Comuniştii, scindaţi în opinii

După ce i-a scăpat şansa de a reveni la guvernare într-o alianţă cu Partidul Democrat, Partidul Comuniştilor s-a împărţit din nou în două tabere. Unii deputaţi comunişti pledează pentru depăşirea crizei politice prin alegerea lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte al republicii, iar alţii cred că e mai bine să avem noi anticipate. Deocamdată, discuţiile dintre cele două tabere sunt neformale. În scurt timp însă PCRM va face publică şi poziţia oficială privind acest subiect.

Modificarea art. 78, o soluţie acceptabilă

Deputatul PCRM, Veronica Abramciuc, susţine că fracţiunea din care face parte nu a decis încă în ce fel va proceda în problema alegerii şefului statului, dar a dezvăluit că deputaţii au păreri împărţite pe marginea acestui subiect. „Sunt mai mulţi deputaţi care înţeleg că trebuie să ieşim din impas şi sunt gata să voteze pentru modificarea art. 78 din Constituţie în redacţia propusă de PCRM”, afirmă Abramciuc, opinând că modificarea trebuie făcută înainte de a se purcede la alegerea preşedintelui republicii.

Funcţii în schimbul colaborării

Aceeaşi sursă susţine că nu este exclus ca unii deputaţi comunişti să îşi dorească şi anumite funcţii în schimbul soluţionării crizei politice, cum ar fi funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului.

Precizăm că şi reprezentanţii AIE-2 au declarat în repetate rânduri că ar fi dispuşi să ofere comuniştilor mai multe funcţii în stat dacă aceştia vor accepta să contribuie la evitarea alegerilor anticipate. Printre acestea menţionăm o funcţie de vicespicher, una de vicepremier, conducerea Curţii de Conturi şi cea a Comisiei Electorale Centrale.

În aşteptarea deciziei partidului

Totuşi, spune Abramciuc, deputaţii comunişti vor proceda aşa cum va decide partidul. „Nu cred că se vor găsi trădători, deşi e mai bine să evităm posibilitatea ca cineva să îi caute”, mai spune deputata.

Acelaşi lucru îl afirmă şi comunistul Eduard Muşuc. „Aşteptaţi să vedeţi decizia oficială a partidului. O vom face publică după Crăciun”, ne-a spus Muşuc, refuzând să spună cum crede el că ar trebui să procedeze PCRM pentru a rezolva criza politică din republică.

Amintim că, după refacerea Alianţei pentru Integrare Europeană, comuniştii au evitat să spună dacă vor participa sau nu la alegerea şefului statului.

Mariana RAŢĂ