Cleopatra duce dorul scenei şi al concertelor

Mica artistă a mărturisit la un post tv din România că îi este dor de scenă şi că vrea să apară din nou în faţa fanilor. Acest lucru va fi în curând posibil, deoarece tatăl său, Pavel Stratan, pregăteşte un nou proiect în cadrul căruia Cleo va urca din nou pe scenă în luna noiembrie. Surpriza este că şi frăţiorul său Cezar îşi va face debutul în domeniul muzicii, numai că ceva mai târziu, în primăvara anului 2012. „Pregătesc un proiect nou pentru Cleopatra şi un proiect pentru Cezar. Nu pot să vă spun despre ce e vorba. Va fi o surpriză”, a spus Pavel.

Cleopatra Stratan, acum în vârstă de 9 ani, a declarat că le admiră pe Selena Gomez şi pe Hannah Montana, iar atunci când o să se facă mare, vrea să fie, bineînţeles, cântăreaţă. Pavel Stratan s-a mutat împreună cu soţia sa şi cei doi copii la Bucureşti. După ce Cleopatra a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai mică interpretă, vine rândul mezinului familiei, Cezar, pentru a fi în lumina reflectoarelor.

C.C.