„Cine nu e mângâiat nu există”

Interviu cu poeta Svetlana Cârstean, București

svetlana-carstean-foto1

– Dragă Svetlana Cârstean, ție îți aparține unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite versuri din poezia română de după 2000: „cine nu e mângâiat nu există”. Versul acesta îmi amintește de „sufletu-mi nemângâiet/ îndulcind cu dor de moarte”. Născută la Botoșani, ai mers prin locuri eminesciene, ai avut uneori senzația că-l întâlnești pe Eminescu? Locul nașterii e pentru tine o mângâiere sau o durere?

Nu am avut niciodată sentimentul că m-aș putea întîlni cu el, nici nu știu dacă mi-aș dori asta. Dar sigur că totul în Botoșani e impregnat de o prezență oficială și simbolică a lui Mihai Eminescu. E greu să recuperezi însă o prezență cît de cît reală, umană, atunci cînd ai de-a face cu un monument. Pentru mine întoarcerea la „locul nașterii” e o combinație permanentă de bucurie și sentimente răscolitoare, nu e nimic idilic pînă la capăt în revenirile mele la Botoșani. E plin acolo de nenumărate umbre care trimit în anii ’80 și ‘90. Sînt locuri din care am vrut să fug și am reușit, dar în care am putut să mă reîntorc și am reușit să le reabilitez în sufletul meu și pe mine în interiorul lor.

– Versul sus-pomenit este din volumul tău „Gravitație” (editura Trei, 2015), premiat și nominalizat în repetate rânduri, dar mai ales comentat, cu entuziasm aproape unanim, și foarte citit. Tuturor ne este greu, mulți dintre noi simt o greutate pe suflet. Poezia ne poate ajuta să ne eliberăm de ceea ce este greu, grav, ireversibil? Pe tine te-a ajutat?

De ceea ce este ireversibil nu ne poate elibera nimeni, cred. Depinde doar cum percepem ireversibilitatea. Probabil că poezia are capacitatea de a crea mecanisme pentru fiecare, prin intermediul cărora să negociem cu ireversibilul. Văd poezia ca fiind absolut funcțională chiar în miezul condiției ei care se desfășoară dincolo de funcțiile imediate. Probabil că doar ceea ce nu are o funcție prea evidentă ne poate salva. Discreția insistentă a poeziei, în acest caz.

– Ai debutat individual în 2008, cu volumul „Floare de menghină” (Premiul National Mihai Eminescu pentru Poezie Opera Prima), ajuns imediat după editare pe primele poziții în topurile preferințelor literare. În „Floarea de menghină” se developează un tablou înfiorător al comunismului.

Nu am avut nici pe departe intenția, deși poate unii cred asta, de a face o „radiografie a comunismului”. Am mers pur și simplu pe un drum care s-a deschis fără ca eu să îl premeditez. A fost un demers strict personal și un mod de a mă reîntoarce simbolic într-un moment cu care trebuia să reglez niște conturi. Spuneam și cu alte ocazii că „Floarea de menghină” m-a aruncat, aproape fără să vreau, într-o dimineață din iarna lui 1984, înapoi în atelierul de practică din liceu, unde mă pregăteam să devin lăcătuș mecanic. Erau vremuri cu cozi infernale la ulei, a căror sagă se putea întinde pe o zi întreagă, și până la anii în care citeam „Arca lui Noe” a lui Nicolae Manolescu și toată literatura interbelică la lumina lămpii din bucătărie, singura cameră încălzită din toată casa. Asta se întâmpla prin anii ’86-’87. Iată că „delicatesele” comuniste nu s-au epuizat în cămara memoriei noastre!

– De ce intervalul dintre „Floarea de menghină” și „Gravitație” a fost atât de mare? Ai așteptat să-ți vină inspirația?

Dacă aș fi pe Facebook, aici aș pune un smile. Nu am așteptat nimic, am scris diverse alte texte, dar Gravitația a învins.

– În 2016 ai realizat proiectul editorial „Trado”, împreună cu poeta suedeză de origine iraniană Athena Farrokhzad. Ați făcut și un turneu prin Suedia, promovând cele trei cărți incluse în „Trado”. Cât de prezent e politicul în „Trado”? Dar liricul? „Trado” va apărea și în limba română?

Trado va apărea în limba română spre sfîrșitul toamnei, în acest an, la Editura Nemira. Întîlnirea cu Athena Farrokhzad a însemnat pentru mine, printre altele, o conștientizare a ceea ce era deja politic în poezia mea și o aducere la suprafață a acestei prezențe. E vorba de politic într-un sens foarte larg. E vorba și de contactul cu o societate foarte implicată, foarte prezentă, precum e cea suedeză.

– Cum își câștigă existența un poet la București (personal, cum te descurci)?

Am făcut de-a lungul anilor mult jurnalism, inclusiv cultural. Am învățat din mers și comunicarea, am fost PR Manager la City Mall, în București. Am construit diverse reviste glossy sau de brand, inclusiv reviste de luxury, de bijuterii sau de yachting. Timp de cinci ani am lucrat la Institutul Francez din București, am fost coordonator de evenimente culturale, coordonator de proiecte speciale.

– Dragă Svetlana, în prezent ești curator, membru Curatorium București 2021 organizând diverse activități ce țin de promovarea candidaturii orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021.

Da, e o muncă foarte intensă, ne oferim timpul, cunoștințele, credibilitatea, imagina noastră de actori independenți pe piața culturală. Acum pregătim vizita juriului internațional care va avea loc săptămâna viitoare, juriu ce va decide care oraș va deveni Capitala Europeană a Culturii în 2021.

– Pe 1 septembrie ai susținut o lectură la Chișinău, în cadrul cenaclului Republica, fiind unul dintre invitații Salonului Internațional de Carte „Bookfest” Chișinău. Ai mai fost în Basarabia?

Este a doua oară cînd ajung aici. Prima dată era în iunie 2004. Pot spune cu toată convingerea că e una dintre cele mai mari bucurii ale mele în acest an. Să vin și să citesc la Chișinău. Cu atît mai mult la Republica. Am un mare respect și admirație pentru acest cenaclu, un adevărat brand, și pentru oamenii lui. Am fost bucuroasă să fiu aici alături de scriitorii Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, să citesc împreună cu Andrei Gamarț.

– În familia ta ai auzit vreodată vorbindu-se de Chișinău? Ce evenimente recente din Republica Moldova ți-au captat atenția?

În familia mea se vorbea adesea despre Moldova, despre Chișinău, despre Bălți. Totul părea atît de aproape, atunci în anii ’80. Iar eu nu aveam nici o reprezentare pentru acest aproape. Știu că, la sfîrșitul lui octombrie, sînt aici alegeri prezidențiale. Voi urmări evoluția lor, mai ales că sînt primele alegeri după 16 ani cînd cetățenii vor alege președintele prin vot direct.

– Ce-ai dori să le spui cititorilor tăi basarabeni?

M-aș bucura să citească poezie românească, să descopere poezia contemporană, să aibă încredere în aceste texte, să nu se ferească de ele.

– Mulțumesc și te mai așteptăm!

Interviu de Irina Nechit

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)