Cine a fost tânărul care a decedat în Norvegia pe 27 iunie curent

andrei sarbuOmagiu lui Andrei Sârbu (1) // Un moldovean în vârstă de 30 de ani, originar din Soroca, a decedat în Norvegia. A murit în timp ce încerca să facă o poză lângă o stâncă, a căzut în ocean. Tragicul incident a avut loc pe 27 iunie curent. În timp ce ştirea era difuzată la posturile Radio TV din Republica Moldova, sorocenii se întrebau: „Cine oare e băiatul? Al cui să fie?”.

Numai părinţii nefericitului tânăr, Svetlana şi Mihai Sârbu, zdrobiţi de durere, nu-şi mai puneau întrebări. Ştiau deja că e vorba de fiul lor drag, Andrei, care, peste câteva zile, urma să împlinească 30 de ani. Ştirea le fusese transmisă chiar de la faţa locului de una dintre fetele cu care Andrei mersese să filmeze frumoasa cascadă. Şi sufletele îi frigeau mai tare decât ziua ceea de vară fierbinte. Nu le venea să creadă. Cu două zile în urmă, vorbise cu el pe Skype. Nava de croazieră pe care muncea făcuse cursa Hamburg–Danemarca–Norvegia–Ţările Baltice– Sankt-Petersburg. În oraşul de pe Neva, tocmai erau nopţile albe şi el, vesel ca niciodată, le spunea părinţilor: „Să vedeţi ce frumuseţe e aici! Dar câte locuri frumoase urmează să mai admir mergând înapoi cu un alt grup de turişti pe acelaşi itinerar. Poate vom avea timp să ne oprim la una dintre cele mai frumoase cascade din Norvegia”. Au fost ultimele cuvinte pe care le-a spus părinţilor, pe care i-a iubit foarte mult…

Se scălda în paradisul muzicii clasice

Andrei s-a născut şi a copilărit la Soroca, fiind fiul mijlociu, între un frate mai mare şi o soră mai mică, în casa soţilor Svetlana şi Mihai Sârbu. Trei copii ca trei flori venite într-o familie care s-a înfiripat dintr-o dragoste mare încă în anii de studenţie la Colegiul de Arte din Soroca. De la vârsta de şase ani, Andrei a fost absorbit de lumea dansului modern şi cel popular. Prin clasa a şasea a mers la şcoala de muzică cu prietenul său de joacă, Sergiu, care studia pianul.

Profesoara s-a uitat la degetele lui şi i-a spus că sunt bune pentru pian. L-a pus să repete după ea câteva note, apoi i-a zis: „Spune-i mâine tăticului tău să vină la şcoală”. Astfel a fost înscris la şcoala de muzică. A făcut într-un an clasa I şi clasa II, iar în următorul an, alte două clase. În clasa a IV-a, la Concursul internaţional de interpretare vocal-instrumentală „Victor Paterău” din Drochia, a luat premiul I. A fost prima lui mare victorie urmată în timp de altele câştigate în raion şi în republică, dar şi la Bucureşti.

După absolvirea gimnaziului, a mers la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Pe tot parcursul studiilor, pentru rezultate foarte bune la învăţătură, s-a învrednicit de o bursă de merit oferită de Primăria Chişinău. Ajuns la conservator, se scălda în paradisul muzicii clasice, care i se deschidea cu noi orizonturi în fiecare zi. Cu cât cunoştea mai mult, cu atât mai bogat se simţea. A susţinut concerte la filarmonică, unde a muncit, mergea prin republică cu concerte. A fost şi la Soroca cu un concert în care l-a acompaniat pe tenorul Serghei Pilipeţchi de la Teatrul de Operă şi Balet.

În ţara samurailor şi a politeţei

Dorinţa de a face masterul în străinătate l-a determinat să-şi depună dosarul pentru o bursă în Japonia. A fost selectat împreună cu o colegă de la conservator, au plecat cu vise şi speranţe în ţara cu o cultură deosebită. Înainte de a face călătoria, au studiat engleza şi au făcut un curs de japoneză. Au însuşit japoneza la nivel de comunicare doar atunci când a ajuns în mediul lingvistic din această ţară fenomenală. Au fost impresionaţi de cumsecădenia oamenilor, de politeţea lor, de frumuseţea oraşelor.

Andrei a învăţat de la japonezi că trebuie să urmăreşti un scop, să ai ambiţie şi să-ţi duci ideile la bun sfârşit. Fundamental, nu depinzi de nimeni, de un Dumnezeu sau altul, ci de tine însuţi. Atâtea lucruri l-au impresionat în Japonia! Pe de o parte, l-a fascinat limba. Pe de alta, a primit cu inima tot ce e frumos în oraşele Sapporo, Kyoto, Tokio, Yokohama, pe care le-a vizitat, şi-a făcut prieteni.

După Japonia a plecat în Coreea de Sud, la Seul. A văzut o lume total diferită de cea a Japoniei. Apoi a stat un an acasă, a studiat în profunzime japoneza, câteva mii de semne din mulţimea pe care le conţine alfabetul japonez, după care a plecat încă pentru un an în ţara samurailor. A descoperit lucruri noi, noi prieteni, nu numai japonezi. De dragul lor, a învăţat franceza, spaniola, italiana. Astfel a ajuns să vorbească şase limbi străine (engleza, franceza, spaniola, rusa, italiana şi japoneza).

S-a întors acasă înainte de marele dezastru. Când furia naturii a lovit în ţara plină de demnitate, Andrei, cum era mereu săritor la nevoie, i-a telefonat imediat unui prieten japonez care avea copil mic: „Trimite măcar soţia şi băieţelul la noi până se vor aşeza lucrurile”. Ştiţi ce i-a răspuns: „Cum să lăsăm noi ţara în aceste momente grele?!”.

În vara următoare a vizitat Moldova o altă familie de japonezi cu care tinerii moldoveni se împrieteniseră. Andrei şi-a instruit părinţii cum să se comporte, i-a pus să înveţe câteva expresii în japoneză, le-a transcris în română un cântec. Astfel a făcut şi Dorina cu părinţii săi, fata cu care Andrei a făcut masterul în Ţara Soarelui Răsare. La aeroport, moldovenii noştri îşi aşteptau oaspeţii îmbrăcaţi în chimonouri, cu arcuşul pe strunele viorii.

În pofida faptului că japonezii consideră totul foarte relativ în viaţă şi că trebuie să fii detaşat în general de orice aspect al realităţii pe cât e posibil, oaspeţii nu au putut să nu se bucure când au coborât din avion, le-au dat lacrimile de emoţie.

Acasă, la Soroca, au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, cu cuvinte de ospitalitate în japoneză. Andrei şi Dorina au cântat la pian şi vioară. Apoi, împreună cu părinţii, au cântat acel cântec în japoneză. Şi din nou, lacrimi în ochii oaspeţilor. Au râs şi au plâns împreună, s-au îmbrăţişat cu drag. A fost o întâlnire de neuitat…

Călător în jurul lumii

Îndrăgostit de natură până în măduva oaselor, cu sufletul plin de dorul călătoriilor, Andrei, care simţea că trăieşte în natură, după ce s-a întors din Japonia, a primit cu bucurie oferta unei firme italiene de a fi angajat pianist pe o navă de croazieră de mărimea vasului „Costa Concordia”. Împreună cu el, au fost angajate şi colegele sale vioriste, Dorina şi Irina. Aşa a început epopeea lui de călător în jurul lumii, lăsând cântecul să zboare peste mări şi oceane, imortalizând în poze şi filmuleţe locurile pe care le vizita. Filma pe apă, sub apă, pe uscat, visând să adune toate imaginile într-un film documentar despre tot ce i-a îngăduit Dumnezeu să vadă.

(va urma)