Copaci întregi au fost transformaţi în coconi de către păianjeni


Peisajul din Pakistan, provincia Sindh, este de-a dreptul şocant. Arborii au fost acoperiţi cu milioane de pânze de păianjen, spre uimirea oricărui vizitator. Tabloul fantomatic a luat naştere în urma inundaţiilor din iulie 2010, din satul Sindh, când păianjenii s-au refugiat în copaci pentru a se adăposti din calea apelor dezlănţuite.

Copacii au ajuns să arate ca nişte coconi imenşi după ce, timp de 8 luni în care apa a băltit şi s-a transformat într-o mlaştină imensă, păianjenii au „brodat” cu grijă pânze de jur împrejurul casei lor. Mulţi copaci au murit în urma procesului, probabil din cauza că lumina solară nu a mai ajuns la frunzele lor.

Deşi imaginea nu este neapărat încântătoare, uriaşele pânze de păianjeni le-au folosit locuitorilor din Sindh, deoarece au funcţionat ca nişte plase pentru ţânţari. Dacă nu ar fi existat aceste pânze, răspândirea malariei ar fi fost mult mai mare, potrivit specialiştilor.

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău