Civilizaţia a evoluat în Epoca de Piatră datorită berii

Arheologii din Canada au ajuns la concluzia că dezvoltarea pe care o cunoaştem în zilele noastre o datorăm în mare măsură berii. Şi nu pentru că după câteva pahare suntem… alţi oameni, ci pentru că astfel am ajuns să fim „fiinţe sociale”, cum ne defineşte Aristotel.

Potrivit arheologului Brian Hayden de la Simon Fraser University din Canada, încă din Epoca de Piatră, omul preistoric a descoperit că din fermentarea grăunţelor pe care le folosea pe post de hrană se poate obţine o licoare bună care te ameţeşte puţin, făcându-te mai vesel. Astfel, mai multe soiuri de bere obţinute din tot felul de plante au început să fie folosite în cadrul adunărilor ce aveau aspectul unor petreceri. Oamenii au început să muncească mai mult pentru a obţine recolte nu doar pentru hrană de data aceasta.

În plus, ei au devenit mai apropiaţi, au început să comunice, să se ajute unii pe alţii, devenind, astfel mai civilizaţi. Berea a fost descoperită în urmă cu aproximativ 6000 de ani. Se spune că berea a fost descoperită după ce o bucată de pâine a stat în apă şi a trecut printr-un proces de fermentare. Nu se ştie exact unde a fermentat la început berea, dar cele mai vechi urme de bere care provin din anii 3500-2900 î.Hr au fost descoperite în Tepe, Mesopotania, adică Iranul de astăzi.