Cine pleacă, cine vine

Strict numerologic, 2017 este un an al începuturilor (Povestea – à la Vasilache! – cu „cocoşul roşu”, alias cocoşul de foc, o lăsăm pentru altă dată, e prea multă aşteptare dramatică aici). Un an care deschide o epocă şi lasă în urmă o alta. Ce ne aşteaptă? Ce am pierdut şi cu ce ne-am ales?

Fiecare cu sistemul său de referinţă, dar atunci când începe să fie trist pe lume, începi să înţelegi că e din cauza plecării celor buni, care nu pot fi înlocuiţi. În lipsa lor, invazia (probabil firească, în general) a mediocrităţii este resimţită mai acut.

Anul 2016 a fost anul plecării în lumea celor drepţi a doi oameni care au ştiut să recicleze lumea astfel încât ea să pară cel puţin mai interesantă, dacă nu mai bună. Doi patriarhi ai postmodernismului literar: în ianuarie ne-a părăsit Michel Tournier, autorul romanului Vineri sau limburile Pacificului (cea mai bună parafrază după Robinson Crusoe), iar în februarie Umberto Eco, autorul Numelui trandafirului, al Pendulului lui Foucault, al Cimitirului din Praga şi al altor romane, al studiilor de semiotică (Dinspre arbore spre labirint ş.a.) şi al tratatelor de hermeneutică (Opera aperta, Lector in fabula, Limitele interpretării ş.a.). Omul care ne-a învăţat să citim semnele lumii şi să-i interpretăm faptele.

Tot în februarie a murit Harper Lee, autoarea unuia dintre cele mai populare romane ale secolului XX (ca şi filmul, cu Gregory Peck în rolul principal): Să ucizi o pasăre cântătoare. În august s-a dus să moară puţin Michel Butor, unul dintre părinţii „Noului roman” francez, alături de Nathalie SarrauteAlain Robbe-GrilletClaude Simon. A murit şi dramaturgul american Edward Albee, puternic influenţat în creaţia sa de Eugène Ionesco. Cea mai populară (şi mai jucată) piesă a lui este, desigur, Cui i-e frică de Wirginia Woolf? În aprilie a murit Nicolae Esinencu şi absurdul vieţii a părăsit spaţiul literaturii, plasându-se brutal în viaţă.

A plecat, în 2016, Alvin Toffler, futurologul american, părintele concepţiei despre societatea postindustrială sau informaţională. Junko Tabei, prima femeie care a cucerit Everestul (1975), cu doar câteva luni înainte de moarte (răpusă de cancer), la vârsta de 77 de ani, a urcat pe muntele Fuji împreună cu un grup de elevi, care au suportat consecinţele groaznicului cutremur şi tsunami din 2011. Cu plecarea lui Mohammad Ali, se încheie era cavalerilor nobili în lumea boxului. În martie a murit Johan Cruyff şi cu el pleacă povestea fotbalului total. Cu două zile mai devreme a murit Vladimir Ţincler, mica legendă a fotbalului basarabean.

Radu Beligan a plecat înainte de a ajunge la centenar. În martie a murit Solomon Marcus, omul-epocă, matematicianul şi omul de cultură. În octombrie a plecat în lumea celor drepţi Andrzej Wajda, regizorul-cetăţean, realizatorul producţiilor antologice Omul de marmură, Omul de fier, Catyn, Posedaţii ş.a. A murit Harry Grodberg, organistul sovietic care – în lipsa accesului la discografia universală – ne-a cântat fugile lui Bach de pe discurile monopolistului sovietic, firma „Melodia”. A plecat Leonard Cohen, o legendă vie a muzicii.

A plecat la ceruri compozitorul şi dirijorul Pierre Boulez, unul dintre cei mai consecvenţi promotori ai muzicii clasice moderne. Debuta în 1946 cu muzica pentru spectacolul Hamlet, montat de compania Madelaine Renault – Jean-Louis Barrault. Ca dirijor se impune cu muzica lui Wagner, Beethoven, Mahler, apoi tot mai intens: Debussy, Stravinski, Schönberg, Ravel, Bartók, BrucknerJanáček, György  Ligeti, Elliott Carter, ca să încheie cu propriile compoziţii, ce abia au început să intre în patrimoniul muzical al lumii.

A închis uşa epociii de aur în cinematografia franceză Michèle Morgan: Le Quai des brumes, La Symphonie pastorale, Les Orgueilleux, Les Grandes Manoeuvres. Adică: René Claire, Jean Gabin, Marcel Carné, Jacques Prévert; André Gide, Gérard Philipe, Jean Marais, Bourvil, Yves Montand, Jean-Louis Trintignant…

Dacă aceştia sunt cei care pleacă, cine vine? Putin la braţ cu Trump; Boris Johnson la braţ cu Marine Le Pen; Krasnoselski la braţ cu Dodon… Da’ voi întrebaţi de ce sunt trist…

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)