Copii buni, dar chinuiţi

Zeci de familii s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe cei patru copii şi pe bunicul lor

Picture 001

Saci cu cartofi, făină, ulei, crupe, dulciuri, haine, încălţăminte, rechizite, ghiozdane şi bani au fost ajutoarele oferite de către oameni cărora le pasă de soarta acestor copii. Dacă mama lor, decăzută din drepturi pe 8 septembrie curent, nu se va întoarce în decurs de o lună, bunicului copiilor îi vor fi perfectate actele pentru a-i lua sub tutelă plătită. Deocamdată, aceştia se descurcă doar cu pensia de invaliditate a fetiţei mai mari şi cea tot de invaliditate a bătrânului, care însumează o valoare la 1100 de lei.

Vineri, 25 septembrie, am mers cu bunurile adunate de la cititorii noştri la casa bunicului. El ne aştepta la poartă în cârje, cu lacrimi în ochi. Deoarece nu poate sta mult în picioare din cauza problemelor de sănătate, am mers în tinda casei, unde s-a aşezat şi a început să ne spună: „Mă rog lui Dumnezeu să mai trăiesc câţiva ani ca să-i văd mai mari şi să ştiu că vor putea să aibă grijă unul de celălalt şi apoi aş putea să mor…”, oftează bărbatul.

Nu şi-a închipuit niciodată că îl va lovi soarta atât de dur la bătrâneţe. Deşi puterile îi sunt secate, ne spune că nu-şi va lăsa niciodată nepoţii la orfelinat, îi va creşte cum va putea. „Înainte, ograda asta în luna septembrie era plină cu lemne, dar acum nu ştiu cu ce voi face focul, eu abia mă mişc”, se plânge bărbatul. Modest din fire, acesta ne-a spus că nu vrea nimic pentru el, doar pentru copii, ca să aibă cu ce-i hrăni şi încălzi la iarnă.
După ce mama lor a fost decăzută din drepturi, copiii locuiesc cu bunicul lor într-o căsuţă modestă, cu patru camere curate, însă nu au televizor şi nici frigider pentru a păstra alimentele. Toţi cei patru copii merg zilnic la şcoală, iar vecinii spun că sunt cuminţi şi tare răbdători, se ajută unul pe altul. „Eu merg în sat şi îi mai iau la mine, le fac ceva de mâncare, sunt aşa de dulci şi cumsecade, îmi sunt tare dragi”, ne spune doamna Maria, femeia care îi ajută mult pe micuţi.

Picture 002

În aşteptarea ajutorului social

Bunicul lor ne spune că, dacă va beneficia de ajutorul social pentru nepoţii săi, îi va fi mai uşor să se descurce cu toate cheltuielile. Am contactat-o pe asistenta socială, Viorica Străinu, care ne-a comunicat că dacă mama copiilor nu se întoarce în decurs de o lună, bunicul are dreptul de a perfecta actele şi va beneficia de ajutor social. „Pe moment, bunicul lor este doar tutore, după ce va trece o lună de la decăderea din drepturi ale mamei, acesta va depune documentele necesare şi va avea statul de tutore plătit. Mama lor a fost decăzută din drepturi pe 8 septembrie. După depunerea documentelor, în câteva săptămâni, bunicul va beneficia de un ajutor social în valoare de 700 de lei pentru fiecare copil şi câte 250 de lei pentru perioada rece a anului începând cu luna noiembrie până în luna martie. Da, într-adevăr, acum acesta nu primeşte niciun ajutor, însă nu putem face nimic. În cazul în care mama lor se întoarce şi depune cerere pentru a-i fi restabilite drepturile de mamă, va fi nevoie de timp. Ştiu cât e de greu cu patru copii, mai ales pentru un bărbat cu probleme de sănătate, dar nu eu fac legile”, s-a justificat asistenta socială.

Picture 003

Zeci de familii au sărit în ajutorul acestor copii

După apariţia articolului şi după mai multe postări pe reţelele de socializare, zeci de oameni s-au arătat interesaţi de soarta acestor patru copii. Doamna Elena Gherciu din Hârtopul Mare, raionul Criuleni, ne-a contactat, spunându-ne că vrea să-i ajute cu alimente. „Am citit articolul şi mi s-a făcut milă de aceşti copii. Eu şi soţul meu am hotărât să-i ajutăm. Din puţinul nostru le oferim şi lor ce putem”, ne-a spus doamna Elena.

Familia Gherciu a donat copiilor doi saci cu făină, doi saci cu cartofi, ulei, dulciuri, borcane cu slănină şi untură şi le-a urat multă sănătate. O altă doamnă, Ana, a adus un sac cu haine, o geantă cu alimente şi a donat 500 de lei. O pensionară pe nume Virginia a adus de asemenea hăinuţe, un ghiozdan, nişte crupe, zahăr, rechizite de la nepoţii săi şi a donat 200 de lei. O doamnă care a vrut să nu-i menţionăm numele a donat 50 de dolari.

Săptămâna aceasta, după mai multe postări pe reţelele de socializare, zeci de familii au reacţionat, solicitându-ne adresa copiilor pentru a merge la ei cu diverse ajutoare. Le mulţumim tuturor celor care nu au rămas indiferenţi de acest caz. Vom urmări soarta acestor copii şi vom reveni cu informaţii despre ajutoarele Dvs.

The following two tabs change content below.