Copiii visează, autorităţile făgăduiesc

Primarul interimar, Ruslan Codreanu, promite să monitorizeze personal ca biletele oferite gratuit să ajungă la copiii pentru care sunt repartizate
Au mai rămas zile numărate până la încheierea anului de învățământ, iar elevii așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară. Guvernul R. Moldova, Primăria Chișinău, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării se întrec în oferirea biletelor de odihnă în taberele de vară din republică, dar și din România. Costul acestor bilete în mare parte va fi acoperit de către stat, peste 8000 de elevi din republică se vor odihni gratuit în taberele de odihnă de stat, 2.800 de elevi din municipiul Chișinău vor merge în tabere din contul primăriei, iar alți 500 de elevi vor merge la odihnă la mare în România, sejur achitat de către Primăria Bucureşti.

La sfârșitul lunii aprilie, la ședința Guvernului s-a hotărât oferirea gratuită a 25% din totalul biletelor repartizate în taberele de odihnă pentru copii şi adolescenţi, printre care copiilor orfani, din familii defavorizate, precum şi familiilor cu trei şi mai mulţi copii. În R. Moldova există 1.252 instituții de învățământ în care își fac studiile peste 330.000 de elevi, dintre aceștia circa 8.250 de elevi vor petrece gratuit, conform hotărârii Guvernului, zece zile în tabere de odihnă din republică. Restul biletelor în taberele de vară vor fi comercializate cu o reducere de 80% din prețul total al biletului. Costurile orientative pentru o zi în taberele de odihnă finanţate din bugetul de stat variază între 137 și 209 lei.

Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării și-a luat angajamentul să suporte cheltuielile pentru participarea a 100 de elevi din România la taberele din Republica Moldova și pentru vizitarea de către aceștia a obiectivelor și localităților turistice. De asemenea, ministerul va procura 300 de bilete pentru elevii din instituţiile de învăţământ din raioanele de est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender. Am încercat să aflăm de la reprezentanții Guvernului care vor fi instituțiile responsabile de repartizarea acestor bilete la taberele de odihnă din republică, însă până la închiderea ediției nu am primit un răspuns.

Primăria Chișinău va oferi circa 19.000 bilete și va monitoriza repartizarea acestora

La fel ca și în anii trecuți, Primăria Chișinău va oferi 18.686 bilete pentru odihna copiilor din municipiul Chișinău, dintre acestea 15% vor fi repartizate gratuit. Probabil, ca să se excludă businessul din anii trecuți, când biletele pentru taberele de odihnă erau comercializate pe site-urile de vânzări, iar părinții se plângeau că nici nu au fost anunțați despre existența locurilor de odihnă pentru copii oferite gratuit sau achitate parțial de către stat, primarul interimar, Ruslan Codreanu, a anunțat că va monitoriza personal ca biletele oferite gratuit să ajungă la copiii care vor face parte din această listă. „Costul total al unui bilet va fi de 1.160 de lei, dar părinții vor achita doar 232 lei din preț. Și voi monitoriza ca biletele oferite gratis să ajungă într-adevăr la acei copii”, susține Codreanu. Pentru organizarea odihnei de vară a elevilor din municipiul Chișinău au fost oferite peste 30 de milioane de lei din bugetul primăriei. Părinții din municipiul Chișinău care vor să beneficieze de bilete pentru taberele de odihnă oferite de către municipalitate se pot adresa la direcțiile educație de sector și la managerii de instituții de învățământ sau direct primarului interimar.

Primăria București donează 500 de bilete de odihnă la mare pentru copiii din Chișinău

În luna februarie, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a semnat un program de cooperare Bucureşti-Chişinău în domeniul educaţiei, astfel 500 de elevi din municipiul Chișinău, în perioada iunie-septembrie, vor merge în taberele de odihnă de pe litoralul românesc. Pentru identificarea elevilor care vor avea fericita ocazie de a merge la mare în România este responsabilă Direcția Generală Educație, Tineret și Sport din Chișinău. Șefa interimară a DGETS, Rodica Rusu, a declarat pentru JURNAL de Chișinău că prioritate vor avea copiii din familiile social vulnerabile și cei cu rezultate excepționale la învățătură. „În prezent, suntem la etapă identificării listei cu cei 500 de elevi. Vor fi aleși copii începând cu clasa a 5-a din toate instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău. Când vom avea lista, o vom prezenta”, a menționat Rusu. Municipiul Bucureşti, prin Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti – PROEDUS, va oferi servicii de cazare, masă şi transport dus-întors de la Chişinău până în Bucureşti pentru 500 de persoane, iar acestea vor fi obligate să prezinte documentele necesare (carnetul de elev vizat la zi, acordul medical, valabilitatea paşaportului sau vizei) la sediul Primăriei Chişinău. În anul 2017, prin programul „ARC”, destinat etnicilor români din afara granițelor, 600 de tineri din R. Moldova și-au petrecut vacanţa de vară în taberele de odihnă din România.

Finanţarea taberelor de vară pentru copii şi adolescenţi se efectuează din bugetul de stat şi bugetele locale, din sumele plătite de părinţi şi din resursele alocate de întreprinderi, organizaţii şi asociaţii, urmând ca autorităţile fiecărei unităţi administrativ-teritoriale să stabilească preţurile biletelor în taberele de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor şi adolescenţilor din teritoriul administrat.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)