza mulţimii de flori de pe el. Covorul este ţesut timp de o lună de zile de trei femei care ştiu a ţese, îmi explică Raisa. „Dar ne trezeam de la ora 5 dimineaţa”. Covoarele se ţes iarna, iar vara se ţes cărăruşe, ţolişoare, adaugă meşteriţa. Covoarele nu se vând într-un loc anume, ci se fac la comandă şi clienţii se aduc unul pe altul. La Clişova Nouă şi cea Veche, lâna oilor este preţuită pentru că este folosită în totalitate la ţesut.

Şi Tatiana Popa de la Casa Părintească din Călăraşi e prezentă la festival. Ea are o colecţie de covoare din anii 1913 şi 1907 – scoarţă adevărată şi ceea ce se ţese azi – covoare în bumbi.

Clisova Noua Orhei 542

Ţesutul covoarelor, transmis de la mamă la fiică

Lidia Scutaru din Mihăilenii Vechi, raionul Râşcani, ţese de la vârsta de şapte ani. „Dădeam capetele mai întâi, apoi am învăţat să iau de pe floare”, mărturiseşte meşteriţa. Are peste zece covoare aduse la festival. Ţesute în diferite procedee, furate de la mama care încă ţese cu ea alături. Covoarele atârnate pe gard sunt ţesute de ea, de mama ei, de cumnata şi de o mătuşă. Ele lucrează într-o echipă formată de mai mulţi ani. „Noi ţesem chiar şi în prezent. Asta e munca noastră. Covorul ”Corzina” este scos pe data de 20 martie din lemne. Zilele trecute am scos vălătucul şi ţolurile.” Împreună, lucrează la un covor patru-cinci zile. „Unde trăim acolo şi ţesem”, rezumă Lidia Scutaru.

Covoarele lor sunt întrebate. De obicei, la asemenea festivaluri se vând. În timp ce o întreb după ce şablon ţese covoarele, băiatul ei de vreo opt ani îmi arată câteva coli mari de hârtie haşurate, care prezintă nişte ozoare de covoare tipic moldoveneşti. Izvoadele sunt foarte vechi, „încă de la mama”.