Copiii orfani așteaptă banii de buzunar, promiși de democrați

La începutul anului, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Svetlana Cebotari, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că din acest an copiii rămași fără ocrotire părintească vor beneficia de bani de buzunar, 10 lei pe zi, o sută de lei de ziua lor și câte 70 de lei de Paști, Crăciun și Revelion. Unii manageri ai centrelor de plasament pentru copii din municipiul Chișinău doar au auzit de această inițiativă, alți șefi de direcție de asistență socială din raioane spun că banii au venit, dar nu știu cum să-i gestioneze, iar copiii se întreabă când vor primi banii promiși.

Indemnizația zilnică pentru copii este o alocaţie nouă, aceasta se va acorda zilnic copilului prin intermediul unei persoane-cheie și are drept scop sporirea bunăstării materiale a copiilor plasați în servicii de protecție de tip familial și comunitar, precum și dezvoltarea abilităților individuale ale copiilor privind gestionarea rațională și eficientă a banilor personali, ne-a explicat Viorica Dumbrăveanu, secretar de stat al MSMPS. De asemenea, Dumbrăveanu a menționat pentru ziarul nostru că circa 2600 de copii vor beneficia de acești bani de buzunar, 10 lei zilnic, începând cu 1 ianuarie 2018. Pentru plata indemnizațiilor zilnice în Legea bugetului de stat pentru 2018 au fost prevăzute 10,4 milioane de lei. Dacă facem un calcul simplu, de la începutul anului și până la jumătatea lunii martie, fiecare copil orfan ar fi trebuit să primească peste 700 lei, bani de buzunar, însă aceștia nu au primit încă niciun leu. Potrivit Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, la 31 decembrie 2015, în evidența instituției se aflau 1984 de copii orfani și 2493 de copii fără tutelă părintească.

„Doar am auzit de această inițiativă”

Managerii centrelor de plasament pentru copii orfani din municipiul Chișinău spun că doar au auzit despre inițiativa ministerului, dar nu știu mai mult nimic. Și copiii știu despre cei 10 lei pe zi pe care îi promite statul și se întreabă când îi vor primi. „Doar am auzit despre această inițiativă și la ședință s-a vorbit, dar când și în ce mod vor fi repartizați acești bani nu știm nimic. Trist este că copiii știu și întreabă de acești bani și nu știm ce să le spunem. În prezent, în centru avem 14 copii cu vârsta de la 7 până la 18 ani, cu toate că ei sunt hrăniți de patru ori pe zi la centru, când merg la școală vor și ei o chiflă, o sticlă cu apă”, ne-a spus doamna Olga, de la Centrul pentru Copilărie, Adolescență și Familie din Chișinău.

Victoria Caraman, directoarea Centrului de reabilitare socială a copiilor „Casa Gavroche”, la fel doar a auzit despre acești bani de buzunar. Am stabilit o întâlnire cu doamna directoare, dar marți ne-a telefonat și ne-a spus că, în urma unui control al Direcției municipale pentru drepturile copiilor, reprezentanții acesteia aflând despre subiectul despre care vrem să scriem, nu ni se permite accesul fără un permis special obținut de la reprezentanții direcției municipale. „Eu cu drag vă primesc, dar ei au zis că trebuie să aveți permis, înțelegeți? Asta e Moldova”, a conchis Victoria. Momentan, la Centrul „Casa Gavroche” se află 17 copii.

„Banii sunt, dar nu știm cum să-i distribuim”

Dacă în Chișinău doar a ajuns vestea despre noua inițiativă a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, atunci în raioane au venit și bani, la autorități deocamdată. „Banii sunt, dar nu știm cum să-i distribuim, nu avem un mecanism. Avem preconizați peste 130 mii de lei, bani de buzunar pentru copiii orfani, dar suntem în așteptarea unei hotărâri de guvern ca să știm cum să-i gestionăm. Este o responsabilitate pentru persoana-cheie, asistentul parental, deoarece trebuie împreună cu copilul să hotărască cum vor fi cheltuiți acei 10 lei zilnic, copiii trebuie îndrumați”, menționează Tudor Enache, șeful  Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei din Călărași.

În această situație sunt și alți șefi de direcție asistență socială din republică. Zilele trec, iar copiii sunt cei mai nerăbdători de a beneficia de cei 10 lei zilnic. „Aștept banii de buzunar promiși, să fiu și eu în rând cu ceilalți elevi, în pauză să-mi pot cumpăra o chiflă”, ne spune Nicolae, care învață la o școală din capitală. Nu că ar suferi de foame la centrul de plasament unde locuiește, doar că își dorește câțiva leuți să fie doar ai lui ca să-și cumpere ce vrea. Potrivit datelor oferite de Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului, din anul 2000 până în prezent, circa 170 de copii au fost îngrijiți și educați în familii de asistență parentală profesionistă din municipiul Chișinău.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)