Controversatul Baghirov, organizator al provocatorilor din aprilie 2009

REVOLUŢIA TWITTER // Arestarea lui Baghirov ar putea vărsa lumină asupra elucidării crimelor comise pe 7 aprilie?

Procuratura Generală (PG) a Republicii Moldova l-a arestat pe bloggerul rus Eduard Baghirov – un personaj controversat al culturii moscovite, cunoscut prin scrierile sale doldora de injurii –, fapt confirmat de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Deşi PG a evitat să ne comunice cauza oficială a arestării lui Baghirov, potrivit mai multor agenţii de presă din Rusia, acesta ar fi fost reţinut pentru organizarea „Revoluţiei Twitter” de la Chişinău.

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne al RM (MAI) au confirmat pentru JURNAL că procurorii moldoveni l-au reţinut pe bloggerul rus Eduard Baghirov în după-amiaza zilei de joi, 16 iunie curent, care, pe moment, se află în detenţia MAI. Consilierul ministrului Afacerilor Interne, Eugen Onică, ne-a comunicat că Baghirov a fost adus la MAI în după-amiaza zilei de joi, dosarul acestuia fiind administrat de PG. Şefa serviciului de presă al PG, Maria Vieru, însă nu a confirmat şi nici infirmat arestarea lui Baghirov.

A fost arestat, n-a fost arestat…

Nu se ştie cauza oficială a arestării lui Baghirov, însă publicistul rus Serghei Minaev, prietenul lui Baghirov, a scris pe Twitter că Baghirov a fost arestat la Chişinău pentru organizarea şi participarea la protestele din aprilie 2009. „După cum am înţeles, el (Baghirov – n.a.) este acuzat că ar fi organizat şi participat la protestele din 2009. De ce l-au arestat anume acum, nu mi-a spus, avea un minut pentru a da un sunet”, a menţionat Minaev pentru newsru.com. Subliniem că până acum declaraţiile lui Baghirov nu se luau în serios.

Pentru a afla ce anume i se incriminează lui Baghirov, l-am contactat pe adjunctul procurorului general, Andrei Pântea, care ne-a declarat, pe un ton grosolan, că nu cunoaşte un asemenea scriitor Eduard Baghirov… „scriitori de-aiştia care vin şî sî duc…” Pântea a evitat să ne ofere informaţii în acest caz, invocând interesul anchetei. Evidenţiem că termenul arestării scriitorului a fost stabilit pentru trei zile, termen ce coincide cu cel de-al doilea tur al alegerilor locale.

Sex shopul din Moldova

Nu se ştie nici cauza aflării lui Baghirov la Chişinău. Acesta a scris pe blogul său, pe 4 iunie, că la aeroport, atunci când a fost întrebat care este scopul vizitei sale în RM, a răspuns: „Cea de-a patra mea soţie deschide la Chişinău cel mai mare sex shop din Europa şi eu merg să tai panglica inaugurală”. Unul dintre cunoştinţele scriitorului a declarat pentru Interfax că Baghirov vizitează frecvent RM, deoarece fosta sa soţie este de aici, are prieteni şi cunoştinţe în Moldova. „Acum câteva zile, el (Baghirov – n.a.) mi-a spus că a fost chemat la procuratură şi i s-au adresat întrebări legate de protestele din 7–8 aprilie 2009 de la Chişinău. De asemenea… că i-au fost confiscate mai multe suporturi de informaţii despre 7 aprilie”, a comunicat pentru aceeaşi agenţie o cunoştinţă de-a lui Baghirov.

Relevăm că Baghirov a menţionat de mai multe ori pe blogul său că este unul dintre organizatorii protestelor din 7 aprilie 2009: „Eu, Eduard Baghirov, scriitor, publicist, membru al Congresului azerilor din Întreaga Rusie, al Uniunii Scriitorilor din Azerbaidjan, redactor-şef al clubului literar «Litprom», expert în domeniul politicii internaţionale, unul dintre organizatorii evenimentelor din aprilie 2009 de la Chişinău…”.

Baghirov: „Moldovenii, un popor cu un fond genetic stricat

Scriitorul a criticat regimul Voronin şi s-a declarat simpatizantul lui Dorin Chirtoacă şi al Nataliei Morari. „În Moldova au loc alegeri parlamentare. Aş vrea foarte mult… ca această ţară să fie condusă nu de Voronin, ci de Chirtoacă şi Morari. Am văzut acolo tineri care îşi iubesc sincer ţara. Şi la întrebările jurnaliştilor moldoveni aş vrea să răspund fără a încleşta dinţii: „Nu consider că e corect să se aprecieze politica autorităţilor din Moldova. Eu sunt oaspete aici, renunţaţi la această întrebare”, scria pe blogul său Baghirov pe 5 aprilie.

Totodată, bloggerul rus a scris că a „scuipat pe monumentul” instalat în urma „ordinului idiot” al fostului preşedinte al RM, Mihai Ghimpu, în memoria victimelor ocupaţiei sovietice şi că moldovenii sunt un popor cu un fond genetic stricat.

Love story între Morari şi Baghirov

Baghirov i-a luat apărarea fostului reporter al publicaţiei electronice din Rusia „The New Times”, actuala realizatoare a emisiunii „Fabrica” de la postul tv „Publika”, Natalia Morari, care a fost expulzată de autorităţile ruse în ianuarie 2008 pentru unele materiale  critice la adresa regimului Putin. Morari a participat activ la manifestaţiile de protest din aprilie, chiar a fost arestată.

Unele publicaţii susţin că între Baghirov şi Morari ar exista relaţii amoroase. Agenţia de ştiri stringer.ru a scris că Natalia Morari l-ar fi vizitat pe Baghirov la hotelul „Leogrand”. Morari ne-a declarat că îl cunoaşte pe Baghirov, însă a evitat să comenteze arestarea acestuia, invocând o înţelegere cu Publika care îi interzice să comenteze arestarea lui Baghirov până la elucidarea cazului.

 

The following two tabs change content below.