Copii care se visează printre alţi copii

Ina Cazacu si fetita ei

Psihologul Ina Cazacu alături de fiica sa, Mădălina

A contribuit la integrarea a zeci de copii cu dizabilităţi în şcoli şi grădiniţe

De şase ani, contribuie la integrarea copiilor cu dizabilităţi în grădiniţe şi şcoli. Poartă discuţii cu părinţii, cu copiii, se înarmează cu argumente solide când e vorba să convingă un profesor să accepte un copil cu anumite dizabilităţi care până atunci a stat închis între patru pereţi în casă. Ina Cazacu este coordonatorul de program Educaţie incluzivă din cadrul Asociaţiei „Femeia şi copilul, protecţie şi sprijin”, din or. Criuleni. A ajutat să fie integraţi în şcoli zeci de copii cu dizabilităţi din raioanele Orhei, Ştefan-Vodă, Edineţ, Leova, Ceadâr-Lunga, Criuleni şi Dubăsari.

La început îşi făcea griji că nu se va descurca, că deţine insuficiente informaţii despre situaţia reală şi problemele copiilor cu dizabilităţi. Treptat, alături de o echipă de profesionişti specializaţi în procesul de incluziune au început să obţină primele rezultate. Se bucura pentru orice copil care, după ce a stat mulţi ani izolat între pereţii casei, este adus pentru prima oară la şcoală ori la centrul comunitar, unde are posibilitatea să comunice şi să înveţe alături de alţi copii de vârsta sa.

„Dacă nu ai prejudecăţi faţă de oamenii care suferă de o dizabilitate, lucrul îţi pare uşor. În cadrul asociaţiei noastre sunt câteva etape de lucru, există servicii de asistenţă şi sprijin pentru familie. Responsabilii de acest serviciu poartă discuţii cu părinţii. Din păcate, avem încă părinţi care se incomodează că au un copil cu dizabilităţi şi care încearcă să ascundă acest fapt, dar, ţinând copilul în casă, problema nu dispare, ci cu timpul devine şi mai acută. Port discuţii cu educatorii şi profesorii pe care îi pregătim să accepte copilul pe băncile şcolii. Aceştia, la rândul lor, trebuie să discute cu ceilalţi copii, să-i facă mai toleranţi, să-i sensibilizeze cu privire la problemele celui care urmează să le fie coleg”.

Refuzul profesorilor

Din practica sa psihologul a dedus că profesorii, în mare parte, au trei argumente pe care îşi bazează refuzul de a accepta în clasă un copil cu dizabilităţi: nu i se plăteşte suplimentar, deşi un copil cu dizabilităţi are nevoie de atenţie şi un efort mai sporit pentru a asimila lecţia, părinţii nu sunt cooperanţi, aceştia trebuie să aibă grijă să aducă şi să ia copilul de la şcoală, şi cel de-al treilea argument, şi poate cel mai întemeiat, profesorii se tem că în caz că elevul va avea o criză nu vor putea face faţă situaţiei. „Rolul nostru e să înlăturăm aceste temeri, să discutăm cu părinţii, să-i convingem de importanţa integrării copilului în societate. Recent, am avut un caz când un copil bolnav de epilepsie a avut o criză la grădiniţă. Educatoarea s-a pierdut cu firea şi totuşi a ştiut să-i vină în ajutor. Ulterior, părinţii i-au reproşat că acest caz a devenit cunoscut în sat. De fapt, problema era a părinţilor, că n-au informat suficient educatoarea în ce împrejurări copilul poate avea o criză şi cum ar trebui aceasta să procedeze”, spune Ina.

Implicarea părinţilor este decisivă

Împreună cu ceilalţi colegi din cadrul Asociaţiei „Femeia şi copilul, protecţie şi sprijin”, se pot lăuda după câţiva ani de muncă cu zeci de cazuri duse la bun sfârşit. Valeria, o fetiţă cu deficienţe locomotorii din s. Pârâta, raionul Dubăsari, a ratat mai mulţi ani de şcoală din cauza că nu se putea deplasa nici măcar în cărucior, drumurile în sat sunt degradate şi lipseşte banda de acces în şcoală. Totuşi, anul acesta Valeria a păşit pentru prima oară pragul instituţiei fiind încadrată în clasa a IV. S-au implicat mai activ părinţii şi bunicii fetei care o aduc şi o iau de la şcoală.

Tot graţie insistenţei specialiştilor de la centru a fost şcolarizat un băiat din s. Oxentea, raionul Dubăsari. În pofida faptului că suferă de o maladie a picioarelor, zilnic mama acestuia îl aduce şi îl ia în braţe de la şcoală. „Totul depinde de părinţi. Sunt unii care luptă, se zbat, acumulează bani pentru tot felul de tratamente şi operaţii în speranţa că vor îmbunătăţi condiţia copilului lor şi, până la urmă, cu ajutorul lor, reuşim să integrăm copilul în societate. Sunt alţii care nu fac nimic şi nici nu-i putem convinge, cel puţin să ajute copilul să frecventeze un centru comunitar. Cu aceşti părinţi este cel mai dificil de lucrat”, consideră psihologul.

Şi-a revizuit scara de valori

Un caz de acest gen este cel al Cristinei, o tânără de 19 ani din s. Cocieri, raionul Dubăsari. Fata nu poate merge şi face parte dintr-o familie vulnerabilă. Părinţii îşi câştigă existenţa muncind cu ziua. Banii acumulaţi îi cheltuie în mare parte pentru băutură. Fata stă singură toată ziua pe un cearşaf la podea. „Am încercat să-i convingem pe părinţi s-o luăm la Criuleni, la Centru, s-o încadrăm în activităţi alături de alţi tineri. Organizăm excursii, avem tabere de vară, încercăm să le oferim acestor tineri diverse platforme de comunicare. Părinţii refuză. Când ne ducem, se ascund. Fără mama ei, care îi este tutelă, nu o putem trece podul peste Nistru. La aşa-numitele vame nu ne-ar permite. Suntem cu mâinile legate. Am apelat la profesorii din sat, la administraţia locală. Sperăm să rezolvăm în curând această problemă”, ne mai spune Ina, precizând că astfel de cazuri o marchează profund.

„Evident, că de unii din aceşti copii m-am ataşat. De când muncesc alături de aceşti oameni, am început să preţuiesc dăruirea de sine, curajul cu care un părinte luptă ca să-şi ajute copilul. Împreună cu ei încercăm să facem lumea măcar un pic mai bună, un pic mai frumoasă”, ne mai spune Ina.

Actualmente, în raionul Criuleni şi Dubăsari sunt înregistraţi 1490 de copii cu cerinţe educaţionale speciale (CES). Asociaţia „Femeia şi copilul, protecţie şi sprijin” a asistat circa 150 de copii cu dizabilităţi şi cca 400 de copii cu CES. În celelalte raioane asociaţia, cu suportul unor organizaţii internaţionale, a dezvoltat servicii comunitare dotate cu specialişti, care ajută la integrarea copiilor în şcoli şi grădiniţe, inclusiv au fost dotate grădiniţele din Criuleni, Orhei, Leova, Edineţ, şi Ştefan-Vodă cu microbuze, care transportă copiii aflaţi în situaţii dificile la grădiniţe şi înapoi, acasă.