Cosarciuc a preferat fermierii în detrimentul PLDM

Acesta regretă faptul că premierul Filat l-a acuzat că ar fi organizat protestele fermierilor împotriva guvernului

Valeriu Cosarciuc, ex-ministru al Agriculturii şi preşedinte al Federaţiei Naţionale a Fermierilor, s-a despărţit de Partidul Liberal Democrat (PLDM) după ce a depus vinerea trecută cerere de a ieşi din formaţiunea condusă de premierul Vlad Filat.

Această demitere vine după o serie de acțiuni de amploare de protest al fermierilor din Republica Moldova, unul dintre organizatorii cărora a fost Valeriu Cosarciuc. Analiștii politici susțin că divergențele apărute între fermieri și șeful cabinetului de miniștri, lider PLDM, este principala cauză a plecării lui Valeriu Cosarciuc din partid.

În vară, fermierii din mai multe raioane, inclusiv, Ialoveni, Floreşti, Căuşeni, Ştefan-Vodă, Edineţ, Orhei, și-au scos tehnica agricolă în stradă cu pancarte: „Jos politica fiscală nechibzuită!”, „Vrem dezvoltare, nu doar taxare!” etc.

Cerinţele fermierilor

Fermierii au protestat împotriva politicii fiscale pentru anul următor şi, în special, împotriva introducerii cotei standard de 20% a TVA în agricultură. În plus, agricultorii au solicitat introducerea unui impozit unic în agricultură de până la trei la sută.

Recent, fermierii au amenințat cu proteste în urma lanțului de scumpiri ale carburanților solicitând guvernării un suport mai consistent pentru cei care au suferit de pe urma secetei.

Fermierii cer să fie interzis importul de produse petroliere prin intermediul firmelor off-shore, să fie acordate licențe gratuite la importul motorinei în scopuri agricole, după modelul țărilor europene, dar și modificarea metodologiei de formare a prețurilor la carburanți.

Cosarciuc neagă că ar fi avut o înţelegere cu Filat

Sâmbăta trecută, imediat ce PLDM a luat act de cererea de demisie a lui Valeriu Cosarciuc, premierul Vlad Filat a declarat că a avut o înţelegere de comun acord cu acesta. „Atunci când se iau decizii de partid, ele trebuie respectate de către toţi, şi nu este cazul să organizeze şi să participe la acţiunile de protest împotriva guvernului”, a declarat Vlad Filat.

Valeriu Cosarciuc afirmă că între el şi liderul PLDM nu a existat nicio înţelegere în acest sens.

„Am depus cerere de e ieşi din partid din proprie iniţiativă pentru că nu m-am putut integra în echipa PLDM şi nu am fost de acord cu politica Guvernului în domeniul fiscal pentru anul 2013. Am încercat pe toate căile să argumentez poziţia mea, să spun că politica fiscală pentru 2013 este împotriva fermierilor din Republica Moldova, dar Guvernul nu a renunţat”, susţine Valeriu Cosarciuc.

„Nu am fost de acord cu politica fiscală pentru 2013”

În opinia sa, anul 2012 a fost unul greu pentru agricultori din cauza secetei, şi nu era cazul ca aceştia să mai fie împovăraţi cu alte taxe şi impozite. „Mai ales că, potrivit politicii Guvernului promovată în domeniul agriculturii, fermierii mici nu primesc compensări pentru pierderile pe care le suportă sau pentru scumpirile la carburanţi”, zice Cosarciuc. Acesta regretă faptul că premierul Vlad Filat, liderul PLDM, l-a acuzat că ar fi organizat protestele fermierilor împotriva guvernului. „Consiliul de administraţie al organizaţiilor de profil a decis organizarea protestelor, după ce acestea au fost amânate mult timp în speranţa că guvernul va renunţa la această politică fiscală pentru anul 2013. Dar lucrul acesta nu s-a întâmplat”, a mai spus Cosarciuc.

Cristina Macarie

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)