Cod galben de ninsori

Pentru noaptea de vineri spre sâmbătă, meteorologii anunţă cele mai scăzute temperaturi de la începutul anului

IarnaIarna şi-a intrat în drepturi. Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, temperaturile vor scădea până la -25 de grade. Vremea rece se va menţine până la sfârşitul săptămânii viitoare. Se prevăd condiții meteo complicate, cu ninsori puternice pe tot teritoriul RM, în special în raioanele de sud şi centru.

Meteorologii atenţionează că, izolat, va viscoli intensiv şi se vor forma troiene. Deşi, potrivit Administraţiei de Stat a Drumurilor, pentru deszăpezirea şi aplicarea materialului antiderapant au fost mobilizate 358 de unităţi de tehnică şi 715 persoane care lucrează de zor, cu toate acestea, nu reuşesc să facă faţă ninsorilor abundente.

Astfel, în capcana zăpezilor au ajuns 20 de unităţi de transport care au avut nevoie de intervenţia salvatorilor pentru deblocare. „Conducătorii auto blocați pe drumuri sunt rugați să nu folosească abuziv sistemul de încălzire, pentru a evita intoxicațiile cu oxid de carbon”, atenţionează Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale.

În urma condiţiilor meteo nefavorabile, rămân deconectate de la energia electrică opt localităţi din patru raioane: Căușeni, Ștefan-Vodă, Leova, Vulcănești. În aceste circumstanţe, lămpile cu gaz sunt la mare căutare. Părinţii copiilor care merg la şcoală se plâng că aceştia nu-şi pot face temele pentru acasă. Alte câteva sute de şcolari s-au ales cu o minivacanţă forţată de vreme. În 30 de şcoli din raioane Cahul, Ialoveni, Ştefan-Vodă, Autonomia Găgăuză şi Taraclia au fost închise uşile.

Dacă aţi planificat o călătorie în Ucraina sau România, ar fi bine să o amânaţi pentru mai târziu, în caz contrar, riscaţi să faceţi cale întoarsă de la punctele de trecere. Din cauza troienelor şi blocării căilor de acces de către partea ucraineană, activitatea punctelor de trecere Cairaclia–Zaliznicinoe, Cişmichioi–Dolinskoe, Vulcăneşti–Vinogradovka, Mirnoe-Tabaki şi Giurgiuleşti–Reni rămâne în continuare sistată.

De asemenea, şi cele două puncte de trecere de tip debarcader „Cosăuţi–Iampol” şi „Soroca–Ţekinovka” nu şi-au reluat activitatea.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat cod galben pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În zilele care urmează, în afară de ninsori abundente, va sufla un vânt puternic dinspre Est cu intensificări de până la 20 m/s. Izolat va viscoli şi se vor forma troiene.

Pentru sfârşitul săptămânii viitoare, meteorologii prognozează o vreme mai blândă, se va încălzi uşor, vântul se va domoli, viteza acestuia nu va depăşi 9 m/s. În cazul în care totuşi vă porniţi la drum, salvatorii recomandă să vă asiguraţi că aveţi în portbagaj nisip şi o lopată, iar dacă maşina în care vă aflaţi a rămas blocată în nămeţi formaţi 901.

The following two tabs change content below.