Cine vine?

MIRCEA-V.-CIOBANU

Discuţiile postelectorale sunt inevitabile. Uneori – din păcate! – ele sunt mai „deştepte” şi mai consistente decât discuţiile dinaintea alegerilor, demonstrând valabilitatea tezei despre mintea de pe urmă. E necesară estimarea activităţilor, cu concluziile (şi demisiile!) de rigoare în cazul eşecurilor catastrofale. Într-un alt sens, polemicile, certurile, învinuirile reciproce sunt (doar) supape, pentru scoaterea aburilor. Dar cu adevărat utilă e analiza lucrului făcut ca proiecţie a acţiunilor viitoare (cu corecţiile de rigoare). În rest, exerciţiile de masochism postelectoral sunt inutile şi chiar nocive.

Gestionat cu pricepere, succesul (fie şi relativ) – ca şi insuccesul, de altfel – poate aduce puncte în campania pentru parlamentare, or, prezidenţialele sunt o bună pistă de lansare în parlamentare. Cine vine în locul unei clase politice compromise? Cel mai mult are de pierdut PD. Doar o fraudă masivă sau o reformă internă radicală i-ar mai ţine pe linia de plutire. Poate că vor fuziona, cum presupuneam, cu socialiştii, sau îi vor ademeni pe aceştia la guvernare, în coaliţie. Criza de identitate şi lipsa unor lideri carismatici le creează probleme. Alegerile au demonstrat că guvernarea a pierdut fără drept de apel.

Nu e prea simplă – cu toată euforia postelectorală – nici situaţia socialiştilor. Transformarea pionului Dodon în regină nu va însemna neapărat şi avansarea pe tabla de şah a întregii oştiri. Dimpotrivă, cu plecarea liderului, lucrurile nu vor fi atât de simple. Nici Zinaida Greceanîi, nici Ion Ceban, nici cu atât mai puţin scandalagiul Bătrâncea nu au carismă de lider. Iar ipostaza de partid de opoziţie, cu preşedinte de ţară din aceeaşi casetă nu e univoc favorabilă.

Pe acest fundal, va încerca să câştige teren partidul lui Usatîi. Fără garanţii, desigur, deoarece a pierdut din ritm, cu o campanie prezidenţială cam încâlcită, derutantă pentru mulţi susţinători. În lipsa lui Dodon cu tricou de lider, Renato Usatîi va încerca să forţeze accelerarea.

 

Comuniştii se vor prăbuşi lent şi numai nişte eventuale gafe de proporţii ale socialiştilor (de exemplu, guvernarea împreună cu oligarhii) le-ar mai asigura existenţa pe linia de plutire. Nu are nicio şansă de a accede în parlament, de unul singur, partidul lui Iurie Leancă (poate doar într-o formaţiune comună cu liberal-democraţii). Într-o situaţie critică sunt liberalii. Paradoxal, dar acum soluţia salvatoare pentru ei ar fi ruperea de la guvernare

Nu le va fi simplu membrilor coaliţiei de guvernare, direcţi sau… discreţi. Comuniştii se vor prăbuşi lent şi numai nişte eventuale gafe de proporţii ale socialiştilor (de exemplu, guvernarea împreună cu oligarhii) le-ar mai asigura existenţa pe linia de plutire. Nu are nicio şansă de a accede în parlament, de unul singur, partidul lui Iurie Leancă (poate doar într-o formaţiune comună cu liberal-democraţii). Într-o situaţie critică sunt liberalii. Paradoxal, dar acum soluţia salvatoare pentru ei ar fi ruperea de la guvernare şi formarea unui pol unionist distinct. Adevărat, aici pretendenţi la rolul de unificator sunt mulţi. Dar cartea unionistă ar putea fi jucată cu mai mult succes în parlamentare. Cu condiţia unificării forţelor de către un lider credibil şi o formaţiune pe potriva misiunii istorice. Un prim pas ar fi demisia din rolul de apostoli ai celor care au compromis mişcarea şi au eşuat politic.

Cei mai avantajaţi par a fi PAS şi Platforma DA. Maia Sandu s-a făcut vizibilă şi s-a maturizat, iar Năstase are câteva atuuri evidente. În primul rând, e mai puţin vulnerabil, nefiind legat de guvernarea actuală în nici un fel. În al doilea rând, lumea a reţinut gestul lui, unul cu adevărat surprinzător pentru politica noastră, atunci când a cedat în favoarea candidatului comun. Şi, spre deziluzia adversarilor, nu a pierdut nimic din influenţă. Dimpotrivă, echipa DA fiind foarte activă în campanie, partidul a adunat puncte în palmares. Cu un anume efort, partidele de dreapta pot obţine o majoritate parlamentară fără oligarhi, fără socialişti şi chiar fără democraţi.

Mai pot fi şi alte variante, inclusiv coagularea unor entităţi politice incerte. Mai există timp pentru corectarea demersului. În principiu, pe lângă mesajele pro- sau anti- sistem, pot să apară pigmenţii jocului geopolitic. Iar partidele proeuropene pot fi şi moderat unioniste (dar şi viceversa). Poate să existe şi un discurs geopolitic ecumenic, cu deschideri – sincere! – spre România, Rusia, Europa şi SUA.

Vor veni cei care vor putea să convingă electoratul. Aici eu aş da o şansă în plus unui nou val de politicieni, care nu fac parte din actuala clasa politică, compromisă ireversibil.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)