„Cine poate multe, poate și puține” – iată replica mea preferată din „Godot”

Stefan Bourosu fotoInterviu cu Ștefan Bouroșu, actor la Teatrul „Eugene Ionesco”

– Spune-mi te rog, dragă Ștefan Bouroșu, cum ai descoperit actoria? Născut la Strășeni, unde ai văzut teatru pentru prima dată?

Prima dată am contactat cu teatrul la Școala de Arte din Strășeni, la secția teatru și arta vorbirii. Doamna Claudia Nestor de la Școala de Arte mi-a fost un mentor pentru mult timp și rămâne un om foarte important în viața mea.

– Ce înseamnă scena pentru tine? Cât de greu sau ușor e să urci pe o scenă?

Pentru mine perioada repetițiilor este ca o escaladare a munților, dar e prea frumos spus. După premieră lucrurile devin mai puțin romantice.

– Ai studiat arta dramatică la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Cine dintre profesori te-a marcat?

Fiecare dintre profesori te influențează în diferite moduri, mă bucur că am studiat în clasa doamnei Nelly Cozaru, ne-au ținut cursuri interesante și Mihai Fusu, Silvia Berov, Luminița Țâcu, ei ne-au direcționat pe drumul foarte încurcat al actoriei.

– Ce șanse de realizare profesională au tinerii artiști în Republica Moldova?

Puține. Totul depinde de entuziasm. Când dispare acesta, poți pleca din meserie.

– Ce crezi despre șomajul în breasla actorilor?

Problema nu e șomajul, problema este unde accepți să lucrezi și unde – nu.

– Unde visai să fii angajat după absolvirea AMTAP?

Nu am avut așa vise.

– Ce reguli trebuie să respecți în trupa Teatrului „Eugene Ionesco” (TEI)?

Cele mai simple: punctualitate, responsabilitate, nimic deosebit.

– Cum suporți concurența între colegii actori?

Din fericire, nu am simțit încă această concurență, deoarece lucrez, deocamdată, doar cu foștii mei colegi de la AMTAP.

– Ai văzut spectacolul-legendă „Așteptându-l pe Godot” de Beckett, cu Petru Vutcărău, Mihai Fusu, Andrei Sochircă în rolurile principale?

Am văzut doar înregistrarea video a acelui spectacol de la TVR, din 1997.

– Spectacolul „Improvizându-l pe Godot” montat de curând la TEI îți oferă mai multe răspunsuri decât întrebări? Ce lucruri despre arta actorului s-au limpezit în mintea ta?

Nu cred că „Improvizându-l pe Godot” îmi oferă răspunsuri sau întrebări. Pentru mine a fost mai mult o provocare, o probă de rezistență.

– Ce ai avut de învățat de la Petru Vutcărău în perioada montării acestui spectacol? Crezi că ți-a transmis ca pe o ștafetă rolul lui Estragon?

Cel mai prețios lucru pe care l-am învățat de la Petru Vutcărău a fost forța și capacitatea de concentrare în fața unei încercări majore. Domnul Petru a încercat să-mi insufle încredere în propriile puteri, el m-a ajutat să cred că voi reuși să fac acest rol.

– Se zice că cea mai bună improvizație este cea îndelung repetată, cizelată. Cum sunt improvizațiile tale în „Godot…”? Îți vin fulgerător sau totuși le pregătești din timp?

Majoritatea momentelor de improvizație sunt stabilite din timp, avem niște repere pe care le stabilim împreună cu colegii, deoarece fiecare improvizație reușită se face doar în echipă.

– Te doare musculatura după spectacol?

Sigur, acest spectacol în primul rând te stoarce fizic.

– Dar consumul spiritual nu-ți dă dureri de cap?

Mai puțin decât cel fizic, ca să fiu sincer.

– Cum reușești să obții efectul de lejeritate, degajare pe scenă?

Prin multe repetiții și datorită încrederii în forțele proprii.

– Ce replici din „Improvizându-l pe Godot” au început să te obsedeze?

Replica mea preferată este „Cine poate multe, poate și puține”, deoarece încă nu am înțeles-o pe deplin.

– Ce copaci îți plac cel mai mult? Ai vreun copac cu care vorbești? Copacul din spectacolul „Improvizându-l pe Godot” îți este prieten sau adversar?

E cam straniu să discutăm despre copaci… Dar dacă stau să ma gândesc, cred că prefer castanul, îmi plac florile lui și aroma. Nu cred că aș putea vorbi cu copacii, e ceva prea abstract în chestia asta. Pentru mine ca actor, Copacul din „Improvizându-l pe Godot” nu e mai mult decât recuzită, dar pentru personajele din spectacol acesta devine important, poate chiar cel mai important lucru pe care îl au ei.

– Ai un gen de sport preferat? O carte îndrăgită?

Nu sunt un amator al sporturilor. Dintre cărți, fără îndoială, cel mai îndrăgit e romanul „Un veac de singurătate” de Marquez. Îmi mai place mult și o carte de Pier Vittorio Tondelli, dar nu spun care anume.

– Ai vrea să apari pe prima copertă a unei reviste cu vedete?

Nu. Sunt alți oameni pentru așa ceva.

– Cine este Godot pentru tine? UE, SUA, vreun sponsor, vreun sfânt?

Pentru mine – nimeni. Godot este nimicul pe care îl așteptăm toți. Mesajul este că noi nu ar trebui să așteptăm, ci să acționăm.

Îţi mulțumesc pentru interviu.

Irina Nechit

 

 

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)