Compania Briefing – sourcing și consulting via Asia

DSC_1127 photo

Andrei Munteanu, directorul reprezentanţei Companiei Briefing

Briefing este o societate franceză în domeniul importului și logisticii de produse din China. Compania se bucură de o experiență de peste 18 ani și ajută antreprenorii ce au nevoie de sourcing din China pentru produse sau piese specializate, produse sau piese standard, dezvoltare de produse noi sau piese standard. „Parteneriatul nostru presupune o reflexie strategică și financiară a companiei dumneavoastră, definirea produselor și transparența totală a achizițiilor, a obiectivelor și a prețurilor țintă”, afirmă Andrei Munteanu, directorul reprezentanţei Companiei Briefing.

Vă propunem un interviu cu Andrei Munteanu, directorul reprezentanţei Briefing în Republica Moldova, care prezintă Compania Briefing ce și-a început activitatea în R. Moldova în anul 2012, atestând în fiecare an o creștere a cifrei de afacere. „De asemenea, compania îşi mărește numărul de clienți, îşi diversifică domeniile de activitate – de la cel agricol până la cel al industriei textile. Acest fapt ne dă convingerea că mergem în direcția potrivită, și o companie cu un asemenea profil e binevenită pe piața Republicii Moldova”, consideră Andrei Munteanu.

– Ce înseamnă Compania Briefing?

Briefing este o companie internațională franceză, care deține opt oficii în China și câte un oficiu în Bangladesh, Pakistan și India. Oficiile sunt poziționate pe coasta de Est a Chinei, în zona industrială, în apropierea unor porturi de export. Datorită acestora, un colaborator al nostru poate ajunge în orice fabrică sau oraș pentru a verifica și supraveghea producerea. Sarcina noastră este ca, plecând de la ideea clientului, să trecem prin mai multe etape și anume: idee, concept, schiță, desen tehnic, produs standard sau special, cererea de produs urmată de oferta de preț, mostră, încheierea contractului, producerea efectuată sub supravegherea personalului din China, inspecția fizică a produsului și livrarea. Termenii de plată sunt un avans de 50% în momentul comenzii, iar soldul – la livrare. Acest lucru ne face și mai speciali, deoarece nici o altă companie din China sau de acest gen nu oferă așa condiții, noi investim capitalul nostru și ne asumăm toate riscurile.

 – Din câți membri e formată echipa Briefing?

La nivel internațional, suntem o echipă numeroasă, ce întrunește reprezentanţi de mai multe naționalități și, dacă vorbim de întreaga echipă, Europa și Asia, suntem peste 40 de membri.

– Câte companii din Moldova lucrează cu Briefing? Cum descrieți experiența de lucru cu acestea?

În prezent, lucrăm cu peste 50 de companii din Republica Moldova, care sunt clienți fideli, și alte companii ce au nevoie de ajutorul nostru.

Orice comandă este o nouă experiență, deoarece implică un produs nou, specificații tehnice noi, care par uneori de neatins, dar, prin muncă și efort, le realizăm. Oferind cel mai mic preț, în final clientul este mulțumit și are o activitate comercială de succes, ceea ce contribuie substanțial la dezvoltarea economiei și la scăderea prețului pentru consumatorul final. Evident, tot procesul îmi face o deosebită plăcere pentru că fac parte din acest lanț.

– De ce calități este nevoie pentru a ține în frâu o asemenea companie?

Este nevoie de multă perseverență, încredere, optimism, capacitatea de a vedea un produs care încă nu există, de a vedea procesul care îl materializează și, în același timp, de a cunoaşte foarte bine piața Republicii Moldova, deoarece este una specifică, și trebuie înțeleasă cererea pentru a face oferta. Și mai menționez că e nevoie de puțin somn, foarte puțin somn, fiindcă ne trezim la ora patru dimineaţă pentru a fi în același ritm cu colegii din Asia!

– Ce face deosebită această companie față de celelalte?

Compania cu un asemena profil ca Briefing este unică pe piața europeană, și tot ce propunem noi nu oferă nici o altă companie, începând cu asistență și finalizând cu termenii de plată. Modelul nostru este unul original pe piața Europei, mai există astfel de companii, însă sunt originare din Asia, iar credibilitatea și deschiderea noastră pe piață este cu totul alta față de celelalte. Noi investim capital, ne asumăm riscuri și suntem foarte serioși în tot ceea ce facem.

– Cât de receptivă este țara noastră la asemenea servicii?

La început a fost foarte greu pentru că oamenii nu înțelegeau cu ce ne ocupăm, care este sensul activității noastre, toți sunt siguri că pot face acest lucru pe cont propriu, dar trebuie să înțeleagă că un sourcer profesionist o să le propună un preț mai avantajos, un control constant al calității, lipsă de rebut, prezentându-le un produs la cheie care nu necesită alte investiții de timp sau capital. Totodată oferă competitivitate pe piață, timp și economie de efort pentru activitatea lor pe care o pot diversifica prin diferite produse și servicii.

– De ce avantaje beneficiază companiile ce se hotărăsc să lucreze cu Briefing?

Achiziție la un preț mai mic, un nivel constant al calității, lanț logistic mai bun, termene de livrare respectate, posibilitatea de a crea și dezvolta noi produse speciale sau existente, dar cu unele amprente necesare pentru piața noastră, dezvoltarea de noi concepte, transparența pieţei din Asia. Suntem corecţi – spunem din start ambele părți ale monedei.

– Cum crezi că va arăta compania Briefing în Republica Moldova peste zece ani?

Visul meu este ca Briefing să contribuie la dezvoltarea țării noastre, și în perspectivă de trade-in, ceea ce înseamnă că prin amplasarea ei geografică, prin istoria pe care o avem, noi putem deveni o Olandă sau o Belgie a Europei de Est, adică să devenim un punct strategic, economic, de marfă și comerț pentru întreaga Europă, și cred că compania noastră ar avea un rol-cheie în această istorioară de succes.

Date de contact:

Pagină web: www.briefing-moldova.com

Adresă e-mail: andrei@briefing-group.com

Adresă oficiu: Chișinău, Bd. Moscovei 21, of 707

Tel: +(373) 22 899 013

Valeria Capra

The following two tabs change content below.