Consumul excesiv de alcool sporește riscurile de demență // Studiu

Foto simbol: howstuffworks.com

Consum excesiv de alcool înseamnă șase pahare sau mai mult pe zi pentru bărbați și patru pentru femei. Un consum excesiv de alcool înmulțește de trei ori riscul de dezvoltare a demenței și dublează cel al maladiei Alzheimer, afirmă un studiu al Inserm publicat miercuri, 21 februarie, în revista „The Lancet Public Health”, scrie lemonde.fr.

Realizat împreună cu cercetători canadieni, acest studiu are la bază analiza datelor a 57.353 de cazuri de demență precoce (pacienți cu vârsta de până la 65 de ani) cercetați în spitalele franceze între 2008 și 2013.

„După excluderea cazurilor de demență atribuite unei patologii bine identificate, cercetătorii au depistat un consum excesiv de alcool în 57% din cazurile de demență precoce contra doar 8% pentru cei care au această maladie după 65 de ani, arată studiul.

Analiza arată astfel că un consum excesiv de alcool înmulțește de trei ori riscul de dezvoltare a demenței și dublează cel al maladiei Alzheimer

Carole Dufouil și Michaël Schwarzinger, responsabilii de acest studiu, estimează  că alcoolul ar putea precipita apariția acestor maladii și să accelereze progresarea lor, crescând afecțiunile structurale și funcționale în creier.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)