Cine e mai „simpatic”, Stalin ori Hitler?

Simbolurile comuniste nu pot fi comparate cu cele fasciste, consideră președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, care s-a întreţinut miercuri cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

De ce? A fost dl Buquicchio de stânga şi îşi protejează amintirile zvăpăiatei tinereţi? Care e deosebirea între lagărele de concentrare fasciste şi cele comuniste, în care au murit nu mai puţine milioane de oameni nevinovaţi? – după cum a replicat pe bună dreptate dl Nicolae Timofti, apărând decizia parlamentului de a interzice secera şi ciocanul în forma simbolicii comuniste. De ce e preferabilă ura de clasă celei rasiale? Nu sunt la fel de nocive, criminale, antiumane?

Că Uniunea Sovietică şi comunistă a lui Stalin a „zdrobit” Germania nazistă a lui Hitler o face mai „simpatică”? Şi dacă rezultatul războiului era altul, cine avea să fie mai „simpatic”?

Paul Borzac