Ciuciulenii nu-şi uită martirii

La Ciuciuleni a fost ridicat un monument în memoria a peste 300 de deportaţi

Una din localităţile cu cel mai mare număr de oameni care au avut de suferit în perioada deportărilor staliniste, comuna Ciuciuleni, Hânceşti, va fi reprezentată de acum încolo de un monument înălţat în centrul satului. Monumentul a fost ridicat la iniţiativa locuitorilor satului şi este alcătuit din câteva componente: o stelă de marmură înaltă de patru metri cu o cruce, un clopot şi plăci de marmură pe care au fost încrustate 343 de nume ale deportaţilor, multe din care au decedat în Siberia şi Kazahstan ori după ce s-au întors la baştină.

Monumentul a fost inaugurat duminică în centrul localităţii Ciuciuleni. La inaugurare a luat parte întreg satul, urmaşii celor deportaţi, unii dintre care au venit cu acest prilej de la Chişinău ori din România. Ideea înălţării monumentului aparţine lui Nicolae Pagu şi fiicei sale, Mariana Pagu, autoarea unei monografii voluminoase care cuprinde istoria localităţii Ciuciuleni, cu documente de arhivă şi mărturii ale sătenilor despre perioada deportărilor.

„Fiica lucra în arhivă, eu culegeam mărturii. Sunt amintiri zguduitoare, oamenii nu puteau povesti indiferenţi prin ce au trecut. Mi-a venit ideea să construim monumentul şi oamenii au primit-o cu multă însufleţire”, ne spune Nicolae Pagu. Viceprimarul localităţii, Maria Nicolai, spune că, la aflarea veştii despre ridicarea unui monument pe care vor fi incrustate numele rudelor, peste o sută de familii s-au apropiat şi au donat bani în acest scop, inclusiv oameni de afaceri. Monumentul a costat circa 200 de mii de lei, organizatorii mai au o datorie de circa 50 de mii de lei faţă de meşteri.

S-a întâlnit cu tatăl său după zece ani

Originar din Ciuciuleni, avocatul Vasile Grigoraş a venit tocmai din Timişoara. Pe plăcile comemorative sunt trecute numele tuturor rudelor sale deportate în 1941 şi 1949 în Siberia şi Kazahstan. La 13 iunie 1941, a fost ridicată familia lui Grigore şi Alexandra Scafaru, sora mamei sale, şi soţul acesteia – primarul de Ciuciuleni, verişorii săi şi alte rude. Familia Grigoraş, părinţii şi cei şase copii au reuşit să fugă şi să se ascundă la mănăstirea Hâncu.

Valentina Sturza Scafaru şi Ion Pagu, originari din Ciuciuleni (sursa foto: europalibera. org)

În 1941, Basarabia a fost eliberată de Armata română, familia Grigoraş s-a întors şi a locuit un timp în casa fostului primar, casa lor fiind ocupată de altcineva. În 1949, când se apropia frontul de Prut, familia Grigoraş s-a refugiat împreună cu toţi copiii în România. La scurt timp, capul familiei, Vasile Grigoraş, văzând că frontul nu înaintează, şi-a anunţat soţia că se întoarce în Basarabia să strângă roada. Femeia a îngenuncheat în faţa lui cu rugămintea să nu plece, dar nu l-a putut opri. Întors în Basarabia, la scurt timp, frontul a înaintat, el a fost arestat şi trimis în Siberia de unde peste câţiva ani a ajuns în Kazahstan, alături de rudele sale. Avocatul Vasile Grigoraş şi fratele său Gheorghe şi-au găsit tatăl după o despărţire de aproape zece ani. Iniţial, nu i-a recunoscut. „Îţi aminteşti, sunt Vasile, feciorul tău, cel pe care îl aruncai în sus”, i-a spus feciorul, după care tatălui i-au dat lacrimile şi ambii s-au îmbrăţişat.

După o procedură anevoioasă legată de perfectarea documentelor şi după o despărţire de 24 de ani, Vasile Grigoraş s-a întors la familie, la Timişoara, România, unde a plecat în lumea celor drepţi la vârsta de 99 de ani.

Aveau un restaurant şi o moşie de viţă-de-vie

Verişoara lui Vasile Grigoraş, Valentina Sturza Scafaru, avea 12 ani când, în preajma restaurantului din Ciuciuleni, care aparţinea părinţilor săi, s-au oprit maşinile cu soldaţi sovietici, care i-au izolat pe fiecare în câte o cameră. Tatăl ei, Grigore Scafaru, a fost primar de Ciuciuleni în perioada 1931–1938, a fost decorat cu Crucea de Aur de către regele Carol al II-lea, a fost deputat în Parlamentul României.

„A lucrat cu Ion Inculeţ, preşedinte al Partidului Liberal din Basarabia, tatăl meu era secretarul partidului. Aveam un restaurant la Ciuciuleni, câteva case şi o curte interioară. Aveam o moşie cu viţă-de-vie cu soiuri europene. Când soldaţii au dat buzna, am alergat în curte unde l-am văzut pe bunelul meu. Un soldat m-a prins de gulerul hainei şi m-a aruncat la câţiva metri, iar pe bunelu’ l-au lovit cu patul armei în piept. A căzut şi s-a lovit cu capul de perete, iar peste două săptămâni a decedat. Toată familia noastră am fost deportaţi în Kazahstan”, îşi aminteşte, cu chipul marcat de durere, Valentina Sturza Scafaru, copiii căreia s-au născut tot în exil.

Sovieticii au distrus toate casele şi restaurantul familiei Scafaru. „Au vrut să şteargă orice urmă a familiei noastre. Nu doar că am fost alungaţi din casă, când ne-am întors, am fost alungaţi şi din sat”, ne mai spune ea. Toate istoriile povestite în jurul plăcilor comemorative de la Ciuciuleni sunt relatate cu vocea stinsă şi cu lacrimi în ochi de cei care îşi mai amintesc frigul, foametea din Siberia şi acţiunile inumane ale soldaţilor.

Exemplu pentru alţii

Cineva din grupul de iniţiativă care a organizat ridicarea monumentului ne-a spus că au fost deja contactaţi şi de oameni din alte localităţi, care s-au interesat de costuri şi meşteri. „Ne bucură că gestul nostru serveşte drept exemplu şi pentru locuitorii din alte sate şi credem că, în timpul apropiat, vom mai participa la inaugurarea unor astfel de monumente”, a mai spus Valentina Sturza Scafaru.

Svetlana COROBCEANU