Cizmar la 11 ani

DESTIN // „Nu-mi mai amintesc când am fost ultima dată acasă”

Profesorii de la gimnaziul-internat din Leova se mândresc cu Dima. El învaţă bine şi este unul din cei mai disciplinaţi elevi din clasa a V-a. Băiatul însă nu visează să devină economist, jurist sau medic, precum îşi doresc mulţi dintre colegii lui. „Când voi creşte mare, vreau să fiu cizmar”, spune mândru Dumitru.

Un zgomot puternic răsună în tot coridorul gimnaziului-internat din Leova. Încerc să găsesc de unde vine acest sunet pătrunzător. În câteva clipe, intru în atelierul în care câţiva băieţi de diferite vârste stau cu papuci şi pantofi puşi pe mâini şi încearcă să vadă ce ar putea face ca aceştia să fie buni de tras pe picioare. „Eu repar pantofii Mariei”, mi se adresează Dima, un băieţel de 11 ani care de ceva timp frecventează  atelierul de cizmărie din cadrul gimnaziului-internat din Leova.

Cum a ajuns la internat?

Deşi are doar 11 ani, gândeşte ca un om matur. Bătând cu ciocănaşul ţintele în talpa pantofului ponosit de timp, Dumitru îmi povesteşte cum a ajuns la internat. Nu-şi mai aminteşte când a fost ultima dată acasă în satul Chioselia, r. Cantemir. Mai mult, băiatul nu ţine minte nici cu câţi ani în urmă el şi fratele său mai mare au fost aduşi de părinţi la gimnaziul-internat din Leova. „Eram prea mic”, spune Dima. Ştie doar că după plecarea tatălui din familie, mamei i-a fost greu să crească de una singură doi copii şi a fost nevoită să-i ducă departe de casa părintească.

Pantoful Dianei

Este atent la fiecare ţintişoară pentru ca prietena lui, atunci când va încălţa pantoful reparat de el, să nu se înghimpe. „Este pantoful Dianei”, îmi arată băiatul încălţămintea pe care o repară cu atâta grijă. „Ea e colega mea de clasă şi mă împac foarte bine cu dânsa. I-am mai reparat şi alte perechi de pantofi”, spune băiatul plin de sine. Maistrul din atelierul de cizmărie trage cu urechea la ce vorbeşte Dima şi intervine în discuţia noastră „Dumitru e cel mai activ. Se străduieşte şi, spre deosebire de alţi colegi de-ai săi, nu lipseşte niciodată de la ore. E bravo”, îl laudă pe băiat maistrul Ilie Ruşulschi. Profesorul menţionează că practică meseria de cizmar de mai bine de 25 de ani şi spune că, în momentele în care îi este mai greu, la poarta casei sale apare un om care îi aduce o pereche de încălţăminte scâlciată. „Cizmăria e o profesie care este şi va fi solicitată atâta timp cât oamenii vor purta încălţăminte”, zâmbeşte Ilie Ruşulschi.

Copilul nu are de ales

În atelierul de cizmărie din gimnaziul-internat din Leova, peste 20 de elevi deprind meseria de cizmar. „Este foarte practic pentru toţi cei care sunt la internat. Nu trebuie să ducem încălţămintea copiilor la reparaţie undeva în altă parte, noi avem specialiştii noştri. În plus, economisim şi banii”, remarcă directorul gimnaziului-internat, Iulia Gospodinov. Preşedintele Organizaţiei pentru Reformarea şi Dezvoltarea Sistemului Educaţional (ORDSE), Mihai Calalb, nu împărtăşeşte entuziasmul directoarei gimnaziului-internat. „Atelierele de lucru din cadrul şcolilor-internat îi programează din start pe copii că pe viitor vor deveni frizeri, cizmari, cusătorese etc. Puţini din cei care absolvesc şcoala în asemenea instituţii îşi continuă studiile universitare în alte domenii, chiar dacă au capacităţi suficiente”, menţionează Calalb. Deşi visează să fie cizmar, Dumitru spune că din toate disciplinele cel mai mult îi place matematica. „Fratele meu are 16 ani, frecventează atelierul de frizerie şi vrea să devină frizer”, povesteşte Dima.

„Vreau acasă, la mama şi la tata”

Dumitru nu-şi mai aminteşte cum era la el acasă, doar ştie că era bine. Băiatul recunoaşte că nu este cel mai bun elev din clasă. „Dar am note bune”, se grăbeşte să adauge el. Se străduieşte să aibă rezultate cât mai bune pentru ca mama şi tata să vină după el şi să-l ia acasă. Băiatul abia aşteaptă sfârşitul anului şcolar pentru ca împreună cu fratele să plece în satul de baştină. „Tata s-a întors acasă. Acum este cu mama. Ei lucrează în biserică, cântă ambii”, spune cu mândrie Dima. „Ultima dată au fost la noi cu două zile în urmă. Mama ne-a promis că degrabă ne va lua acasă. Nu mai am răbdare”, îmi zice Dumitru şi continuă să bată cuişoare în pantoful Dianei.

Svetlana Panţa

The following two tabs change content below.