Coregrafia – scriitură corporală

zorba-grecul_2011OAMENI ŞI CĂRŢI // În general, se pare că unde a dispărut Sfânta Tradiţie au dispărut şi tradiţiile autentice şi au apărut mutaţiile sovietice

Maestrul în artă Pavel Popa, profesor de coregrafie şi cercetător ştiinţific la Academia de Ştiinţe a RM, este autorul studiului coregrafic „Jocul vetrelor străbune”, apărut sub egida Ministerului Culturii şi Turismului şi a Centrului Naţional de Creaţie Populară. Melodiile au fost puse pe note de Dumitru Blajinu, iar notarea grafică a paşilor coregrafici a făcut-o Pavel Popa, după metoda experimentatului coregraf din România Teodor Vasilescu. Ca să poţi citi această carte trebuie să cunoşti semnele convenţionale de notare grafică a dansului folcloric.

P. Popa a fondat în 1990 compartimentul „Dans folcloric” în cadrul arhivei de folclor a CNCP, cu o întârziere inexplicabilă, având în vedere că în perioada sovietică dansul moldovenilor câştigase un mare prestigiu datorită artiştilor din ansamblul „Joc”. Acest gen de artă populară a rămas totuşi în afara atenţiei specialiştilor şi, din acest motiv, în 1990 lipsea cu desăvârşire o audio-videotecă coregrafică şi o bibliotecă de specialitate, ceea ce a dus la uitarea sau modificarea substanţială a unor creaţii coregrafice. După reorganizarea CNCP în 2011, majoritatea specialiştilor fiind nevoiţi să-şi caute de lucru în altă parte, acest sector a

reintrat probabil în involuţia de dinainte de anul ‘90. P. Popa, redactorul revistei „Realităţi culturale”, mai publică materiale despre coregrafie, iar cei care nu găsesc în librării cartea pe care o prezint o pot căuta la sediul fostului CNCP, pe str. M. Eminescu 50.

Lexicul dansului

Studiul lui P. Popa prezintă evoluţia acestui gen de artă în baza cercetărilor ştiinţifice şi a investigaţiilor autorului efectuate pe teren. Se analizează două forme ale tradiţiei coregrafice: dansul folcloric practicat în mediul natural şi arta coregrafică scenică.

Dansul folcloric practicat în spaţii deschise, în mediul lui de geneză, este sistematizat după tipurile de dansuri din repertoriul de bază al horelor satului dintre Prut şi Nistru, dar şi al dansurilor interpretate la nunţi, cumetrii, la Crăciun, de Anul Nou, de hram, de Sf. Paşti şi de Duminica Mare. Sunt notate şi multe dansuri de perechi tip horă, tip hostropăţ şi dansuri tematice de muncă (Sâsâiacul, Coasa ş.a.)

În general, se pare că unde a dispărut Sfânta Tradiţie au dispărut tradiţiile autentice şi au apărut mutaţiile sovietice. De aceea, meritul principal al lucrării este că asigură conservarea valorilor existente: Hore de la Giurgiuleşti, Vorniceni şi Vălcineţ, Hora în două părţi, Ciurul, Mărunţica, Sârbe (atât sârbe de perechi, cât şi pe cerc, sârbe de mână şi sârbe cu braţele pe umerii partenerilor).

Un foarte util chestionar pentru culegerea dansului folcloric este propus la p. 210-211 şi începe cu date generale despre localitate şi fişa informatorului. Compartimentul „Repertoriul” din chestionar este prevăzut cu un ghid privitor la înregistrarea obligatorie a următoarelor date: denumirea dansului, costumul, descrierea mişcărilor, a ordinii de interpretare a mişcărilor, a componenţei de instrumente muzicale şi a melodiei, a strigăturilor şi a obiectelor folosite de interpreţi.

Problemele noastre apar la capitolul adaptare scenică sau regizare a dansului şi provin de la influenţa rusească. Mie nu mi-a plăcut niciodată dansul „Baba mea” sau „M-am pornit la Chişinău” cu care se făleşte „Joc”-ul nostru. Mă impresionează în schimb georgienii prezenţi în fiecare an la Festivalul Internaţional al Dansului de la Galaţi (organizat de un cahulean, V. Plăcintă) şi constat că dansul lor tematic evită superficialitatea şi are un curajos mesaj creştin. Desenul dansului lor conţine mişcări dramatice de luptă pentru înălţarea crucii; ţinuta braţelor desenează crucea, tot crucea şi pe costumul naţional – toate sunt un fel de mărturisire publică a Crezului acestui popor.

Basarabenii au modificat costumul popular şi P. Popa constată că cei care adaptează pentru scenă comit şi greşeli mai grave prin neglijarea lexicului dansului autentic.

Limbajul mixt al romanului în secolul XX

Citeam cartea lui Nikos Kazantzakis despre „Zorba Grecul” şi regretam că autorul nu a inserat în textul romanului – cum procedează cehul Milan Kundera – portativul cu note muzicale. Notarea grafică a paşilor de dans ne-ar ajuta să-l înţelegem pe dionisiacul Zorbas, cel care preferă să se exprime prin dans. El nu înţelege cum oamenii şi-au lăsat trupurile să amuţească şi nu mai sunt în stare să vorbească decât cu gura. „Eu îţi privesc braţele, picioarele, pieptul când vorbeşti. Şi toate acestea rămân mute, nu spun nimic. De parcă n-ar avea sânge.” La ce-s bune lecturile din cărţi dacă nu înţelegi dansul? – îi spune el prietenului său, „stăpânul”, un fel de Don Quijote lucid, care simte că scoate pe gură „vorbe de hârtie” şi ar vrea să şteargă cu un burete tot ce a citit din Buddha şi să intre la şcoala lui Zorbas, ca „să înceapă alfabetul cel mare, adevărat”.

Romanul a avut mai mult succes în Occident decât în Grecia, din cauza finalului de stânga, ateist şi anticlerical. Parcă ar fi fost scris în URSS, pe unde autorul călătorea, ca şi prietenul său Panait Istrati, cel de până la „Spovedania unui învins”. Nu zic, are şi clerul neajunsurile sale, ca şi alte categorii de intelectuali, dar parcă Damian Stănoiu al nostru scrie cu bunătate şi cu mai mult umor despre ele.

The following two tabs change content below.