Constanța Târțău despre asasinii culturii

 Constanța Târțău s-a născut în anul 1930 la Chișinău și a murit în 2014, tot la Chișinău. Doar că orașul său natal, atunci când artista venise pe lume, se afla în România Mare, iar peste 84 de ani Chișinăul, capitală a Republicii Moldova, o lăsase pe „cea mai mare actriță a Basarabiei” să se stingă în mizerie. Cu doar câțiva ani înainte de moarte mărturisea: „Pensia mea de 800 de lei o împart pentru 30 sau 31 de zile, cât iese pe zi? Măcar 1500 de lei să fie pensia”.

„Ultimul dialog ”, o carte tulburătoare

Legendă a scenei basarabene, prima prezentatoare TV din Chișinău, talent uriaș, artistă rasată, Constanța Târțău ajunsese la bătrânețe să vândă în stradă păpuși meșterite cu mâna ei. Detalii cutremurătoare din viața actriței aflăm din cartea „Constanța Târțău. Ultimul dialog”, concepută și realizată de Antonina Sârbu. E cea mai emoționantă carte despre o actriță și epoca traversată de ea, o carte-document, dar care impresionează mai mult decât un roman, prin veridicitate, prin eleganță stilistică și artistism.

Antonina Sârbu a redat cruzimea sistemului ce a persecutat-o decenii la rând pe artista care vorbea cea mai autentică și pură limbă română din mediul teatral autohton, dar a păstrat și haloul poetic ce-a înconjurat-o pe Constanța, frumusețea ei rămânând superioară întunericului prin care a fost nevoită să rătăcească.

Antonina Sârbu a început să lucreze la carte în 2008, iar volumul editat în 2016, la Editura ARC, este o reușită incontestabilă. Personal, o pun prima pe raftul cu cărți de publicistică apărute la noi în ultimii ani.

 Constanța Târțău, în capcana regimului

Cartea e alcătuită din două părți: „Constanţa Târţău despre viaţă, teatru şi colegi” și „Confesiuni despre Constanţa Târţău” (interviuri cu Marcela Cebotarenco, Silvia Șărănuță, Lucy Râbceac, Vera Olaru, Silviu Fusu, Ion Ungureanu, Andrei Strâmbeanu). Structura cărții, bine gândită, ne permite să urmărim destinul actriței, din copilăria petrecută la București (între anii 1932-1947), până la apusul vieții, dându-ne și informații despre scurtele sale momente de glorie.

Toți știau cât de talentată, cât de sclipitoare era Constanța, toți îi admirau harul, forța, demnitatea, însă au format în jurul ei un zid prin care artista nu trebuia să treacă. Citim în carte și episodul-cheie din care înțelegem motivul prăbușirii Constanței Târțău – unui tânăr (pe atunci) regizor, Silviu Fusu, i se permite să monteze o piesă la fostul Teatru Academic „Pușkin”, cu Constanța Târțău în rolul principal, dar înainte de premieră directorul teatrului, Ion Podoleanu, îl cheamă în cabinet, ia o foaie, trage o linie, scrie niște nume de o parte și alta a liniei și zice: „Vezi mata, aici sunt numele actrițelor care pot fi invitate să joace roluri centrale, iar aici – cele care niciodată nu pot fi în distribuție pentru roluri centrale. Iată acestea sunt doar pentru roluri episodice sau figurante, înțelegi?”. Constanța Târțău era în lista figurantelor.

Faptul că nu i s-a permis să iasă în prim-plan, că nu i s-a dat de lucru pe măsura talentului, a culturii sale, a doborât-o pe cea care, oricum, era considerată steaua teatrului basarabean. E puțin spus că era marginalizată. De fapt, era lichidată, încetul cu încetul. Doar pentru că avea rădăcini culturale românești – făcuse școala primară și liceul la București, pentru că vorbea o română curată, o română cultă.

Sunt de înțeles ezitările artistei, refuzul de a da interviuri, suspiciunea față de ziariști, față de tot felul de vizitatori, autoclaustrarea ei aproape sinucigașă.

Deși nu i se spunea în față, simțea că e respinsă. Colegii o respingeau din invidie, din ranchiună, din ignoranță, regimul o îndepărta de scenă din rațiuni politice. Vremurile când partidul decidea totul revin, amenințătoare, din paginile cărții asupra noastră, a cititorilor. Ne dăm seama în ce capcană era Constanța Târțău și înțelegem de ce a întâmpinat-o la început cu răceală pe jurnalista Antonina Sârbu. Cu timpul, actrița a acceptat să vorbească, să-i acorde interviuri, să-și povestească amintirile, dar i-a pus Antoninei Sârbu o condiție drastică: „… vom scrie o carte (…) cu subtitlul Despre asasinii culturii”. Constanța Târțău afirma cu luciditate: „Asasini ai culturii au fost peste tot, nu numai în teatre, dar şi în literatură, în lumea artiştilor din toate domeniile”.

 Constanța Târțău: „Am fost o boare printre crengi”

„Nu am jucat rolurile pe care mi le-am dorit, nu am avut regizori care să fi lucrat pentru a mă pune în valoare”, mărturisește cu durere Constanța Târțău. Din interviul cu Ion Ungureanu reținem: „Constanţa era o pasăre de alt soi. Ea a fost o aristocrată între plebei! (…) Constanţa avea un simţ mozartian al limbii”.

Îndrăznim să afirmăm că, în toate aspectele creației Constanței Târțău, se întrezărește natura sa mozartiană. Născută să aducă bucurie lumii, să-i cânte măreția, Constanța s-a confruntat cu micimea semenilor săi, cu mașinăria statului comunist distrugător de idealuri, de poezie. Aflăm din carte că tatăl său, Gheorghe Târțău (născut la Huși), a fost muzician, compozitor, a deținut o vreme funcția de inspector pentru fanfare militare în cadrul Ministerului Culturii din România interbelică. Și mama, Teodora Târțău, născută Mantea, basarabeancă din Ialoveni, era o fire artistică, le cultiva copiilor dragostea de frumos, dar a fost nevoită, în trenul ce aducea familia din București la Chișinău (regimul prosovietic a obligat familia în 1947 să revină în Basarabia), să arunce pe fereastra vagonului caietul cu poezii ale Constanței ce-avea pe atunci 17 ani. Mama a aruncat poeziile fiicei pentru că era strict interzis să aduci ceva din Regat în Basarabia – nicio hârtie scrisă în grafia latină! Constanța a continuat, totuși, să scrie poezii, și la Chișinău, cităm doar câteva versuri: „Eram un porumbel blând,/ Un porumbel de rasă./ Toți vânătorii mă vânau în gând,/ Dar cu tăiș de coasă”… ori „Am fost o boare printre crengi,/ Am fost ca pasărea în crâng,/ Am fost copilul lumii-ntregi”.

După lectura cărții „Ultimul dialog” rămânem cu durerea pierderii unei mari artiste, dar și cu amărăciunea că azi, deși pare că avem libertatea de a vorbi limba română, multora nu le pasă de limba română, iar atitudinea sistemului față de artiștii adevărați e aceeași ca față de Constanța Târțău.

The following two tabs change content below.