Circul moldovenesc în turneu: Moscova și Washington

Circul de 9 mai a înviorat, indiscutabil, rutina moldovenească. Mulțimi costumate ca la bal masqué au luat cu asalt Memorialul, dar nu atât pentru a comemora victimele reale dintr-un război trecut, cât pentru a celebra victoriile imaginare dintr-un război prezent și viitor. Președintele Igor Dodon a făcut figură de unic favorit și ultim fidel la parada militară de la Moscova, exportând veselia și grotescul de la Chișinău în Maica Rusie și îmbogățind, astfel, tezaurul umoristic rusesc privitor la moldoveni cu câteva sute de bancuri noi. Majoritatea bune și – hélas! – meritate.

Din fericire, 9 mai nu poate dura tot anul, iar mascarada și bufoneriile nu pot camufla la nesfârșit isprăvile legislatorilor locali și impactul pe care deja îl au deciziile serioase luate de aceștia în vălmășagul sărbătorilor de primăvară (iarăși, șmecherește, chiar în ajunul vacanței prelungite artificial). Cel puțin nu în UE, unde mai există încă un Parlament comunitar ce monitorizează, de bine de rău, evoluțiile antidemocratice din țările membre și cele aspirante la integrare.

Deunăzi, respectivul for a hotărât să amâne pentru o lună ajutorul financiar promis Republicii Moldova. Motivul invocat nu surprinde pe nimeni: o modificare atât de importantă a Constituției RM ar fi trebuit să obțină, mai întâi, acordul Comisiei de la Veneția. Prin urmare, asistența UE va fi condiționată, în cazul dat (dar poate că: „de acum înainte”), de verdictul Comisiei. La rândul ei, aceasta nu poate fi încântată de tupeul cu care Parlamentul de la Chișinău a pus-o în fața faptului împlinit. Așa cum nu poate fi răvășită de plăcere nici conducerea UE: gândit rudimentar și promovat agresiv, acest „vot mixt” operat peste noapte și cam abuziv de alianța PDM-PSRM este, probabil, cea mai mare sfidare a partenerilor occidentali din toată istoria recentă a RM.

Nu știu în ce măsură decizia Parlamentului UE îi deranjează cu adevărat pe legislatorii moldoveni – candidul regret al spicherului nostru privind proasta informare a deputaților europeni nu are nicio relevanță în acest sens. Până la urmă, în acest avatar postsovietic al democrației „machiste”, de tip latino-american, care este RM, liderii politici nu-și pot permite să fie afectați de nicio presiune venită din afară: cheia reușitei e tocmai ireverența, obrăznicia afișată, măroșia, sfruntarea pe cât de principială, pe atât de teatrală a oponentului.

Cu toate acestea, unul dintre ei – ditamai piesa de rezistență a regimului actual – a părut mai agitat decât alții și a plecat imediat în SUA, unde se va întâlni cu reprezentanți ai Congresului și ai Departamentului de Stat. Câțiva analiști au presupus că scopul vizitei este contracararea, dinspre America, a presiunilor UE asupra guvernării de la Chișinău: nu poți lăsa fără bani și sprijin diplomatic singura garanție a stabilizețului moldovenesc care este guvernarea democrată! Pe de altă parte, vizita poate doar simula această preocupare, atât pentru cetățenii din RM, cât și pentru oficialii din UE. Mai precis, ar fi un bluf menit să arate, pe de o parte, îngrijorarea PDM pentru viitorul traseului european al RM, amenințat de UE însăși, iar pe de altă parte, capacitatea liderului democrat de a juca „tare”, „global”, driblând cu o singură fentă atât Biroul Oval de la Washington, cât și capetele pătrate și naive de la Bruxelles.

Oricare ar fi scopurile reale urmărite de Vlad Plahotniuc la Washington (pentru mine – la fel de obscure, politic, ca și vizita Prințului Albert de Monaco la Chișinău), cert e că RM are nevoie de ajutorul UE și SUA pentru a supraviețui. Ca simulacru de stat, dacă nu ca simulacru de „parcurs european”. Totuși, faptul că nu putem primi bani decât prin șantaj geopolitic sau, mai exact, doar în condițiile în care ne perpetuăm starea de victime ale unor conjuncturi regionale anulează orice discuție despre „normalitate” și „viitor” în RM.