„Copiii moldovenilor stabiliţi peste hotare nu-și văd viitorul în Republica Moldova”

Interviu cu Ecaterina Deleu, autoarea studiului „Generații secunde de migrație: cazul Republicii Moldova”

Ecaterina Deleu

 Ecaterina Deleu este doctorandă la Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei, autoarea cărţii „Generații secunde de migrație: cazul Republicii Moldova”, un studiu de cercetare despre copiii cetăţenilor moldoveni stabiliţi peste hotare – născuţi în alte ţări sau transferaţi în străinătate pentru reîntregirea familiei. A tradus din italiană în română antologia de proză scurtă „Cuvinte pe stradă… în lume”,  publicată în 2015 cu sprijinul Ministerului de Externe al Italiei şi al Ambasadei Italiei în Republica Moldova. Prefaţa antologiei a fost scrisă de Vladimir Beşleagă, iar printre autorii textelor de proză scurtă sunt scriitori care au trăit experienţa migraţiei.

 – La începutul acestui an, a văzut lumina tiparului cartea Dvs. „Generații secunde de migrație: cazul Republicii Moldova”. Care sunt cele mai grave probleme pe care le-aţi sesizat documentându-vă?

Am încercat să privesc mai amplu tot ce înseamnă migrația cetățenilor moldoveni în Italia. Și m-a interesat, în special, ce se întâmplă cu copiii migranților noștri. La nivelul statisticilor privind numărul migranţilor stăm foarte prost – se vehiculează cifre diferite atunci când există interese diferite. În Republica Moldova s-a scris foarte mult despre migranţii moldoveni plecaţi la muncă în străinătate, despre remitenţe, dar foarte puţin despre copiii lor, înregistraţi peste hotare cu cetăţenia Republicii Moldova, despre dificultăţile şi rezultatele pe care le întâmpină în procesul de integrare. Lipsesc până în prezent cercetări empirice, studii cantitative şi calitative despre copiii cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare. Vorbim de un număr foarte mare de copii – doar în Italia, din cei 26 mii de minori cu cetăţenia Republicii Moldova circa 14 mii sunt născuţi în peninsulă. Cunosc mai bine situația din Italia, pentru că am avut o perioadă scurtă de migrație, dar şi o colaborare foarte bună cu un centru de studii și cercetări de la Roma. Acolo am putut cunoaște mai profund, din interior, diferite aspecte legate de prezenţa cetățenilor moldoveni și a copiilor lor. În Italia, domeniul statistic este foarte bine pus la punct și în cazul lor este mult mai ușor de lucrat. Primul studiu de cercetare despre condiţiile de viaţă şi de muncă ale migranţilor moldoveni l-am realizat în toamna anului 2008 şi a fost publicat în februarie 2009 în limba italiană, la Roma, în volumul Osservatorio Romano sulle Migrazioni.

Copiii noştri, născuţi în Republica Moldova şi transferaţi în străinătate pentru reîntregirea familiei, s-au confruntat la început cu dificultăţi de cunoaştere a limbii ţării gazdă (pe care le-au depăşit uşor), dar şi de integrare în propria familie, după o perioadă în care au rămas fără îngrijirea părinţilor, fiind lăsaţi în grija bunicilor, rudelor etc. Au fost nevoiţi să se integreze rapid – nu prea a existat integrarea graduală – într-o grădiniţă, şcoală, societate şi chiar familie nouă (după recăsătoria mamei/tatălui, în noile familii au apărut şi alţi copii etc.). Au avut nevoie de o anumită perioadă de adaptare socială, în multe cazuri au fost ajutaţi, dar la început au suportat situaţii de discriminare, simţindu-se izolaţi în clasă, etichetaţi – în şcoală, societate, mass-media. Au fost numeroase cazuri de abandon şcolar – în Italia sunt înregistraţi circa 3 mii de tineri cetăţeni moldoveni care au abandonat studiile (aşa-numitul fenomen drop out), au fost şi numeroşi minori moldoveni neînsoţiţi (până în anul 2008-2009), au fost şi cazuri de abandon al copiilor…

Acestea sunt feţe mai puţin cunoscute ale unei migraţii masive în Italia, cum a fost până în anii 2010-2012. În general, copiii cetăţenilor moldoveni din Italia sunt bine integraţi în şcoli/grădiniţe/societate, sunt lideri printre elevii extracomunitari la capitolul reuşită şcolară. Au rezultate excepţionale, în diferite domenii: sport, coregrafie, muzică, literatură.

În cazul copiilor născuţi în Italia situaţia e cumva diferită – pentru ei Republica Moldova este ţara de baştină a părinţilor, iar limba română ajunge să fie percepută în multe cazuri ca limbă maternă a mamei. Influenţa ţării de baştină, în cazul lor a Italiei – este covârşitoare. Aceşti copii nu au probleme de integrare, parcursul lor şcolar este firesc, în schimb sunt etichetaţi – paradoxal – la fel ca părinţii lor, fiind consideraţi cetăţeni străini, imigranţi. Accesul la cetăţenie nu e foarte simplu în Italia.

O problemă fundamentală în cazul copiilor cetăţenilor moldoveni stabiliţi peste hotare este accesul la studierea limbii române – crearea unor condiţii adecvate, cu profesionişti în domeniu, programe şcolare şi materiale didactice adecvate, dar şi menţinerea relaţiei de legătură cu Republica Moldova. Întotdeauna se aruncă piatra în curtea și în grădina părinților. Părinții, în cele mai multe cazuri, nu-i vor putea învăța la fel de bine limba română așa cum o pot face specialiștii în domeniu.

Un alt aspect problematic pe care l-am sesizat este accesul tinerilor, al femeilor migrante pe piața muncii. Pentru că există un anumit segment de ofertă de muncă în Italia, destinat migranților din prima generație, în special în construcții, pentru bărbaţi, şi în sectorul casnic, pentru femei. Deja pentru jumătate din femei acest lucru nu mai este valabil, pentru că tinerii noştri, crescuţi în instituţii de învăţământ din Italia, au alte aşteptări şi refuză aşa-numita integrare subalternă, profesiile low skills.

– Cum a avut loc documentarea studiului despre copiii migranților, lansat în februarie curent?

Cercetările aprofundate – analiza datelor statistice, studiul comparativ, sondajele de opinie, aplicarea chestionarelor, realizarea interviurilor aprofundate, a studiilor de caz au durat mai bine de doi ani, din 2014 până în 2016. Rezultatele au fost incluse în carte. Din 2017 a început o altă etapă în proiectul meu de cercetare, bazat pe aspectele politice şi economice ale fenomenului generaţiilor secunde. Procesul de observaţie a început însă în 2000, când mulţi dintre colegii mei – de şcoală, de facultate – au plecat peste hotare.

– Sunt ori nu discriminaţi migranţii din R. Moldova în această ţară?

Când vorbim de discriminare, situația e problematică și în Italia, dar și acasă. Nu în zadar se spune că e greu să pleci, dar e și mai greu să revii acasă. Migranții noștri chiar și dacă revin pentru o perioadă scurtă oricum sesizează mai multe situații de discriminare. Situațiile de discriminare în Italia sunt mai acutizate din diferite motive – afluxul enorm al refugiaţilor, din ultimii ani, prezenţa masivă a imigranţilor, originari din peste 98 de ţări, implicarea unor cetăţeni străini în cazuri de criminalitate etc.

– Ce viitor vor avea femeile care muncesc azi în Italia şi aşteaptă vârsta de pensionare ca să se întoarcă la baştină?

E o situație foarte complicată. E un fel de generație suspendată. Am citit mai multe studii dedicate femeilor care lucrează în sectorul casnic și e foarte dificil să spui ce le așteaptă pe aceste femei. Multe din ele s-au întors. În ultimii ani, am întâlnit zeci de cazuri de femei, care au peste 65 de ani, și au revenit. Mai multe au apelat la cele câteva centre pe care le avem în Chișinău care le ajută să recupereze o anumită sumă și să aibă o pensie acordată de statul italian, dar oricum suma nu depășește 100-150 de euro pe lună. Dar pe plan emoţional, psihologic, lucrurile stau mai grav. Pentru că atunci când revin întâmpină greutăți la readaptare în propria familie, în societate. Există mulți migranți în situație de dificultate când revin.

 – Recent, au avut loc două evenimente ale Diasporei, Offline-ul „Adoptă un Vot” şi Zilele Diasporei, organizate de BRD. Credeţi că se încearcă o dezbinare a Diasporei în ai noştri–ai voştri, în ai partidului de guvernare şi cei care sunt în opoziţie?

Faptul că au fost două evenimente dedicate Diasporei, involuntar, a creat impresia unei divizări. Nu știu cum, dar tot ce se întâmplă în R. Moldova ne divizează permanent în ai noștri–ai voștri. Am impresia că toate stereotipurile acestea, prejudecățile, stigmatizările care vin din societate, au impact foarte mare asupra noastră, inclusiv asupra jurnaliștilor. Am văzut tineri care au părinți cu experiența migrației, care au crescut altfel. În ultimii ani, am văzut o schimbare în abordarea materialelor jurnalistice, este o abordare mai umană, mai echilibrată şi mai empatică.

– Ce ar trebui să se întâmple în R. Moldova, ca să fie un stat mai atractiv pentru cetăţenii săi?

Foarte multe. La noi există o instabilitate politică, economică şi socială greu de identificat în alte ţări. Un fel de teatru al absurdului din care nu mai ieşim.

– Din discuțiile avute cu copiii migranților moldoveni aflați peste hotare, ce aţi dedus – mai vor ei să se întoarcă acasă?

Am vorbit cu numeroşi copii/adolescenţi/tineri plecaţi de mai mulţi ani peste hotare. Din păcate, majoritatea nu-și văd viitorul în Republica Moldova. Cel puţin deocamdată, pe termen mediu. Da, există o anumită rezervă, pe care putem conta, dintre cei care au nostalgia locurilor de baştină şi ar putea reveni dacă s-ar regăsi aici, doar că nu sunt prea mulţi, din păcate.