Copiii Independenţei

DUPĂ 20 DE ANI // „Mentalitatea oamenilor nu s-a schimbat prea mult, poate noi, generaţia mai tânără, vom reuşi mai multe”

Au aceleaşi vise şi aşteptări când este vorba să-şi găsească un loc de muncă peste hotarele Republicii Moldova, care le-ar permite să-şi continue studiile ori să-şi întemeieze o familie. Ce semnifică pentru ei sărbătorile naţionale, cum îşi imaginează viaţa înainte de 1991, ce ar schimba, dacă ar fi în puterile lor, în lumea din jur – sunt câteva din întrebările la care JURNAL a încercat să afle răspunsul unor tineri de pe ambele maluri ale Nistrului, născuţi acum 20 de ani.

Svetlana COROBCEANU

„Am două documente de identitate”

Irina Bolboceanu, absolventă a Liceului „Lucian Blaga” din or. Tiraspol, studentă în anul I la Universitatea de Medicină „Nicolae Testemiţeanu” din Chişinău

–         Cum îţi imaginezi că a fost viaţa înainte de 1991?

Din ceea ce mi-au povestit părinţii, în Uniunea Sovietică oamenii erau mai supuşi, nu aveau sentimentul mândriei naţionale, nu aveau dreptul să spună ce gândesc, cine sunt, ce doresc. Acum oricine poate organiza mitinguri de protest, există multe ONG-uri, din punct de vedere politic, suntem o ţară mai democratică. Mentalitatea oamenilor însă nu s-a schimbat prea mult, poate noi, generaţia mai tânără, vom reuşi mai multe.

–         Ce semnifică pentru tine sărbătorile naţionale?

În stânga Nistrului nu există aşa sărbători. Atât Ziua Independenţei, cât şi Ziua limbii le sărbătorim în familie, ne adunăm cu toţii la o masă, discutăm, seara ne întâlnim cu colegii. În public este însă imposibil să sărbătoreşti aşa ceva. Transnistrenii ne-au taxat întotdeauna „români”. Atât eu, cât şi părinţii mei am tins întotdeauna să vorbim o limbă fără rusisme, să arătăm că suntem un neam demn şi că împărtăşim valori care merită a fi respectate.

–         Mulţi tineri zic că unica lor şansă e de a pleca peste hotare, tu ce crezi?

Le dau dreptate. Îmi doresc să absolvesc Universitatea de Medicină unde voi învăţa mulţi ani, dar după aceea nu am nicio perspectivă, salariile în Republica Moldova sunt mici. Este imposibil în astfel de condiţii să întemeiezi o familie. În Europa nu e atât de larg răspândit fenomenul corupţiei ca la noi. Acolo dacă demonstrezi că eşti un specialist bun, te poţi încadra. Chiar dacă va fi să plec, sunt convinsă că o să revin acasă şi voi investi bani în vreo afacere aici.

–         Dacă ar fi în puterile tale, ce ai schimba în lumea din jur?

Mi-aş dori să dispară corupţia în primul rând. Pe cei care vorbesc cu rusisme i-aş face să înţeleagă că nu mai e la modă acest lucru. Am paşaport transnistrean, de culoare bordo, cu numele de familie în „moldovenească” în grafie chirilică, tradus în limba ucraineană şi în limba rusă, şi pe cel al Republicii Moldova. Mă învăluie sentimente contradictorii atunci când vorbesc cu Dvs. despre  Independenţă şi ştiu că am nevoie de acest document pentru a circula fără probleme acasă. În Transnistria se sărbătoreşte Ziua Independenţei „rmn”-ului, se organizează mitinguri, dar niciodată n-am fost şi nici nu doresc să merg la ele. Acest lucru ar fi o trădare, după lunile de proteste pe care le-am petrecut acum câţiva ani în faţa liceului român de la Tiraspol şi temerile că ne putem alege cu vreo piatră în cap, atunci când mergeam pe stradă şi vorbeam în limba română.

„Ţara mea este Nistrenia”

Natalia Smolenskaia, 20 de ani, originară din s. Comisarovca, Transnistria. Studentă la Facultatea „limba şi literatura moldovenească” de la Universitatea de stat din Tiraspol.

–         Natalia, cum îţi imaginezi că a fost viaţa înainte de 1991?

Ştiu că până la desfiinţarea Uniunii Sovietice se trăia mai bine. Toţi aveau de lucru aici, acasă. Puteai să înveţi fără plată şi învăţătura era obligatorie. De asemenea se plăteau lefuri mai bune ca acum.

–         Ştii ce sărbătoreşte Republica Moldova pe data de 27 august, apoi pe 31 august?

Nu.

–         Moldova marchează pe 27 august 20 de ani de la proclamarea Independenţei.

Nu ştiam, noi sărbătorim independenţa pe data de 2 septembrie. La Bender, la Tiraspol, se organizează paradă, mitinguri, sunt pomeniţi eroii care şi-au dat viaţa în războiul pentru ţara noastră.

–         Ce ştii despre evenimentele de la Nistru din 1992?

A fost război. Multe persoane din regiunea noastră au fost omorâte, în special din or. Bender. De la noi din sat a murit un tânăr, Vasea Dementev. Până atunci Nistrenia şi Moldova erau o singură ţară.

–         De ce îi spui Nistrenia ţării tale?

Pentru că aşa se numeşte, Republica Nistreană.

–         Ştii că în şcolile din dreapta Nistrului, din 1991 nu se mai predă limba moldovenească, ci limba română, şi că o astfel de limbă nu este recunoscută în mediul academic?

Da, am auzit. Dar limba moldovenească e mai uşor de vorbit, consider că e mai pe înţelesul oamenilor. În limba română însă sunt cuvinte pe care nici măcar nu le poţi pronunţa. Ştiu să citesc în grafie latină, pentru că am studiat franceza, dar nu am avut posibilitatea să studiem din cărţi în grafie latină. Acestea sunt strict interzise în şcolile noastre. În rest, există multe asemănări între aceste două limbi.

–         Pe moment, ce cetăţenie ai?

Am doar paşaportul Republicii Nistrene. Nu mi-am făcut buletinul Republicii Moldova deoarece vreau să obţin cetăţenia Federaţiei Ruse şi, dacă ai cetăţenia Moldovei, nu ţi se acordă. Atunci când depui documentele acest lucru este verificat în cel mai strict mod.

–         Mulţi tineri consideră că îşi pot câştiga existenţa doar plecând peste hotare, tu ce crezi?

Am lucrat la Sankt Petersburg în calitate de vânzătoare. Aveam un salariu de 600 – 700 de dolari. Visez să absolvesc facultatea, să ajung învăţătoare şi mai departe, vom vedea…

„Înainte era mai bine”

Roman Pugaci, 20 de ani, lăcătuş, Chişinău

Nu prea ştiu cum a fost viaţa până în 1991, dar cred că a fost mai bine decât acum. Oamenii trăiau mai bine. Nu era haosul acesta, când unii pleacă, alţii se întorc. Pe timpurile sovietice, erau locuri de muncă, puteai să trăieşti numai din salariu, cel puţin aşa îmi spun părinţii.

–         Mulţi tineri de vârsta ta consideră că nu au şanse de a-şi câştiga existenţa aici, şi pleacă în străinătate, tu ce crezi?

Au dreptate. Eu muncesc la Moscova. Am lucrat la construcţii şi în alte domenii. Nu pot să stau mai mult de două săptămâni acasă, altfel încep să cer bani de la părinţi care şi ei muncesc peste hotare. De aceea ne întâlnim rar, doar la sărbători.

–         Ce ţi-au povestit părinţii despre perioada în care te-ai născut?

S-a destrămat Uniunea Sovietică, colhozurile. Apoi a început războiul de la Nistru, se împuşca, dar aici era linişte, gloanţele nu ajungeau până la noi. Mult timp nu şi-au putut găsi un loc de muncă, a fost sărăcie. Au avut noroc că cineva le-a propus să meargă în Cehia, unde au câştigat primii bani care ne-au ajutat să facem faţă crizei. Din păcate, în toţi aceşti ani nu am avut parte de o conducere normală, de aici ni se trag toate problemele, s-au gândit doar la propriul buzunar.

–         Cum vei sărbători Ziua Independenţei?

Independenţa? Am auzit la televizor că se va face paradă la Chişinău. Se cheltuie peste 1 milion de dolari. Eu nu o simt. Asupra mea nu se răsfrânge. Locuiesc într-o localitate săracă, unde vin doar pentru o săptămână-două.