Cine este noul șef al Inspectoratului General de Poliție, propus de Andrei Năstase

Guvernul a demis-o pe Tamara Andrușca din funcția de director al CNAM. Interimatul va fi asigurat de către adjuncți. În locul lui Alexandru Pânzari a fost numit fostul judecător Gheorghe Balan. „A avut permanent o atitudine corectă”, a spus Andrei Năstase.

Gheorghe Balan (50 de ani) este judecător. A activat din 1996 la Judecătoria sectorului Botanica al mun. Chișinău, unde s-a angajat după ce a obținut licența în drept la Universitatea de Stat din Moldova (1996). Nu a desfășurat până în prezent vreo activitate politică, însă a participat în ultimii doi ani la proteste antiguvernare organizate de Platforma Demnitate și Adevăr, potrivit moldovacurata.md.

Potrivit Legii cu privire la statutul judecătorului, judecătorii nu au voie să desfășoare activități politice și  să fie membri ai unui partid politic, inclusiv pe perioada detașării din funcție. Gheorghe Balan nu este membru de partid, iar la alegerile parlamentare din 2019 a candidat în Circumscripția nr. 34 Anenii Noi.

Potrivit declarațiilor de avere pentru 2012–2016, Gheorghe Balan are în proprietare un apartament de 65,7 metri pătrați, procurat în 2001 și evaluat la 110.000 de lei, o mașină Mazda 3, produsă în 2005 și procurată în 2007.

Pe parcursul anilor, candidatul a evaluat diferit valoarea automobilului. În declarația de avere pentru 2013 și 2014, scria că valoarea acestuia a fost de 10.000 de euro, iar în declarația de avere depusă în martie 2018, o evaluează la 3000 de euro, la aceeași categorie – „Valoarea bunului conform actelor de proveniență”.

De asemenea, Balan deține mai multe terenuri – un lot intravilan de 6 ari, obținut în 1993, și alte patru agricole, procurate în 2016 cu aproape 18.000 de lei.

Gheorghe Balan este cunoscut drept unul dintre cei mai critici judecători din Republica Moldova față de problemele și corupția din sistem. Pe parcursul activității sale, în privința lui au fost aplicate câteva sancțiuni disciplinare.

La 30 ianuarie 2014, în privința lui a fost pornită o procedură disciplinară urmare a unei sesizări care se referea la încălcarea termenelor de examinare a cauzelor aflate în procedură. Patru luni mai târziu, Colegiul disciplinar a decis să claseze procedura.

Totuși, în iunie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii a invalidat hotărârea Colegiului şi a emis o hotărâre nouă cu aplicarea sancţiunii disciplinare în privinţa judecătorului Gheorghe Balan sub formă de „avertisment”.

The following two tabs change content below.
Avatar

Jurnal de Chișinău