Cine a fost Panikovski până la revoluție? (I)

După mai mulți ani de flirt cu ideea “socialistă” și cu rusolatria stăruitoare a lui Dodon & Co, o relativă majoritate a electoratului moldovenesc i-a încredințat, în cele din urmă, frâiele RM-ului. Făcându-se astfel de rușine și mai ales de ocară nu numai în ochii celorlalți cetățeni ai yahoo-landului, ci și în ochii lumii întregi.

Analizând la rece cauzele succesului Dodon-PSRM, care amenință în continuare viitorul țării, e rezonabil să presupui că aceștia nu ar fi avut sorți de izbândă, dacă nu s-ar fi întâmplat două lucruri. Primul: dacă moldovenii nu ar fi avut o poziție ambiguă față de ideea unionistă. Al doilea: dacă această idee nu ar fi fost compromisă de partidele care au promovat-o deschis, mai întâi PPCD, mai apoi și mai cu seamă PL, condus de Ghimpu-Chirtoacă, o întruchipare neaoșă, dar și întrucâtva mai hard, a renumitului cuplu flaubertian Bouvard-Pécuchet.

Prima cauză e și cea mai importantă. Deși, la nivel de stat, principiul statalității (cu orice preț) a fost susținut necondiționat, într-o formă mai blândă (Snegur, Lucinschi) sau mai agresivă (Voronin), mereu a plutit deasupra acestor declarații o umbră de incertitudine, de îndoială. Liderii noștri politici au fost întotdeauna circumspecți sau recalcitranți nu atât față de Unire, cât față de… statalitatea însăși. Au știut sau au intuit că aceasta e mai curând un deziderat, chiar dacă RM este membru al ONU și posedă toate atributele unui stat. Alternativa a fost de fiecare dată și mai vagă decât perspectivele statalității, dar ea a subzistat mereu în creierii clasei politice. Nu exclud că primii președinți aveau ca plan B sau C posibilitatea unei schimbări bruște de macaz în direcția țării-mamă. Ca politicieni, erau mai șmecheri. E aproape cert însă că Voronin și komsomoliștii acestuia credeau că statalitatea RM are sens numai sub umbrela țării care a făcut-o posibilă. Un punct de vedere logic până la urmă: dacă RM își trage originea din deciziile luate în 1924 și consolidate cu forța în 1940/44, legitimitatea ei depinde în întregime de țara care a luat aceste decizii și care i-a făcut pe toți ceilalți să le recunoască. Dodon, în contextul dat, nu este decât expresia ultimă și nu foarte subtilă a “argumentului” juridic și istoric susținut de comuniști.

În tot cazul, după aproape trei decenii de independență și (mai mult sau mai puțin) bună vecinătate cu România, se poate spune că Bucureștiul nu a știut niciodată ce credem noi cu adevărat despre Unire. Declarațiile oficialilor moldoveni în această privință s-au dat mereu cap de cap; nu s-a organizat nicicând un plebiscit, cu toate că “moldoveniștii”, siguri de victorie, l-au solicitat în mai multe rânduri; sondajele au fost puține, iar rezultatele lor – neconvingătoare și prea diferite ca să poată fi luate în serios etc. Mai mult decât atât, atitudinea echivocă a clasei politice în chestiunea reîntregirii a reflectat, dar mai degrabă a indus o incertitudine și mai mare în cetățenii de rând ai RM. Nu este exclus că, în condițiile unui alt peisaj mediatic și cu alte partide unioniste pe eșichier (altele decât cele care au fost), atitudinea față de Unire ar fi fost radical alta.

Din incertitudinea generală s-a hrănit însă Dodon. Într-o măsură mai mare chiar decât Voronin și PCRM. Ultimii au câștigat alegerile promovând un mesaj mai curând social decât geopolitic sau dozându-le diferit în funcție de segmentul electoral abordat. “Pericolul Unirii” ca argument electoral numărul unu s-a născut abia în aprilie 2009. Primul însă a speculat și continuă să speculeze tot ce s-a spus și nu s-a spus până la capăt la acest subiect. A exagerat toate angoasele posibile printre minoritari și majoritari și a încercat să alunge, într-o manieră pe cât de simplistă, pe atât de categorică, orice “iluzie” privind alternativa românească. A demonizat unionismul la Chișinău, s-a discreditat programatic ca lider politic moldovean la București. Toate încep să aibă însă un efect invers celui scontat.

(va urma)

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)