Combinatele de alimentație şcolare câștigă anual peste 1 milion de lei, bani necontabilizați

 

În timp ce cei mai mulți bani din buget – aproximativ două miliarde de lei, sunt alocați pentru educație, combinatele de alimentație școlare se plâng că au pierderi. Licitațiile sunt trucate, iar grupurile de lucru care analizează ofertele și stabilesc câștigătorii sunt incompetente, aducând prejudicii de sute de mii de lei, susțin membrii AO „Părinți Solidari”. Aceștia mai spun că Direcția Generală Educație, Tineret și Sport și consilierii municipali agreează această situație, favorizând de ani buni cele cinci combinate.

În cadrul proiectului „Banii publici sunt şi bani mei”, implementat de Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER), cu susținerea financiară a National Endowment for Democracy (NED) și „AO Părinți Solidari”, au fost monitorizate achizițiile publice din domeniul educației fiind depistate multiple încălcări în organizarea și efectuarea procesului de achiziție publică.

„Am monitorizat trei achiziții din 14. Un fapt interesant e divizarea perfectă a pieței. Unul dintre principiile achizițiilor este asigurarea concurenței. Pentru fiecare dintre cele 90 de instituții a fost doar câte o ofertă. Practic, nu avem concurență. Pe piață sunt cinci jucători majori, respectiv 95% din piață este împărțită între aceste cinci întreprinderi municipale. Atunci când vine o singură întreprindere, nu avem ce alege și o stabilim câștigătoare”, susține Ala Revenco, fondatoarea AO „Părinți Solidari”.

Valeriu Ciorbă, membru al Asociației „Părinți Solidari”, susține că grupurile de lucru care analizează ofertele și stabilesc câștigătorii sunt incompetente, aducând prejudicii de sute de mii de lei. „Pe data de 24 ianuarie a avut loc deschiderea ofertelor pentru achiziția produselor alimentare ecologice pentru instituțiile preșcolare subordonate DETS Râșcani. Grupul de lucru descalifică pe cine vrea el, neglijează anumite oferte pentru că nu sunt prezentate certificate, fără a da lămurire, refuză ca agenții economici să ofere explicații. Într-o achiziție de 20 de milioane de lei a adus un prejudiciu de 240 000 de lei din cauza incompetenței grupului de lucru”, spune Ciorbă.

Şefa interimară a Direcţiei Generale Educaţie, Tineret şi Sport, Viorica Negrei, susţine că nu există alţi ofertanţi din cauza sumei mici alocate pentru alimentaţia copiilor.

Prânzuri fără bon de plată și fără fructe și legume proaspete

În februarie 2017, cele cinci combinate de alimentație școlare au fost verificate la dispoziția fostului primar Dorin Chirtoacă după ce au fost semnalate mai multe nereguli în activitatea acestora și abateri în elaborarea meniurilor. În decembrie 2017, s-au desfăşurat achiziții publice privind meniurile pentru alimentarea elevilor în anul 2017-2018, iar unele așa-zise combinate școlare, de exemplu, ÎSAP „Adolescența” care deservește sectorul Ciocana au prezentat meniuri care nu includ niciun fruct, nicio legumă proaspătă și nici prețul. Pentru un prânz, părinții scot zilnic din buzunar 10/12 lei pentru care nu primesc bon fiscal.

„Într-un liceu cu 1.000 de elevi, de exemplu, elevii din clasele I-IV sunt hrăniți gratuit la dejun, iar la prânz merg, contra cost, circa 50-60% dintre copii. Un simplu calcul arată că, zilnic, se adună circa 6.000 de lei pentru prânz, bani care nu sunt contabilizați. În plus, la cantinele școlilor sunt vândute diverse produse alimentare, iarăși câteva mii de lei se adună zilnic. Am făcut un calcul pentru o lună – peste 100 000 de lei, pe an – peste 1 milion de lei necontabilizați”, susțin membri AO „Părinți Solidari”. Combinatele care asigură școlile cu produse alimentare au declarat că au înregistrat pierderi în 2017, în timp ce au dreptul la activitate comercială, nu achită servicii de locațiune, serviciile comunale, aceste cheltuieli fiind suportate de către instituția de învățământ.

Compania „Lovis Angro”, lider la capitolul contracte încheiate cu instituțiile statului

Dosarul alimentelor alterate bate pasul pe loc mai bine de un an și jumătate, iar compania care a livrat produse împuțite în grădinițele din capitală, le livrează în continuare. Pe 27 decembrie 2017, Direcția Educație a sectorului Râșcani a încheiat un contract cu firma respectivă, iar pe 2 ianuarie 2018 și Direcția Educație a sectorului Centru. „Lovis Angro”, pe parcursul a doi ani, a câștigat cea mai mare sumă de bani de pe urma contractelor încheiate cu instituțiile statului – 25 de milioane de lei. Despre aceasta a anunțat în cadrul unei conferințe de presă Sabina Popov, membră a grupului de inițiativă din cadrul Asociației „Părinți Solidari”.

Șefii interimari ai direcțiilor educație ale sectoarelor Centru și Râșcani, Natalia Strejesco și, respectiv, Andrei Păvăloi au declarat pentru ziarul nostru că nu există motive legale pentru neadmiterea la procedurile de licitaţii. Şeful interimar al DETS, Râşcani, Andrei Păvăloi, susţine că au făcut o solicitare către CNA şi Agenţia Achiziţii Publice de excludere a acestui agent economic, dar au primit un răspuns negativ. Pe de altă parte, directorul adjunct al Agenției Achizițiilor Publice, Valeriu Secaș, susține că DGETS și direcțiile de sector au depus cereri neconforme cu Regulamentul de includere în lista de interdicție a agenților economici vizați în scandalul licitațiilor trucate.

The following two tabs change content below.