Compozitorii autohtoni, aplaudaţi la Filarmonica Naţională

Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” a găzduit un concert extraordinar de creaţii pentru pian cu genericul „Compozitorii autohtoni către tânăra generaţie”. Au fost interpretate în exclusivitate piese compuse de compozitori din R. Moldova:  V. Rotaru, S. Pâslari, O. Negruţă, A. Stârcea, M. Colsa, V. Beliaev, V. Burlea, M. Stârcea şi Gh. Ciobanu.

Iniţiativa de a organiza acest spectacol i-a aparţinut Innei Hatipova, doctor în studiul artelor, conferenţiar universitar la Academia de Muzică, Teatru  şi Arte Plastice (catedra pian), precum şi compozitorilor Vlad Burlea şi Snejana Pâslari.

Evenimentul a contribuit la promovarea muzicii autohtone şi la motivarea copiilor de a studia în şcolile de artă. Potrivit compozitorului Vlad Burlea, „astăzi lipsesc strategiile de stat pentru susţinerea valorilor artistice naţionale, de aceea orice acţiune consacrată muzicienilor autohtoni e binevenită”.
În faţa publicului au evoluat artişti afirmaţi, dar şi studenţi ai Academiei de Muzică, Teatru  şi Arte Plastice, elevi ai Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”.

De menţionat că Inna Hatipova, coordonatoarea concertului, a absolvit Academia de Muzică din Chişinău. În 1986 a câştigat premiul I la Concursul Internaţional „Ciurlionis” din Vilnius, Lituania. În 2010, a ieşit de sub tipar monografia ei, intitulată „Creaţii pentru pian ale compozitorilor din Republica Moldova în procesul de învăţământ muzical superior”, consacrată problemelor artei şi pedagogiei pianistice.

Elina Tamazlîcaru-Prisacari

 

The following two tabs change content below.