Comunicarea cu pacienţii, sub „bâta” legislației

Ala Nemerenco: „Nici pe timpul URSS, când toată documentația era doar în rusă, nimeni nu-ţi dicta în ce limbă să vorbeşti cu pacientul”

Ambalajele medicamentelor trebuie să conțină obligatoriu informații în limba rusă. Asta prevede un proiect de lege semnat de mai mulți deputați din fracțiunea PSRM. Mai mult, autorii inițiativei legislative propun că ambalajele să conțină informații într-o limbă inexistentă – „moldovenească”. Proiectul de lege a fost examinat miercuri în cadrul Comisiei Administrație Publică.

Potrivit documentului, toate informațiile despre medicamente sau despre serviciile oferite consumatorilor trebuie să fie comunicate inclusiv verbal „în limba moldovenească și în limba rusă”. Astfel, toți lucrătorii din domeniul medical și farmaceutic ar trebui să vorbească obligatoriu limba rusă.

„Piața medicamentelor are un circuit internațional, cum poți să indici pe ambalajul unui medicament «limba moldovenească» care nu este recunoscută la nivel internațional? Nu voi susține niciodată proiecte de legi populiste care au drept scop interese politice și subestimează limba română”, a comentat deputatul blocului ACUM, Petru Frunze. Proiectul de lege propus de socialiști urmează să fie examinat în plenul Parlamentului.

„Există pacienţi care aşteaptă 4-5 ani o operație”

Solicitată de JURNAL de Chişinău, ex-ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, califică inițiativa deputaților PSRM drept o găselniță de sorginte politică. „Dacă analizaţi perioada de la fărâmițarea URSS încoace o să vedeți că imediat ce subiectul limbii, cele legate de istorie, valorile naționale se liniștesc, apare cineva care aruncă câteva vreascuri în foc şi iar începe circul. Sunt niște tactici de distragere a atenţiei publice de către cei care doresc să ascundă nişte matrapazlâcuri”, susţine Nemerenco.

Potrivit ex-ministrei, includerea obligativității de a prezenta informația de pe ambalajele medicamentelor în două limbi, inclusiv în limba rusă, ar putea contribui la retragerea unui număr mare de medicamente de pe piața farmaceutică a R. Moldova. Companiile străine care aduc medicamente vor trebui să producă serii speciale pentru noi cu prospecte în limba română și în limba rusă sau să reambaleze medicamentele deja importate pentru a include şi prospecte în limba rusă.

Vor fi suportate cheltuieli și pentru reambalare

„În cazurile când informația din prospect este voluminoasă, vor fi suportate cheltuieli și pentru ambalare, pe motiv că va fi necesar un ambalaj mai mare, și aici vă rog să rețineți că ambalarea este parte componentă a producerii medicamentelor. Drept urmare, importatorii vor fi constrânși să preia responsabilitatea pentru etapa de ambalare, ceea ce presupune conformarea cu bunele practici de fabricație. Toate cele menționate vor duce evident la crearea unui deficit de medicamente pe piață, precum și la creșterea prețurilor la medicamente”, a spus Nemerenco.

Ea observă că inițiativa va lovi în special în pacienţii vârstnici, cu multe boli cronice, dar și cu venituri mici.

„Cât priveşte obligativitatea utilizării limbii ruse în timpul consultației și comunicării cu pacientul vorbitor de limbă rusă, adică o comunicare sub „bâta” legislației, nici nu vreau să o comentez – mai mare aberație nu am auzit și așa ceva este în afara oricăror norme de bune practici de comunicare din lume, dar și de bun-simț. Nici pe timpul URSS, când toată documentația era doar în rusă, nu impunea nimeni limba de comunicare cu pacientul.”

Fosta ministră subliniază că astăzi există foarte multe probleme stringente în sistemul de sănătate: cozi enorme de pacienţi care aşteaptă luni întregi pentru a putea face o investigație. Există pacienţi care aşteaptă 4-5 ani o operație. Instituţiile medicale se confruntă cu o lipsă acută de echipamente şi de condiții cu adevărat moderne pentru tratarea copiilor şi a bolnavilor care suferă de maladii oncologice.

Totodată sistemul medical se confruntă cu lipsa accesului la medicamente de calitate și o lipsă acută de medici în zonele rurale. „Aceste probleme nu îi interesează pe deputații socialiști? Eu le-aș sugera să-și găsească subiecte mai necesare, soluționarea cărora i-ar pune în lumină bună, și nu să dezbine oamenii pe criterii etnice și să creeze nişte probleme artificiale care nu mai sunt actuale”, a conchis Nemerenco.

The following two tabs change content below.