Circumstanţe noi în dosarul fraudelor de la Banca de Economii

512-bem-shor

Fostul preşedinte al Băncii de Economii, Viorel Bîrcă, dar şi doi membri ai Consiliului de administraţie al băncii au fost audiaţi astăzi suplimentar de către procurorii anticorupţie în dosarul fraudelor de la BEM.

Audierile vin ca urmare a unor noi circumstanţe şi informaţii, constatate de grupul de urmărire penală, iar cele trei persoane au, în prezent, statut de învinuit în această cauză, se spune într-un comunicat de presă al acestei instituţii.

Anterior, învinuiţii au fost citaţi de procurorii anticorupţie pentru a fi audiaţi în cadrul cauzei penale, pornite pe faptul abuzului de serviciu şi încălcării regulilor de creditare, comis de către factorii de decizie ai BEM, fapt ce a cauzat prejudicii în proporţii deosebite entităţii bancare.

Precizăm că, investigaţiile procurorilor anticorupţie în dosarul delapidărilor de la BEM vizează foşti preşedinţi ai consiliilor de administrare a băncilor, actuali şi foşti membri ai Consiliilor, dar şi agenţi economici care au beneficiat de creditele, acordate cu pretinse încălcări. În cadrul acestor cauze au fost efectuate mai multe acţiuni de urmărire penală, inclusiv percheziţii şi arestări.

În paralel, un grup de anchetă, format din procurori anticorupţie  şi ofiţeri CNA, continuă acţiunile în cadrul investigaţiei extinse în cazul celor trei bănci. Aceştia investighează aspectele ce vizează gestionarea prejudiciabilă a proprietății de stat şi pierderea controlului statului asupra administrării Băncii de Economii. În procesul de urmărire penală, au fost ridicate un şir de documente şi acte de la diferite instituţii ale statului, iar mai mulţi demnitari au depus mărturii în acest dosar.

The following two tabs change content below.