Comuniştii au dreptate: să răspundem simetric // Observator

Cerând guvernului RM să reacţioneze în cazul incidentului de la vama Galaţi în mod simetric, ca în cazul incidentului de la Vadul lui Vodă, comuniştii au dreptate. Căci în mare parte, esenţa acestor cazuri este similară. Şi într-un caz şi în altul este vorba despre implicarea trupelor ruse. La Vadul lui Vodă ele sunt prezente în mod nemijlocit, „fizic”, despărţind satele moldoveneşti de dincolo şi dincoace de Nistru, iar pe Prut prezenţa lor este indirectă, simbolică, prin însăşi faptul existenţei unei frontiere pe această linie care separă acelaşi popor de dincolo şi de dincoace de râu. Frontiera respectivă a fost instituită de armata ţaristă în 1812, lichidată în 1918, reinstaurată, de armata sovietică, în 1940, ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop, apoi lichidată în 1941 de armata română, apoi reinstaurată în 1944 de armata sovietică. După 1991 frontiera continuă să existe în virtutea unei „inerţii” geopolitice, nu fără implicarea Rusiei. De altfel, rolul trupelor ruse pe Nistru e să asigure perpetuarea frontierei pe Prut.

De aceea, e corect, cerând demilitarizarea regiunii transnistrene, îndemnând Moscova să-şi retragă trupele din raioanele de est ale RM, să cerem României, NATO, la care arată cu degetul Voronin, lichidarea frontierei de pe Prut, ca cetăţenii RM să circule fără nicio piedică în România. E adevărat, circulaţia liberă nu înseamnă liber şi pentru contrabandă, dar aceasta e altă temă.

După ce anul trecut a fost scoasă sârma ghimpată, e timpul să strigăm „Jos hotarul de pe Prut!”. E de altfel şi în spiritul zilei de 24 ianuarie, când s-a scos hotarul de pe Milcov, unindu-se Moldova şi Valahia, care au format România. E în general, în spiritul vremii, al integrării europene şi al globalizării. Al reînfrăţirii, dacă e să operăm cu un termen arhaic.

Nu sunt sigur că anume aceasta îşi doresc comuniştii, chiar dacă le place cuvântul internaţionalism. În mod paradoxal, deşi au susţinut că pe ambele maluri ale Prutului locuiesc popoare diferite, ei nu au dorit să aplice principiul internaţionalismului în cazul nostru, izolându-ne pe unii de alţii.

Paul Borzac 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău