Colecţionarii de arme, în vizorul MAI

Premierul Filat i-a cerut ministrului Catan să fie propuse unele reglementări în ceea ce priveşte numărul de arme pe care le poate deţine un cetăţean al Republicii Moldova. Această solicitare a urmat după ce ministrul de Interne, Victor Catan, în cadrul şedinţei de Guvern a făcut publică lista de persoane deţinătoare de arme şi muniţii. În topul listei e omul de afaceri Adrian Nichifor, care în prezent se află în stare de arest preventiv, fiind suspectat de comiterea unui omor. Arsenalul acestuia cunstituia 119 arme. Pe locul doi este ex-preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, care este posesorul unei colecţii din 84 de arme, dintre care 42 sunt cu ţeavă ghintuită. Alte două nume anunţate de Catan au fost ale lui Oleg Voronin, cu 13 arme, dintre care opt cu ţeava ghintuită, şi fostul ministru de Interne, Gheorghe Papuc, care este posesorul a 26 de arme.

Abia mai târziu s-a aflat că lista deţinătorilor de arme conţine şi alte nume, care nu au fost anunţate de ministrul de Interne în cadrul şedinţei de Guvern. Solicitat de Publika TV, liderul Alianţiei Moldova Noastră, Serafim Urechean, a recunoscut că este şi el un colecţionar înrăit de arme, are 81 de bucăţi, dintre care 60 cu ţeavă ghintuită, şi îi mulţumeşte lui Catan pentru că acesta nu i-a divulgat numele. Tot în această listă sunt incluşi Nicolae Chiroşca, cu 62 de arme, directorul ÎS „Registru”, Vladimir Molojen, care deţine 30 de arme, fostul viceministru de Interne, Valentin Zubic, are 14 arme, iar Vasile Tarlev – 10.

“Pregătim un proiect cu privire la deţinerea de arme şi muniţii, iar când va fi gata îl vom prezenta în Guvern pentru avizare şi apoi în Parlament”, a promis ministrul de Interne, Victor Catan.
Până în prezent, legislaţia R. Moldova permite ca un cetăţean să aibă un număr nelimitat de arme. (S.P.)