ClassFest trebuie să reziste

Janusz Stolarski în „Orfeu și Euridice” de C. Milosz, Poznan, Polonia

Pentru oamenii de teatru de la Chișinău, dorința de a organiza un festival se ciocnește de zeci de piedici. Prima și cea mai importantă e lipsa banilor. Iar cine totuși se încumetă să treacă peste acest obstacol trebuie să aibă răbdare de fier, entuziasm nebun sau, elementar, să nu știe „în ce se bagă”. Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru ClassFest rezistă de trei ani.

UNATC și actorul-rege

Nu am urmărit toate spectacolele din ediția curentă a festivalului pentru a vă putea oferi o panoramă completă a acestuia. M-am concentrat pe prezențele românești și cele poloneze de la ClassFest. România – fiindcă este spațiul cultural din care vreau să cred că facem parte, și Polonia deoarece are o școală de teatru prolifică, modernă, deschisă spre experiment.

„Kean”, după Jean-Paul Sartre și William Shakespeare, în adaptarea studenților Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) „I. L. Caragiale” din București, este o reflecție despre condiția actorului și efemeritatea artei sale, inspirată din biografia lui Edmund Kean, considerat în Marea Britanie a secolului al XIX-lea ca fiind cel mai convingător interpret al marilor partituri shakesperiene (Richard al III-lea, Hamlet, Othello, Regele Lear, Macbeth). Îl găsim pe Kean (Mihai Nițu) într-o cabină încărcată de amintiri, bântuit de umbrele personajelor sale, pierdut în propria glorie. Îl aduce cu picioarele pe pământ loialul Salomon (Vladimir Albu) – sufleor, majordom și singurul prieten. Vei fi tu, Kean, cel care a pătruns esența dramei lui Hamlet, dar ești plin de datorii. Vei fi tu, Kean, idealul femeilor, dar nu mai cumpără nimeni bilet să vină să te vadă. Apare Anna (Lia Gherman), admiratoare pasionată și doritoare de a deveni actriță. Îi oferă lui Kean trupul, inima și banii părinților ei. Însă Kean se joacă cu biata fată inocentă, o supune unei probe umilitoare și-i curmă orice șansă de afirmare: „A fi actor e ca și cum ai fi un prinț sau un rege. Te naști cu asta. Mori cu asta”. Kean îi destăinuie ucenicei sale că s-a rătăcit în viețile altora, că nu mai știe când iese din rol și când există. Din pliantul spectacolului, aflăm că actorii i-au luat drept referințe pe Shakespeare, Grotowski și Antonin Artaud, propunând o reinterpretare a conceptelor de „scoaterea măștilor” și „teoria dublului” (Kean/Hamlet, Anna/Ofelia, Salomon/Horațio).

Veninul din inimă

Scenă din „Kean” după Sartre și Shakespeare, UNATC, București

Studentele anului II Masterat de la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș au ales să prezinte la Chișinău piesa „Iadul este amintirea fără puterea de a schimba ceva” a dramaturgului suedez Jonas Gardell, în regia profesoarei Dana Lemnaru, o dramă tulburătoare despre veninul din inimile noastre. Otrava pe care o adunăm pic cu pic, pe parcursul întregii vieți din cauza că nu am fost iubiți destul sau nu ni s-a spus cât de mult am fost iubiți. Două surori, Agnes (Raisa Știopoane) și Viola (Ioana Decianu) se reunesc să vegheze la patul de moarte al mamei. Agnes este cea care a avut grijă de bătrână, neavând familie sau ocupații antrenante, posacă, obosită, ofilită înainte de vreme. Viola este vedeta familiei, actriță de succes, soție și mamă, agitată, exuberantă. Pentru prima dată, cele două surori ajung să discute despre trecut, despre relația lor cu mama, despre competiția pentru iubirea ei. Este o luptă foarte crudă, mai ales că nimic nu poate fi schimbat și nici mama nu le poate oferi confirmările, răspunsurile după care tânjesc.

Pentru că am convenit să vorbim deschis, vă mărturisesc că sunt puțin decepționată de cele două spectacole sus-amintite, curate, bine lucrate din punct de vedere tehnic, bazate pe text, lipsite însă de savoarea experimentului, a actualității. Deși în producția de la Târgu-Mureș a fost folosită grafica digitală (Szakács István), ea ar fi putut la fel de bine să lipsească, pentru că intensitatea piesei este creată de povestea în sine.

Infernul creat prin mijloace digitale

Cum să faci din tehnica multimedia un pilon al producției de teatru ne-a demonstrat Asociația de Teatru „Antrakt” din Poznan (Polonia), invitat special al ClassFest 2013. Janusz Stolarski, fondatorul Asociației „Antrakt”, a fost prezent la ediția din 2012 a festivalului cu atelierul „În căutarea creativității actorului”. În acest an, a revenit la insistența echipei AMTAP, pentru a arăta cum își aplică teoriile în practică. Monospectacolul „Orfeu și Euridice” este o adaptare a poemului omonim de Czeslaw Milosz, ce reproduce coborârea lui Orfeu într-un infern creat prin mijloace digitale (videomaker – Tomasz Jarosz). Transpunerea poeziei în plasticitate corporală, efectele vizuale și sonore (compozitor – Patryk Lichot) contribuie la crearea unui spațiu înghețat, în afara timpului, unde Orfeu are o singură șansă pentru a-și recupera iubirea: credința. Producția poloneză este o meditație despre omul contemporan, lucid, puternic, aproape zeu, dar lipsit de puterea de a crede.

Studenții polonezi abordează războiul din Cecenia

Studenții celebrei Școli de Stat de Teatru, Film și Televiziune din Lodz (Polonia) au adus dimensiunea politică în ansamblul ClassFest-ului. Școala din Lodz i-a educat pe Andrzej Wajda, Roman Polanski, Barbara Brylska și multe alte personalități ale cinematografiei și teatrului polonez. Tinerii actori au ales să adapteze lucrările regretatei jurnaliste Anna Politkovskaya despre războiul din Cecenia. „Munții și гордость” abordează conflictul cecen din perspectiva locuitorilor simpli, care au devenit martori și victime ale unui adevărat carnagiu. Parcurgem, alături de protagoniștii spectacolului, toate etapele războiului, de la declanșarea zâzaniei interetnice între ceceni și ruși, până la teroarea exploziilor, a împușcăturilor, a distrugerii. Ca și cum nu este suficientă violența de care au parte, eroii se lovesc și de cruzimea mașinăriei de manipulare a Moscovei. Din centru, li se spune că în Cecenia s-a încheiat războiul, dar ei văd cu ochii lor cum continuă să fie schilodiți şi uciși oamenii. „În acest oraș nu mai există iubire. A rămas doar moartea”. Pentru a-și demonstra superioritatea și forța, soldații ruși împușcă munții, cu intenția de a blasfemia simbolul demnității caucaziene. „Vor trage până când munții se vor sparge și vor dispărea.”

Festivalul Internațional al școlilor de teatru „ClassFest” este foarte necesar nu doar studenților noștri, profesorilor, dar și simplilor spectatori, însetați de experiențe artistice inedite. Cum putem asigura un viitor calm acestui eveniment, care acoperă un gol atât de negru în viața teatrală de la Chișinău? Dacă ne dorim ca tânăra generație de actori, regizori, dramaturgi, scenografi să vină cu produse artistice valoroase și moderne, suntem obligați să le oferim o platformă de comunicare, schimb de experiență, interacțiune cu lumea exterioară. Iar dacă nu suntem în stare să păstrăm acest festival, înseamnă că merităm să rămânem la periferie, mici, umili, demni de milă.

Constanța Popa

 

 

 

The following two tabs change content below.