Cine îi împuşcă pe comunişti? // BOGATU

Două persoane ne-au consternat până peste poate săptămâna trecută. Mai întâi, Iurie Muntean, deputat şi secretar al PCRM. Potrivit lui, congresul comuniştilor care urmează să aibă loc sâmbătă, 9 iunie, va fi un „congres al învingătorilor”. Mai apoi, a ieşit la rampă Marchel, episcop de Bălţi, cel care a protestat împotriva legii şanselor egale cot la cot cu socialiştii şi comuniştii. Dacă e să-i dăm crezare, el va continua lupta stradală, chit că a fost ameninţat de eparhie cu sancţiuni drastice.

Se pregăteşte Congresul împuşcaţilor?

Iurie Muntean e un epigon ordinar al bolşevicilor de odinioară, incapabil să lanseze vreo idee originală. Dar să-l citezi pe Stalin, denumind viitoarea întrunire de partid „congres al învingătorilor”, e prea de tot. În istorie există un singur eveniment de tristă amintire care era alintat astfel.

E vorba de Congresul al XVII-lea al Partidului Comunist (al bolşevicilor) din Rusia care a avut loc în 1934. Mai întâi, ziarul „Pravda”, iar ulterior şi manualele de istorie marxistă l-au catalogat ca fiind un „congres al învingătorilor”. În urma demascării, sub Nikita Hrusciov, a aşa-zisului cult al personalităţii, s-a constatat că, din cei 1966 de delegaţi, 1108 au fost arestaţi şi condamnaţi. Aproape toţi aceştia ori au fost împuşcaţi, ori şi-au pierdut viaţa în lagărele de concentrare. O lovitură însă de-a dreptul letală i s-a aplicat elitei de partid. Din cei 71 de membri ai Comitetului Central aleşi la congresul din 1934, 53 au fost executaţi. În consecinţă, de atunci încoace „congresul învingătorilor” este numit „congresul împuşcaţilor”.

Analogiile istorice sunt, desigur, riscante. Dar şi imitaţiile jalnice ale epigonilor nu sunt mai puţin periculoase. Astăzi, bineînţeles, nimeni nu împuşcă delegaţii comunişti prin beciurile NKVD-lui. Îi desfiinţează, politiceşte vorbind, electoratul şi opinia publică. Mai cu seamă că un alt fruntaş al PCRM, Anton Miron, ceva mai realist decât Muntean, recunoaşte că „există riscul distrugerii Partidului Comuniştilor”.

În treacăt fie spus, înainte de congresul comuniştilor de sâmbătă, prin târg se zvoneşte că Iurie Muntean ar fi succesorul lui Vladimir Voronin. Curios este faptul că în ajunul Congresului al XVII-lea al comuniştilor din 1934 umblau vorbe, potrivit cărora S.M. Kirov ar putea să-l înlocuiască pe I.V. Stalin. În acelaşi an 1934, la câteva luni după „congresul învingătorilor împuşcaţi”, cel dintâi a fost ucis din ordinul celui de-al doilea.

Marchel divizează Mitropolia în două?

De altfel, în calculele PCRM, un rol aparte urma să-l joace Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei. Anume clerul, profitând de disputele în jurul legii anti-discriminare, trebuia să clatine atât de tare barca statului, încât puterea să se prăbuşească. Comuniştii sperau, probabil, s-o ridice din praful străzii şi să-şi asume actul guvernării înainte de congres. N-a fost să fie.

Astfel, pe moment, bătălia este pierdută. Totuşi complicele numărul unu al comuniştilor şi al Kremlinului, episcopul de Bălţi Marchel, se înverşunează să continue lupta. Şi el pare să fie un epigon al marilor demolatori, de vreme ce insistă să meargă până în pânzele albe în războiul purtat împotriva ideii de nediscriminare.

Dacă va continua în acelaşi stil, ruptura în Mitropolia Chişinăului şi Moldovei va deveni inevitabilă, indiferent de partea cui se va posta Patriarhatul de la Moscova. Marchel, pesemne, se încrâncenează să separe cu tot dinadinsul episcopia de Bălţi de restul eparhiei. În acest caz, BORu ar putea să rămână în Republica Moldova doar cu o mică biserică ce va oficia servicii divine exclusiv pentru minoritatea rusofonă. Aşa fiind, grosul Mitropoliei ar urma să se înregimenteze în Biserica Neamului.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu