Consumatorul, pe cont propriu

CONSUMATORUL ESTE CEL CARE ÎŞI ASUMĂ RISCUL dacă decide să cumpere produse din locuri neautorizate”

fructe

În ultima săptămână, au fost înregistrate mai multe cazuri de intoxicaţii alimentare în rândul copiilor. Medicii au declarat că acestea sunt din cauza bananelor care ar conţine o cantitate mare de nitraţi. Deşi există un moratoriu ce interzice controalele firmelor, inspectorii de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) vor efectua mai multe controale în pieţele din capitală.

Potrivit angajaţilor Institutului Mamei și Copilului, în Secţia Gastroenterologie a acestei instituţii sunt internaţi zilnic copii cu intoxicaţii provocate de consumul de fructe şi legume. Cei mai mulţi pacienţi au spus că au consumat banane, iar medicii cred că acestea conţin o cantitate mare de nitraţi. Până în prezent, nu au fost înregistrate plângeri şi nici probe care ar demonstra că intoxicaţiile au fost provocate anume de banane.

Vicedirectorul Centrului Naţional de Sănătate Publică, Nicolae Furtună, ne-a declarat: „Cei de la spital au făcut publice asemenea informaţii, ei să răspundă”. Reprezentanţii ANSA au menţionat însă că produsele ar putea fi periculoase din cauza substanţelor cu care sunt prelucrate, şi nu a conţinutului de nitraţi.

„Dacă vorbim de o doză letală a unui reziduu, copiii ar fi trebuit să consume 50–100 kg de reziduu ca să acumuleze doza letală”, ne-a declarat Gheorghe Gaberi, director general al ANSA. Acesta a mai afirmat că, în pofida faptului că există un moratoriu asupra controalelor comercianţilor, inspectorii vor verifica produsele ce se vând în pieţele din oraş.

Nu conţinutul de nitraţi este cea mai mare problemă

Înainte de Paşti, tarabele din pieţe şi din afara acestora abundă în legume şi fructe proaspete importate sau autohtone. Angajaţii agenţiei ne-au comunicat că efectuează periodic analize la produsele din piaţă. Însă tot ei ne-au spus că nu conţinutul de nitraţi este cea mai mare problemă, ci substanţele chimice folosite la prelucrarea fructelor şi legumelor.

„Dacă vorbim de o doză letală a unui reziduu, copiii ar fi trebuit să consume 50–100 kg de reziduu ca să acumuleze doza letală”, ne-a declarat Gheorghe Gaberi, director general al ANSA. Acesta a mai afirmat că, în pofida faptului că există un moratoriu asupra controalelor comercianţilor, inspectorii vor verifica produsele ce se vând în pieţele din oraş.

„Consumatorul este cel care îşi asumă riscul dacă alege să cumpere produse din locuri neautorizate”, a menţionat directorul Agenţiei, Gheorghe Gaberi. Aceeaşi responsabili de la ANSA ne-au declarat cu câteva săptămâni în urmă că în locurile autorizate de comerţ se efectuează controale foarte rar. Cu toate acestea, cumpărătorii cumpără legume şi fructe şi alte produse din diferite locuri şi, de cele mai multe ori, nu se interesează despre provenienţa acestora.

„Cum poţi să îi ceri mătuşii care vinde verdeaţă în stradă certificat de calitate? Vă spun sincer, mai bine cumpăr de la mătuşi decât de la cei care aduc produsele astea din afară”, ne-a spus o femeie pe nume Maria. Cristina Rusu din capitală ne-a spus că şi-a procurat un aparat de măsurat nitraţii. „Merg cu el în piaţă şi, mai întâi măsor nitraţii, după care cumpăr. Unii vânzători îmi permit să fac acest lucru, alţi nu, însă doar astfel sigur ce mănânc”, a menţionat femeia. Un aparat pentru măsurarea nitraţilor din fructe şi legume costă pe internet aproximativ 2500 de lei.

Copii intoxicaţi cu alcool

Potrivit Centrului municipal de Sănătate Publică, în primul trimestru al anului 2016 au fost înregistrate 338 de cazuri de intoxicaţii acute voluntare, dintre care 144 au fost atestate la copii. 15 copii s-au otrăvit cu alcool, 48 cu medicamente, 41 s-au otrăvit cu gaze, 20 cu pesticide, 15 copii din cauza stupefiantelor. O fetiţă de patru ani din Cahul a decedat săptămâna trecută în urma intoxicării cu o substanţă necunoscută. Din start se presupunea că atât tatăl vitreg al fetei, cât şi fratele său, care este deja în afara oricărui pericol, s-ar fi intoxicat în urma consumului de castraveţi şi ridichi. Însă, în urma analizelor medicale, doctorii au constatat că este vorba despre o substanţă toxică foarte puternică.

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor recomandă

Nu procurați fructe și legume din spații improvizate sau chiar din stradă, ci numai din cele tradiționale. Citiți atent eticheta produselor pentru a vă informa despre țara de origine, anul/luna roadei, denumirea, adresa și numărul de telefon al producătorului/importatorului, condițiile de păstrare etc. Acordaţi o atenție deosebită stării produselor, condițiile în care sunt expuse spre comercializare. La necesitate sau în cazuri suspecte, cereți de la vânzător documentele de origine și care confirmă conformitatea produselor.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)