Cine are nevoie de poezie?

MIRCEA-V.-CIOBANUO librărie obişnuită într-o ţară care a influenţat cultura lumii. Un spaţiu enorm, dar, în comparaţie cu alte magazine de sub acelaşi acoperiş, un teritoriu modest. Nu sunt cărţile o prioritate? Şi da, şi nu. Marfă nealterabilă, nu e nevoie ca lumea să vină zilnic după cărţi, ca după lapte. Cărţile electronice pompează în mulţimi de titluri. Oamenii accesează permanent tabletele şi e greu să deduci dacă citesc cărţi, consultă prognoza meteo, privesc ştirile ori pălăvrăgesc virtual.

Comunicarea imediată, la distanţă, a devenit o ocupaţie pasageră, pe lângă lectura textelor serioase şi consultarea enciclopediilor, fie astronomice, fie gastronomice. Un spaţiu modest e rezervat literaturii originale. Nouă zecimi include ceea ce s-ar numi „roman”. Pe a zecea parte e compartimentul „poezie, eseu, teatru”. Literatura înaltă este, aşadar, dacă nu în debara, atunci în cămara cu ciudăţenii. Iar cărţile cele mai solicitate sunt scoase încă şi mai în faţă: literatura poliţistă, erotică, telenovelele printate etc. Pe un spaţiu mai mare decât cel rezervat ficţiunii e literatura din varii domenii, de la sociologie şi psihologie, la istorie şi turism. Surprinzător de bogată e secţiunea cărţii de artă şi a albumelor tematice sau turistice (acestea predomină). Urmează cartea didactică şi paradidactică, cartea-jucărie, cartea pentru activităţi. Un spaţiu mare e rezervat discografiei: filme şi muzică. Muzica clasică aici e cam cât poezia faţă de „roman”.

Concluzia ar trebui să fie catastrofală pentru arta haute-couture. Dar nu e aşa. Întorcându-ne de la magazin, cu un copil în maşină, discul pe care îl punem e pentru el: cântece din spectacole muzicale. Iată, îmi vine să exclam, contrariul: asistenţa sonoră a vieţii e… poezie şi teatru! Exagerez, bien sûr, în cotidian nu stăm cu căştile în urechi (deşi, lucrând la calculator, nimic mai bun ca ambianţă decât muzica clasică).

Ce se întâmplă, totuşi, cu poezia? De ce este atât de puţin solicitată? Oricât ar părea de straniu, poeţii au început să fie blamaţi în epoca romantismului (dar şi ei erau rău porniţi asupra lumii nedrepte). Poezia este o zăbavă boierească, prezentă în saloanele aristocratice. Era romantică, una a ascensiunii burgheziei, se producea într-un veac pragmatic, marcat de lupta pentru existenţă. Cine ar fi iubit nişte trândavi, care se jucau cu cuvintele? Mai târziu, cele mai „revoluţionare” state şi-au creat propria „aristocraţie”: demnitarii de partid şi de stat. Poezia fiind o necesară armă ideologică, statul îşi creştea şi poeţii de curte. Într-o ţară în care orice neangajat în câmpul muncii era condamnat pentru „trândăvie”, exista o clasă de oameni de artă, cărora li se ofereau ateliere, case de creaţie, li se tipăreau cărţi.

Veacul nostru este (iarăşi) zbuciumat şi pragmatic. Poezia e un lux. Lumea te priveşte suspicios dacă asta îţi este singura ocupaţie, nebănuind că ea (lumea) e frumoasă datorită artiştilor. Arta absolută, ca şi ştiinţa fundamentală, nu are efect imediat. Lumea e plină de forme elegante şi provocatoare, create după modelele avangardiştilor, abstracţioniştilor, constructiviştilor, respinse la timpul lor de societate. Lumea nu percepe că „gura sobei”, „faţa casei”, „geană de pădure” sunt expresii poetice, că toate (sic!) cuvintele sunt metafore create cândva de avangardiştii timpurilor vechi. Fără de ele lumea ar fi mută şi inexpresivă. După Coşeriu, „limbajul poetic este limbajul absolut”. Sigur că multa lume se descurcă şi „cu puţinul”, apelând la cele mai banale şi uzate forme. Dar e nevoie ca cineva să înnoiască permanent parcul comunicativ-expresiv.

Artistul pragmatic se orientează spre consumator, spre implementarea tehnologiilor. Artistul absolut însă (ca şi savantul ştiinţelor fundamentale) e preocupat, dezinteresat, doar de experimentarea noului, indiferent de gustul publicului. El face artă haute-couture. De moda înaltă se ocupă un număr infim de creatori. Lumea îi cunoaşte pe nume. Nici consumatorii ei nu sunt prea mulţi. Lumea nu are nicio treabă cu asta? Fals! Toţi umblă îmbrăcaţi „frumos” şi comod, fiecare în înţelegerea lui. În forme temperate, arta înaltă ajunge la fiecare.

Veţi întreba, desigur, de ce designerii de modă sunt mai bine remuneraţi decât poeţii. Nu ştiu. O fi fiind o chestiune de marketing.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu