Comuniștii au rămas fără scule

Comunismul, condamnat în Republica Moldova!  

Parlamentul Republicii Moldova a condamnat ieri regimul totalitar comunist. Proiectul de lege propus de Partidul Liberal a fost votat de 53 de deputați. Astfel, va fi interzisă folosirea simbolurilor comuniste în scopuri politice pe teritoriul Republicii Moldova începând cu 1 octombrie 2012. Deputații PLDM, PL și PD au votat „pentru”. Deputatul PLDM Chiril Lucinschi s-a abținut. Deputații PCRM au votat „împotrivă”. Comuniștii se vor adresa la Curtea Constituțională pentru a contesta legalitatea legii.

Proiectul privind aprecierea istorică și politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica Moldova a fost discutat timp de cinci ore, după care a fost votat. Articolul 2 al legii prevede: „Se condamnă regimul totalitar comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească ce a comis crime împotriva umanității, precum și acțiunile tuturor persoanelor care au contribuit la comiterea acestor crime”. În articolul 3 se specifică: „Se interzice utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova în scopuri politice a simbolurilor regimului totalitar comunist (secera și ciocanul etc.) și promovarea ideologiilor totalitare.

Ghimpu: „Dacă nu se supun, îi excludem din registrul partidelor”

„Prevederea care interzice înregistrarea partidelor cu simboluri străine intră în vigoare din octombrie. Toţi trebuie să se conformeze, iar dacă PCRM nu va înţelege acest lucru, vom fi nevoiţi să îi excludem din registrul partidelor. Crimele, dacă nu sunt condamnate, se repetă. De 20 de ani, am vrut să fie condamnate aceste infracţiuni”.

„Suntem printre ultimele state care au condamnat comunismul”

Contactat de JURNAL, Ion Negrei, vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova, ne-a declarat că evenimentul este important, în mod special pentru generațiile viitoare: „Legea nu se referă doar la aspirațiile noastre de integrare europeană. Legea vine să clarifice niște lucruri încurcate, precum statalitatea moldovenească, identitatea națională etc.”.

Istoricul a specificat că despărțirea de trecut ar fi consecința imediată a acestei legi, iar drept consecinţă de durată va fi procesul de integrare în lumea civilizată, europeană.

„Suntem printre ultimele state din Europa care au trăit într-un regim totalitar comunist și care au condamnat acest regim. Fac o remarcă, legea nu s-a votat doar pentru cei care au suferit din cauza comunismului, dar și pentru cei de mâine. Asta e mai important. Condamnând epoca respectivă, ne luăm angajamentul să nu mai avem regimuri de acest gen, să nu se mai repete aceste crime și anomalii”, a punctat Ion Negrei.

Timofti: „Avem simbolurile noastre naționale”

Evenimentul a avut loc la câteva zile după ce președintele Republicii Moldova a declarat într-un interviu că trebuie să scăpăm de simbolurile comuniste. „Parlamentul este autoritatea care poate să se expună în acest sens. În ceea ce mă privește, sunt de părere că trebuie să ne îndepărtăm de simbolurile sovietice, care ne amintesc de multe suferințe prin care am trecut și noi, dar mai ales părinții și buneii noștri. Noi avem simbolurile noastre naționale, tricolorul și vulturul de pe stemă, în jurul cărora trebuie să ne mobilizăm”, a declarat Nicolae Timofti agenției de presă lituaniene DELFI.

Filat: „Ce facem cu leninii?”

După ce prim-ministrul Vlad Filat s-a întors din Georgia, unde a avut o întâlnire cu președintele Mihail Saakașvili, a declarat: „M-aţi întrebat de tancuri, dar ce facem cu leninii de peste tot?”. „Cred că a venit timpul să dăm aprecieri, în primul rând, sub aspect politic, urmate de consecinţe în ceea ce priveşte tancurile şi multe alte simboluri care au însemnat durere şi tragedie pentru ţara noastră. Mă refer la aprecierea crimelor comise de regimul totalitar comunist. Şi cred că în perioada următoare vom face asta”, a remarcat premierul.

Casetă:

La începtul anului 2010, în Republica Moldova a activat o comisie specială creată prin decretul fostului preşedinte interimar, liberalul Mihai Ghimpu, care a studiat crimele regimului totalitar comunist din perioada sovietică. Printre principalele propuneri prezentate de comisie este condamnarea regimului totalitar comunist în Republica Moldova ca unul care a comis crime, acte de genocid, prin deportări, asasinate în masă, teroare, încălcarea brutală a drepturilor fundamentale ale omului. Comisia a propus de asemenea să se interzică prin lege utilizarea noţiunii de comunist şi a derivatelor sale în titulatura partidelor politice, instituţiilor publice şi private şi interzicerea simbolurilor naziste şi comuniste în spaţiul public.

 

The following two tabs change content below.