Comparaţie între forţele militare ale Rusiei şi Turciei

Turcia-F-16

Avionul de război doborât marţi de aviaţia turcă la graniţa dintre Turcia şi Siria aparţine Rusiei, relatează BBC NewsOnline. Turcia a anunţat marţi că avioanele sale de vânătoare au doborât un avion de război care încălca spaţiul aerian turc, acesta prăbuşindu-se în Siria, în apropierea frontierei turce. Potrivit sursei citate, în acel moment nu se ştia cărui stat aparţine avionul doborât. Un oficial militar turc a declarat că aeronava a fost avertizată înainte de a fi doborâtă, scrie “Ziarul Financiar”.

Ce armată au cele două ţări?

În topul Global Firepower al celor mai puternice armate din lume, Rusia este pe locul 2, după SUA, iar Turcia – pe locul 10. Pentru a calcula indicele şi a realiza topul se iau în calcul mai multe criterii, printre care şi populaţia aptă de serviciu militar, personalul militar activ, numărul de avioane, elicoptere şi tancuri, precum şi forţele navale şi bugetul de apărare.

Rusia are 766.000 de cadre militare active, în timp ce Turcia – 410.500; Rusia are o populaţie aptă de luptă în număr de 46.812.553, iar Turcia – 35.005.326. Rusia are 3.429 de avioane militare, iar Turcia – 1.020. Rusia are 1.600 de elicoptere, iar Turcia – 500. Rusia are 15.398 de tancuri , în timp ce Turcia – 3.778. Rusia are 32.000 de blindate, iar Turcia – 7.550. Artilerie: Rusia – 4.625 de unităţi, în timp ce Turcia – 700. Submarine: Rusia – 55; Turcia – 13. Fregate: Rusia – 4; Turcia – 16; distrugătoare: Rusia – 12; Turcia – 0; corvete: Rusia – 74; Turcia – 8; bugetul de apărare: Rusia – 60,4 mld. de dolari; Turcia – 18,2 mld. dolari.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău