Cine e cel mai (i)moral în AIE?

În timp ce Vlad Filat îi impută lui Marian Lupu că ar vrea să ajungă preşedinte chiar şi pe căi imorale, ultimul declară că nu face altceva decât să respecte acordul AIE şi consideră imorală şi învestirea lui Filat în funcţia de prim-ministru. Mihai Ghimpu califică drept imorale declaraţiile lui Filat, şi nu eforturile PD şi PL de a menţine AIE. Valeriu Streleţ, liderul fracţiunii PDLM, menţionează că PLDM va respecta Constituţia şi va susţine doar acea candidatură care se va bucura de susţinerea a peste 61 de voturi.

Vadim VASILIU

„PD caută orice variantă, chiar și una imorală, ca Marian Lupu să ajungă președinte. Marian Lupu nu-și va îndeplini acest scop prin metode imorale, iar țara nu va ajunge pe mâna lui Plahotniuc”, a declarat Vlad Filat pentru agenţia de presă Infotag.

„Dacă alegerea mea în calitate de preşedinte de ţară este imorală prin faptul că toate aceste puncte sunt fixate în acord, ar însemna că este imorală şi numirea dlui Filat în funcţia de prim-ministru. Există două căi: ori mergem înainte cu AIE, ori se face o altă alianță”, a declarat ulterior Marian Lupu.

„Declarațiile și acțiunile lui Filat cu scopul de a distruge Alianța sunt imorale, şi nu eforturile Partidului Liberal şi ale Partidului Democrat de a o menține”, a declarat Mihai Ghimpu pentru o publicaţie din RM.

Adrian Candu, membru PD, a spus pentru JURNAL că nu înţelege ce înseamnă „imoral”. „Nu prea înţeleg ce înseamnă imoralitate în situaţia în care încerci să respecţi un acord semnat de cele trei părţi. Aşa cum a spus şi Marian Lupu: dacă vorbim despre imoralitate la alegerea preşedintelui ţării, trebuie să vorbim în aceiaşi termeni şi despre învestirea dlui Vlad Filat în funcţia de prim-ministru.

Candu a subliniat că anume respectarea acordului înseamnă moralitate. „Noi am înţeles şi toată ţara a înţeles de mult că, indiferent de soluţiile găsite, dl Filat şi echipa sa nu va susţine alegerea unui preşedinte, doar dacă această candidatură va fi persoana sa”, a punctat deputatul.

Nici Ion Bolboceanu, deputat în fracţiunea PD, nu ştie ce înseamnă imoralitate în acest context. „Nu cunosc ce are în vedere dl Filat, pentru că nici dl Lupu, nici PD nu a întreprins nimic imoral ca Lupu să devină preşedinte de ţară printr-o formulă imorală”, a opinat deputatul.

Totodată, Bolboceanu a spus că nu ştie cum va proceda PLDM în cazul în care CC se va expune pozitiv faţă de derogarea de la articolul 78 din Constituţie prin care se vrea alegerea preşedintelui ţării cu o simplă majoritate. „E greu de spus ce va face PLDM, dar cred că este necesar ca spiritele să se liniştească, să aşteptăm verdictul CC”, a menţionat acesta.

Deputatul PL Valeriu Munteanu a declarat că sunt regretabile afirmaţiile lui Filat din moment ce adresarea către CC a fost semnată de toate componentele AIE. „În primăvara acestui an, sub semnătura tuturor liderilor alianţei, la CC a fost depus un demers nu prentru modificarea Constituţiei, ci pentru ca această redutabilă curte să se expună asupra caracterului  coroborant al articolului 78 şi al articolului 90 din Constituţie”, a afirmat Munteanu.

Întrebat dacă PL nu se teme că va fi învinuită că face jocul lui Vladimir Plahotniuc, Valeriu Munteanu a menţionat că în situaţia în care acordul AIE prevede împărţirea funcţiilor şi responsabilităţilor din stat nu vede niciun fel de joc. „În situaţia în care PLDM nu este de acord cu modalitatea în care au fost repartizate responsabilităţile, nu are decât să se adreseze colegilor pentru a renegocia acele poziţii care nu-i mai aranjează. Altfel, apare ideea că PLDM face jocuri duble pentru coalizarea cu PCRM”, a opinat deputatul.

Contactat de JURNAL, preşedintele fracţiunii PLDM Valeriu Streleţ a declarat că nu vede cum printr-o lege organică ar putea fi suprimată o normă constituţională şi că PLDM va respecta Constituţia. „Noi vom vota pentru candidatura care va întruni 61 şi mai multe voturi. Urmează să indentificăm împreună cu partenerii de alianţă, dar şi în dialog cu opoziţia, candidatura care întruneşte aceste condiţii”, a declarat Streleţ.


The following two tabs change content below.