Comuniștii ar putea rămâne doar cu secera sau doar cu ciocanul

Partidul Comuniștilor ar putea fi lipsit de o parte din simbolica sa. Cel puțin așa susține președintele interimar al țării, Mihai Ghimpu, potrivit căruia membrii Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova urmează să ia o decizie în acest sens.

„Dacă vor să rămână numai cu secera, lăsăm secera, dacă ciocanul, numai ciocanul. Dar ambele nu cred că vor rămâne”, susține președintele.

Mihai Ghimpu mai spune că totul va fi „în conformitate cu legea”. „Comisia îmi va înainta un raport, iar eu, la rândul meu, îl voi înainta Parlamentului, care va decide”, a declarat presei președintele Ghimpu.

Declarațiile lui Mihai Ghimpu vin ca reacție la afirmațiile făcute recent, în cadrul unei conferințe de presă, de ex-președintele comunist, Vladimir Voronin, care s-a arătat sigur că Partidul Comuniștilor nu va fi lipsit nici de denumirea, nici de simbolica sa.

Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova a fost creată la mijlocul lunii ianuarie curent, la dispoziția preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu. (jurnal.md)

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău